13 martie, 2018

Plecare de la vârful Hotnews: redactorul-șef Cristian Pantazi și Dan Tapalagă – editor coordonator și principalul editorialist al site-ului părăsesc redacția pentru ”un nou proiect”.

”Viziuni editoriale diferite. Vedem diferit dezvoltarea și viitorul”, a declarat pentru Paginademedia.ro Dan Tăpălagă, referindu-se la  relația cu acționariatul. ”Am hotărât să ne facem un nou proiect”, a continuat el.

La rândul său, Ioan Mărgărint, acționarul principal al Hotnews spune pentru paginademedia.ro că nu e vorba de diferențe esențiale de viziune, ci abordări de nuanță și că decizia colegilor săi de-a demara un proiect propriu e una firească.


Cei doi și-au anunțat plecarea prin articole publicate chiar pe Hotnews.

Articolul lui Cristian Pantazi:

Despartirea de HotNews.ro. Un nou inceput

venit timpul sa aleg alt drum. Dupa aproape 14 ani in cea mai tare redactie din Romania, plec de la HotNews.ro pentru un alt proiect editorial impreuna cu Dan Tapalaga si alti ziaristi de calibru. Las in urma o redactie formidabila si un public exceptional. HotNews.ro e una dintre ultimele busole functionale intr-un peisaj mediatic desertificat, si sint convins ca asa va ramine.


O multumire aparte li se cuvine actionarilor. Au creat si dezvoltat un produs jurnalistic de referinta in jurul unor valori clare si asumate unanim.

Voua, cititorilor, va multumesc pentru increderea cu care m-ati investit in toti anii astia. Am cautat permanent sa servesc interesul public, sa aflu adevarul si sa il public. Am facut si greseli, dar ati inteles ca ele sint inerente in meseria noastra si ca niciodata nu am scris cu rea-credinta. Sint convins ca ne vom intilni din nou, ca ideile si valorile in care credem sint comune.

Mai multe detalii despre noul proiect lansat impreuna cu Dan Tapalaga – in curind.

La buna revedere!

Articolul lui Dan Tăpălagă:

Final de drum. Pe curand!

Se incheie astazi una din cele mai frumoase calatorii din cariera mea de jurnalist. Foarte probabil, curand va incepe alta. Dupa aproape 12 ani, colaborarea mea cu HotNews.ro se opreste aici.

Cat timp am avut un cuvant de spus in conducerea editoriala, am cautat impreuna cu Cristi Pantazi si cu toti ceilalti colegi din redactie sa servim exclusiv interesul public, adevarul si ne respectam cititorii aducandu-le informatii si analize de calitate.

Le multumesc colegilor si le spun sa fie mandri de ceea ce fac. Au datoria fata de public sa-l onoreze la fel ca pana acum, mai ales ca vin vremuri tot mai grele.

Catorva le datorez niste scuze. N-am fost intotdeauna usor de suportat.

Le multumesc actionarilor pentru deplina libertate editoriala oferita in vremuri tulburi si pentru curajul de a rezista in momente dificile pentru presa din Romania. N-au fost deloc putine incercarile prin care am trecut impreuna.

Chiar daca azi ne despart viziuni diferite, sunt convins ca vom merge ani buni de aici incolo pe acelasi drum. Ce ne-a unit puternic a fost credinta intr-un set de valori. Asta nu s-a schimbat fundamental. Sper ca intr-o buna zi ne vom intalni din nou.

Am avut alaturi de noi cel mai puternic aliat: un public avizat si exigent. El ne-a motivat cand totul parea pierdut, ne-a sustinut si ne-a dat motive sa nu facem nici un pas inapoi. Tot el ne obliga astazi sa continuam.

Cititorilor care au avut in tot acesti ani incredere in mine le cer putintica rabdare. Ne vom revedea curand in urmatorul proiect editorial.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: