Cristian Grosu / Patru lucruri esențiale care lipsesc din programul de relansare

(MOTTO: ”Make Europe great again!”)
Primul lucru care mi-a venit în minte după parcurgerea marelui program de relansare a economiei românești lansat săptămâna trecută de guvern are  o tușă foarte pozitivă – dar nu în sensul spectaculos electoral la care s-ar aștepta lumea:

Partea pozitivă este că proiectul se pliază cumva pe nivelul incredibil de jos la care se află România:

Atât de jos încât, chiar în lipsa unei strategii coerente, o simplă listă cu 10 lucruri de must do ar produce un efect spectaculos  în economie și societate. (2-3 puncte de străpuns Carpații cu autostradă, un canal de irigații în Bărăgan, infrastructura energetică și înțeparea ei la traseele regionale etc, etc.).

Vești ”pozitive” și de la finanțare: așa cum cusdeguvernare.ro arată azi în articolul alăturat (AICI-LINK), guvernul ar trebui să facă foarte ușor rost de bani. La surplusul de fonduri europene din exercițiul 2021-2027 față de exercițiul anterior, dacă adaugă și zecile de miliarde anunțate de UE din fondul de relansare, guvernul trebuie să facă doar un ”biet” lucru:
să respecte legea bugetului. Ce arată calculele: 100 de miliarde într-un deceniu înseamnă 10 miliarde pe an: păi e cam cât guvernele de până acum au bugetat în legile bugetelor pe fiecare an – dar pe care mai apoi Nu le-au respectat, ci le-au modificat la rectificări și le-au dirijat spre creșterile de salarii și de pensii.

Bun: deci proiectele sunt, banii sunt. Dar ne păstrează tot în subdezvoltare – căci dezvoltarea are azi (si va avea cu atât mai mult peste 10 ani) o cu totul altă definitie decât avea acum 20 de ani.

Să luăm la rând aceste neajunsuri, cu speranța că încă mai e timp de corecții lucide si cu viziune:

1, Neînțelegerea a ce înseamnă pentru UE relansare economică și fondul de relansare economică.

România trebuie să înțeleagă că Europa are exact aceleași probleme de competitivitate raportate la economia mondială pe care le are România însăși raportată la economia europeană.

Vom intra în detalii cu altă ocazie, dar astăzi merită să subliniem că – dacă n-ar exista Germania – economia UE ar fi o miză economică doar de nivel regional, fără jucători mari, fără forță creatoare si de producție, fără un cuvânt serios de spus în noile tehnologii care ne invadează pas cu pas:

UE își dă seama azi (dar oare își dă?) că și-a cheltuit ultimii 20 de ani pe chestiuni ideologice irelevante și false probleme puse acolo unde problemele fuseseră rezolvate de mult – o uriasă energie politică și de inadecvare educațională față de economia viitorului:

Să știi de 20 de ani care e calendarul trecerii de la 3G la 5G și să fii tu – continentul exportator de inovație si civilizație – azi, fie la mâna SUA fie la mina Chinei în chestiunea 5G e un handicap sever din punct de vedere economic.
Sau: să pornești cu mare avânt și mare desfășurare de PR marea campanie (absolut necesară ca schimbare de paradigmă de producție) de trecere la economia verde, și să NU reușești să ai un plan de restrângere a resurselor consumate de economie, ci să rămâi la propaganda ideologică green deal, la abuzul unui copil cu probleme psihice atestate (dra. Greta Thumberg) si strivirea lui în uriașa masinărie de propagandă și să nu reusești să-ți pui economiștii la altă treabă decât la ideologizarea viitorului iminent – e un handicap sever pe care trebuie să-l recuperezi în fața ascensiunii a două dictaturi de facto sîngeroase cum sunt Rusia și China.

Si tot așa, lista poate continua: ei bine – șansa UE este să folosească cele 750 de miliarde bani de relansare în proiecte care să micșoreze distanta dintre această societate dezbinată și economiile necruțătoare ale marilor săi competitori mondiali.

Dar înțelege România că până și cele 33 de  miliarde, care i s-ar cuveni din cele 750, sunt, de fapt pentru proiecte comune europene? Înțelege ea că banii ăia nu vor veni decât pe interesele UE cu România în UE? Adică proiecte de implementare de tehnologie verde, proiecte de infrastructura strategice (Marea Baltică – Marea Neagră, ca exemplu, căci Europa celor 750 de miliarde nu face deosebirea între Țăndărei și Curtici). Înțelege România că UE vrea valoare adăugată mare pentru orice cent pompat în proiectul european de relansare? Și că, în timp ce Polonia își bifează în fiecare strategie națională, pe primul loc la alocări și politici publice, creșterea industriei aero-spatiale, România are trecută, în aceeași strategie domeniul … Turism?

Dacă România vrea vreun cent din cele 33 de miliarde trebuie să înțeleagă că trebuie să ”se înțepe” la proiectele privind marile probleme din care UE tocmai încearcă să iasă.

Or, asta nu se vede în planul de relansare al guvernului.

2, Digitalizarea administrației.

În planul anunțat de guvern, digitalizarea administrației ar fi trebuit să fie un capitol separat, desenat cu rigoare și cu calendarul de finațare și implementare. În realitate, chestiunea e luată doar cu portiera.

Da, sigur – în România chestiunea aceasta a fost mereu apanajul serviciilor secrete si al firmelor care interferează cu acestea: păi atunci să vină serviciile secrete în Parlament sau la guvern și să explice:

Când va avea fiecare cetățean român și fiecare firmă din România o identitate digitală – așa cum au buletin si asa cum au certificat de la RC? Sau când vor avea fiecare – persoană fizică sau juridică – o adresă oficială de mail – care să-i țină loc de punct de comunicare oficială cu statul sau cu partenerii comerciali?

Pentru că asta înseamnă digitalizare – semnătură electronică și identitate cu care să operezi instant, de la distanță și cu securitatea cibernetică garantată –  nu niște improvizații făcute din scurt în vreme de criză (o criză oarecare, care s-ar putea repeta din cu totul alte motive decât un incident sanitar), care se destramă imediat ce încetează stările excepționale:

Nu o să vă spună niciun primar asta, de la niciun partid (că toată lumea are nevoie de bani în acest an electoral și nimeni nu va fluiera în biserică) – dar odată cu ridicarea stării de urgență, s-a”ridicat” si accesul autorităților locale la bazele de date de la centru, care reprezentaseră în criză o mică luminiță pe calea grea a interoperabilității bazelor de date. Firește, luminița s-a stins imediat.

3, Partea cea grea: pilotarea – prin politici publice – a economiei către zonele de valoare adăugată mare.

Lipsește. Azi, industria viitorului – cea mai simplă industrie a viitorului – e IT-ul. Azi, IT-ul și tehnologia locală aduc circa 6% din PIB.

Avem un plan să ducem asta la 15% din PIB în 10 ani? (atenție: în condițiile în care România nu e o piață pentru așa ceva – iar asta înseamnă export de servicii si produse locale catre statele care înseamnă piețe adevărate). Nu vedem un astfel de plan.

Vedem, însă, o mică joacă de copii – firme studentesti, start-up-uri neevaluate de nimeni, bani aruncați pe geam de dragul propagandei pentru industria high-tech.

Într-un interviu pentru revista Cronicile, Florin Talpeș, tata Bitdefender, povesteste că în Silicon Valey rata de succes a start-upurilor este de 1 din 10. În România rata de 4-5-6 ori mai mică – nu știe nimeni pentru că nimeni nu mai verifică după ce s-au dat banii.

În SUA, după 2-3 ani, celelalte  9 firme sunt pur și simplu omorâte pentru a nu parazita piața. În România ele mai emit facturi și după ce nu mai lucrează de mult.

Rata de succes se dublează la start-upurile antreprenorilor de peste 42 de ani, se triplează la cei de 50-60 de ani. E si normal: dacă vrei tehnologie competitivă, dacă ești conștient cu cine concurezi și dacă faci politici publice de stimulare bazate pe obținerea de rezultate, apelezi la experiența de bun simț care ne-a ghidat de zeci de mii de ani din peșteri până în Piața Victoriei.

Mie nu-mi vine să cred că o listă cu supernume din IT-ul românesc (de la Florin Talpeș la Mihai Matei, de la Radu Georgescu la … – și multe alte zeci de antreprenori de mare performanță) ar refuza să facă parte dintr-o echipă de desenare a strategiei pentru IT si tehnologie a României – ba chiar să se aventureze în evaluarea unor proiecte în care statul să bage – să zicem – un miliard de euro în 10 ani.

Iar pentru marele număr de companii care încercă să intre în piață, există alte surse de finanțare și know-how care pot fi la rândul lor stimulate (chiar fiscal) să se implice. Să ne uităm la Tech Nation – programul BCR (nu-i nicio reclamă – e doar un exemplu la care ar trebui să se uite multe alte institutii financiare din privat) cu zeci de firme adunate în jurul unei idei si stimulate.

Sau să ne întoarcem, naibii, la școală, acolo unde un întreg ecosistem de idei și demaraje ar trebui să facă gălăgie cu sprijinul statului – financiar sau măcar legislativ:
îmi povestește un rector de politehnică experiența cu start-up-ul unor studenți spirt, a căror idee și demaraj al ei i-au impresionat pe profesori. Politehnica a decis să aloce niste bănuți pentru ca ideea să mai facă niste pasi. A venit Curtea de Conturi si a somat Școala să ia banii înapoi și să nu se mai bage în chestii din astea. Doi ani mai târziu, tinerii obțineau pe idee și produs 8 milioane de euro.

Acolo trebuie lucrat când e vorba de tineri, la proiecte de anvergură mare pornite de inventatori adevărati si experimentați care ar trebui să se ducă banii adevărati.

4, A început ”deceniul ăla”: la capătul căruia generația decrețeilor va pulveriza sistemul de pensii.

Ei, da: cât de performant trebuie să fie modelul economic de peste 10 ani pentru a prelua un astfel de șoc financiar?
Care sunt domeniile capabile să asigure un atât de mare randament, o atât de mare valoare adăugată, o atât de mare forță de trancțiune pentru întreaga societate, astfel încât România să devină, la 40 de ani de la ieșirea din comunism, în sfârșit o țară pe break even?

Către ce pornești economia azi astfel ca, peste 10 ani, la închiderea unui ciclu, cineva să-și amintească de îndârjirea cu care demarezi azi și să te treacă în cartea de istorie ca promotor al soluției fericite pentru o țară altminteri bogată și cu oameni capabili să se adapteze rapid la economia viitorului – numai să aibă cine să le dea speranța în acel viitor?

Ultimele 2 numere ale revistei Cronicile Curs de Guvernare (Un LINK – AICI,  pentru februarie, și UN LINK-AICI pentru numarul din luna mai) au fost alocate tocmai acestei speranțe – precum și convingerii că deceniul care urmează este decisiv: nu numai pentru România, ci și pentru bezmetica UE, înconjurată de dictaturi de facto sângeroase și de competitori necruțători în ultimul act al repolarizării lumii:

Nu-i o glumă întrebarea, ci avem tot dreptul să ne-o punem: noi, România, cu ce putem contribui la recuperarea handicapului de competitivitate, astfel încât să putem cuantifica aportul românesc la un fel de ”Make Europe grate again!” ?

**
Da,

grate again!