marți

23 aprilie, 2024

27 februarie, 2024

(Textul de mai jos e preluarea integrală a editorialului de număr al CRONICILOR CursDeGuvernare – revistă exclusiv print, al cărui număr 79 a apărut ieri. Sumarul, titlurile și autorii – AICI-LINK).

***

Soluția la problemele de mediu, de climă, de resurse naturale – și de administrare a prejudiciilor pe care omenirea le-a făcut în natură – are nevoie să fie redesenată.
A fost nevoie nu doar de un an electoral european pentru ca politicienii să-și arunce un ochi și în viața reală, ci și de spectrul populismului și extremismului care să bântuie politicile pe care Uniunea Europeană și-a conceput viitorul următoarelor două-trei decenii.


Drastica politică climatică a UE se izbește de zidul realității economice și sociale și e greu de crezut că-l va putea ocoli:
implementarea Green Deal, Fit for 55, Next Generation EU – cu setul lor de constrângeri, reglementări, costuri suplimentare etc. – e greu de făcut chiar și pe timp de pace. Cu atât mai greu e să le impui (pentru că despre a impune e vorba) într-un moment în care, pe tensionatele lanțuri comerciale globale, se agață sau se blochează chiar și produsele competitive.
Or, suntem în situația că Uniunea Europeană a anului 2024, în numele înverzirii economiei de peste 30 de ani, sacrifică competitivitatea de azi, de peste 5, de peste 10 ani. Cum, deci, vom ajunge în 2050 fără competitivitatea unor economii care să susțină uriașele subvenții ce țin în viață energia verde, industria verde, agricultura verde etc. – mai ales că, în situații precum cea a agriculturii, nici măcar de subvenționarea îndestulătoare nu poate fi vorba.

Piața acționează mai realist și mai necruțător, ca Briciul lui Occam: compania de consultanță Alvarez & Marshal scrie într-o analiză citată de Bloomberg că până și activiștii ESG (Environmental, Social, Governance) își vând acțiunile verzi din cauza profitabilității scăzute, băncile au început să fie mai riguroase și mai prudente cu finanțarea uriașelor proiecte verzi, marii jucători globali pe piața consultanței în politicile climatice – cum e JP Morgan – ies din grupul exclusivist Climate Action 100+.

E de înțeles, astfel, de ce industriașii europeni din 20 de sectoare – totalizând 8 milioane de angajați – au emis în februarie „Declarația de la Anvers”: bondurile verzi emise de toată lumea europeană trebuie să aibă în spate o economie care să supraviețuiască scăderii competitivității cu care intră pe piețele globale.

Există vreun studiu de impact făcut profesionist privind efectul fiecărui pas în implementarea Green Deal și soluțiile neutralizării acelui efect? Se pare că nu – dacă ne uităm la scăderea industriei în Uniunea Europeană, într-un moment în care globalizarea își redistribuie jucătorii – marii jucători – potrivit noilor reguli impuse de tensiunea geopolitică, UE se așază la masa discuțiilor aflându-se pe pierdere.

Desigur, nu pot fi ignorate procentele remarcabile ale eolianului si fotovoltaicului în coșul energetic european și nici diminuarea dependenței energetice europene de resursele rusești. Ele s-au făcut, însă cu un preț calculat greșit: s-ar putea ca în următorul deceniu acest preț să fie de neplătit.

Problema Green Deal este că el a fost conceput în birouri, din date pur statistice și „în vid”: în mediul aseptic pe care îl asigură, teoria pleacă de la premisa unui viitor idilic, acolo unde poate ignora că mai există pe lume și războaie militare, războaie economice, crize de tot felul (cum a fost COVID) – și având la bază studiile unor oameni de știință teoretică a căror independență de ideologiile timpului poate fi serios pusă la îndoială. Și că a fost desenat de „oameni de sistem”: care nu cunosc concurența și complicatele efecte în viitor – unele de „la mantă” – din societăți, economii și piețe, și care, respirând în bula statistică, „chiar au ce arunca în oală” deseară.

Să mai spunem că intrăm într-o epocă în care industria înarmării va solicita miliarde de euro redirijate de la politicile „de pace” – și că va trebui să duduie indiferent cât de poluantă și de „anti-climatică” va fi?

Preocupată, în mod legitim, de viitor, UE trebuie să redeseneze planurile de înverzire a economiilor, punând accent pe economia circulară și pe problemele de mediu – ținând cont de două lucruri: capacitatea economiilor și a societăților de-a ține pasul, la care se adaugă păstrarea competitivității care să o păstreze pe harta economiei globale și în deceniile de sângeroasă concurență care ne așteaptă.
Nici viitorul nu mai e ce-a fost.

*

(Citiți și: ””#populism” – Au apărut CRONICILE NR. 79. Sumarul, titlurile, autorii, coperta)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Problema Green Deal este că el a fost conceput în birouri de niste lideri politici habarnavisti care pentru imagine au pozat in rolul de „Salvatore de la patria”.
    In afara de protocolul luxos si goana dupa el nu ranane nimic.
    Un mare nimic!😵

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Problema Green Deal este că el a fost conceput în birouri de niste lideri politici habarnavisti care pentru imagine au pozat in rolul de „Salvatore de la patria”.
    In afara de protocolul luxos si goana dupa el nu ranane nimic.
    Un mare nimic!😵

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: