Cristian Grosu / O teză de doctorat pentru Consiliul Concurenței și multe scuze pentru cititori

Textul de față e scris pentru trei categorii de cititori:

• cumpărătorii revistei exclusiv print (și cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare.ro) CRONICILE CursdeGuvernare;
• cititorii cursdeguvernare.ro, interesați de fenomenele din economie, din societate și din piețelele în care evoluează businessurile legale – iar aici vorbim acum de piața distribuției de presă și tipărituri;
• autoritățile interesate să păstreze un climat corect în aceste piețe.

Important: suntem aproape singurii care ne permitem să scriem despre toate acestea, după cum vom explica mai jos de ce.

Pentru prima categorie: ne cerem scuze că numărul din luna august al CRONICILOR (Numărul 93 ) nu a apărut în chișcurile Inmedio și Tabac X-Press vineri si sâmbătă – așa cum anunțasem, potrivit calendarului de apariție și difuzare cu care i-am obișnuit:
În cursul acestei săptămâni am renunțat la contractul și la colaborarea cu Casa de Difuzare Presă New Concept SRL – cea mai mare companie de distribuție de presă și tipărituri din România, care deține un cvasimonopol pe linia de distribuție – proaspăt vândută de multinaționala germană Burda unor afaceriști locali.

Explicația:
Casa de Difuzare a impus – în numele unui difuzor – o suprataxă de raft pentru fiecare număr al revistei (firește, nu numai pentru CRONICILE, ci pentru clienți în general) – chiar mai mare decât taxele obisnuite de până acum (costurile de difuzare cresc mai mult decât dublu). Sub constrângerea generală, am acceptat taxa, dar asta n-a fost de-ajuns: banii trebuiau plătiți înainte.

Am prezentat oficial argumentele noastre: în tot timpul, Casa de Difuzare are și a avut să ne dea bani nouă și Nu noi lor, nu există niciun argument pentru plata anticipată, cei care au suferit pierderile reale al crizei Covid sunt presa si tipăriturile (în cazul nostru – calendarul draconic de apariție, numerele din februarie și mai, când distribuitorii și difuzorii și-au închis tejghelele din cauza crizei) care au plătit salarii la jurnalisti, tipografii și celelalte costuri de productie.

Cum propunerea noastră (am acceptat suprataxa, dar cu plata la 30 de zile de la emiterea facturii) a fost refuzată, și cum anexele cu noile suprataxe erau datate într-un mod foarte bizar încă în perioada contractului vechi, am zis și noi: Ei bine, NU.
Nemaivorbind de faptul că anexa cu noua suprataxă nu contine o dată de semnare si de intrare în vigoare. Astfel că NU: nu mergem mai departe cu Casa de Difuzare în aceste condiții de șantaj.

Trei motive pentru ne-au permis să refuzăm:

• Primul – peste 80% din vânzările noastre se fac pe magazinul online; așadar prejudiciile ne sunt suportabile
• Al doilea: Graba noilor acționari de la Casa de Difuzare de a dikta termenii și conditiile noilor anexe la contracte, inclusiv la cele aflate încă în vigoare potrivit contractelor în curs, merită un studiu aprofundat pentru tot ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani în jungla care a distrus ziare, reviste și edituri.
  Nu vom da prețurile – că e interzis prin contract – dar despre această mașinările de distrugere trebuie scris, mai ales într-un asemenea moment.
• Al treilea: renunțând la acest contract, noi suntem azi, aproape singurii care putem scrie despre ce se întâmplă: ceilalți sunt constrânși să accepte orice arbitrariu și orice obrăznicie, pentru că mâine dimineață au de trimis ziarele spre chioșcuri, și nu au de ales.

Până aici am scris despre problema CRONICILOR ( închidem povestea, recuperăm ce avem de recuperat – ne mutăm total în magazinul online sau, în cazul că vom găsi o soluție civilizată, ne vom întoarce într-o zonă de difuzare quality sub toate aspectele):

De aici încolo abordarea e NU una a unui mărunt litigiu, ci e de scris și descris unul din mecanismele care au distrus metodic presa scrisă a ultimilor 20 de ani – căci nu e vorba doar de restrângerea activităților din print și de mutarea preponderent în online, ci și de morții lăsați în urmă de abuzuri, arbitrariu și de falimente:

”Cum funcționează” – sau despre cum se întorc câinii la măcelărie

În ultimele săptămâni, clienții Casei de Difuzare – vândută la începutul lunii august de către grupul german Burda către niste afaceristi locali  specializați în a falimenta rețele de distribuție – au fost constrânși să accepte noua suprataxă.
Nu scrie și n-o să scrie nimeni că a fost constrâns: oamenii au de trimis ziare și tipărituri în piață mâine dimineață, iar Casa de Difuzare este distribuitor principal, având sub contract chișcurile din malluri, supermarketuri și benzinării.

Un singur publisher – un trust mare – a refuzat continuarea colaborării, a cerut Casei de Difuzare garanții pentru marfa livrată, pe care nu le-a primit.

Ceilalți au strâns din dinți sperând să găsească o soluție la problemele de cash-flow care-i vor astepta la toamnă. Dacă s-ar uita, însă în urmă, unii și-ar da seama că pentru ei e începutul sfârșitului – și nu doar de la o taxă/suprataxă: cât de la maniera de lucru la care urmează să fie supuși.

Dar, mai intâi, să plecăm de la o scamă ca să înțelegem maniera în care e abordat clientul Casei de Difuzare și care e stilul casei de a pune problema:

La propunerea noastră privind colaborarea viitoare, nu am primit răspunsul oficial pe mail, așa cum prevede contractul: ci am fost sunat telefonic, pentru a fi ”lămurit”.

La telefon, directorul comercial al Casa de Difuzare, distinsa doamnă Melania Săndulescu: ”Alo, domnu…? Domnule, dacă aveți vreo legătură cu presa…. , dacă puteți pricepe…. , dacă puteți înțelege cum funcționează….”. Toată discuția s-a încheiat după 30 de secunde.

O, da, chiar pot pricepe: eram director în rețeaua Monitorul în anii 90, când Dumitru Sechelariu îmi ridica cu macaraua chioșcurile pe care le autorizase el însuși, după ce ciomăgise grupurile de difuzori volanți pentru că luau și ziarele noastre;

m-am difuzat, și la Bacău și mai apoi la Bucuresti la Cotidianul, și prin vestitul Strutinsky (da, e cel condamnat deunăzi la 11 ani de închisoare, prietenul lui Mazăre de la Constanța): dacă pe prima pagină apărea cine nu trebuie, Compresul lui nici nu-ți desfăcea pachetele de ziare pentru chioșcuri.

Am fost de față și la explozia Rodipetului, care, la insolvență, a scufundat ziare, reviste, edituri – dar mai ales ziare:

Rodipetul privatizat cu Acordul Clubului Român de Presă sub semnătura lui CT Popescu, către frații Awdi – fără ca statuia de astăzi a raționalității să-și fi pus problema că frații cu pricina nu distribuiseră în viața lor un ziar, dar preluau cea mai mare retea din România: ba chiar reprezentantul ziarelor – care se miră azi că a rămas numai cu ”gurnaliștii”, cum îi numește neobosit – se angaja sub semnătură să intervină la autorități pentru ca grupul fraților să primească mai multe chioșcuri.

Apoi: am văzut grupul de morți și răniți pe care i-a lăsat în urmă falimentul grupului Hyparion, în care acționari erau exact acești oameni care au cumpărat astăzi Casa de Difuzare, construită de Burda cu rămășițele din Hyparion și care impun suprataxa:

Da, e vorba de aceeași persoană (detalii scrise, poate prea elegant – AICI-LINK la paginademedia.ro) – căci, vorba aia, câinii se întorc mereu la măcelărie.

Pentru că e chiar o măcelărie:

sute de companii, ziare, reviste, tipărituri, edituri – distruse în ultimii 20 de ani de insolvențele și falimentele din care au câștigat actionarii firmelor de distribuție si difuzare falite;
supuse arbitrariului, intimidărilor și abuzurilor de orice fel până la spolierea totală – morți și răniți, care de fapt tot morți au fost: unii au sucombat ”în ambulanță”, după 2-3 ani, când nimeni nu și-a mai bătut capul să vadă care tren i-a lovit.

Cu o astfel de distribuție și difuzare, aproape că ti-i dor de Dumitru Sechelariu sau de Sorin Strutinsky, care cel puțin nu se prefăceau și care, în orice caz, nu aveau monopolul care este azi în piață.

Dar măcelăria trebuie închisă:

Un doctorat pentru Consiliul Concurenței

Nu cred că Consiliul Concurenței a intrat vreodată în această piață care toacă ziare și edituri până la faliment, să verifice ”verticalele” care fac ce vor având la bază un păienjeniș de firme ale căror interese și acționari si salariați din managementuri se întretaie.

Cred, însă, că ar trebui intrat în această piață – mai ales în felia dintre distruibuitori și difuzori – si apoi și în cea dintre distribuitori și companiile de tipărituri unde abuzul si pumnul în masă sunt contractele reale:
hârtiile numite contracte sau anexe sunt doar niste chestii bune în contabilitate, ca să știe contabilii care facturi se pun și care nu. Desi, în cazul nostru, dacă as fi achitat suprataxa în avans, nu sunt sigur că la contabilitate mi-ar fi acceptat-o, mai ales după cum arată anexa care mi-a impus-o.

Miza nu e mică: în loc să vânăm unicornii românești care cresc, se dezvoltă și vor să iasă pe piețele externe ca să contăm și noi pe harta UE, mai bine încercăm să înțelegem oficial ce e corect și ce nu și în această junglă lipsită de reguli reale și în care concurența a ajuns o vorbă-n vânt.

Ba chiar – și asta nu e o glumă – o investigație serioasă s-ar putea transforma într-o adevărată teză de doctorat (una adevărată, nu copy-paste-urile la modă) : despre cum insolvențele, falimentele și presiunile toxice si profund anticoncurențiale din piață au făcut ca ziare mari să devină mici, ca ziare mici și reviste să dispară deși aveau bani de încasat din distributie, ca edituri care nu au retele proprii să fie desființate.
N-ar trebui să fie greu și n-ar presupune ani de zile de studiu în biblioteci: ar trebui urmărite doar relațiile profesionale si de business dintre 10-15 persoane – si, desigur, victimele din spatele lor.

*

În ce ne privește, dat fiind că revista CRONICILE, desi apare exclusiv print, nu depinde de vânzarea din chioscuri, ne vom permite să scanăm acest loc în care ziarele nu scanează pentru că depind de el: distributia presei si tipăriturilor.

Vom formula întrebări punctuale și pentru Consiliul Concurentei și pentru cititorii interesati de ce s-a întâmplat și se întâmplă în mediul de business din România indiferent de domeniu – ne vom pune măștile și vom intra puțin în acest crematoriu.
Iar dacă vom găsi o cale mai curată și mai civilizată de-a ne reîntoarce în chioșcurile Inmedio și Tabac X-Press, o vom face, ocolind Casa de Difuzare, de dragul cititorilor care-și iau presa sâmbătă dimineața. Dacă nu, le vom trimite prin curier – cum o facem și acum – tot ce cumpără pe magazin. Vorba unui clasic în viață – încă putem și-o să putem tot timpul.