joi

19 mai, 2022

Cristian Grosu / Klaus Iohannis – ultima fisă

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

10 octombrie, 2021

După ce a dărâmat – fără nici cel mai mic efort de-a salva aparențele – eșafodajul de principii cu a căror clamare și-a câștigat mandatele, președintele Klaus Iohannis începe mâine cea mai grea și – cel mai probabil – cea mai dezagreabilă parte a mandatului său. Șfârșitul lucrului ”bine făcut”.

Grea și ”cel mai probabil dezagreabilă” – dacă ne uităm la mandatele predecesorului său: ultimii ani ai mandatului lui Traian Băsescu s-au consumat pe ”plata” pe care fostul președinte o avea de făcut sistemului care l-a făcut șef al statului de două ori și care l-a scăpat utilizându-i carisma din două proceduri de suspendare.
Pe atunci nu ne dădeam seama, dar astăzi ne putem închipui că, dacă nu s-ar fi irosit timpul cu acele suspendări, am fi văzut un Traian Băsescu începând mai devreme procedura de ”plată”. (Probabil că de aia nici nu l-au lăsat în pace nici după ce a plecat acasă.)

Președintele Klaus Iohannis (neapărat cuvântul ”președintele”) pare să fi intrat și el în sezonul deconturilor, căci pe atribuțiile prezidențiale sunt trimise ”facturile” celor două mandate de cazare la Palatul Cotroceni.


Înainte de-a aborda următorii 3 ani de mandat, se cuvine să contabilizăm abaterile de la prerogativele legale – abateri bizare, pentru detașații de politică, și șocante pentru ceilalți – ca pe un fel de ipoteză a problemei, de la care să pornim analiza, căci despre soluție – ea a fost probabil trasată mai demult:

Dacă președintele chiar credea în coaliția – singura posibilă pe scena politică coerentă – între PNL și USR-PLUS, n-ar fi permis, astă primăvară, demiterea ministrului Vlad Voiculescu fără să fi chemat la Controceni pe liderii partidelor care formau majoritatea;

Dacă președintele chiar credea în necesitatea unor alegeri echilibrate în PNL – în care s-a implicat nu doar public și ca jucător activ, ci și cu violență – n-ar fi permis demiterea ministrului de Finanțe fără o discuție în partid;

În fine, dacă președintele chiar credea că singura soluție de a duce la capăt o guvernare cu rezultate prestabilite pe harta reformelor și a programului economic fără de care peste 10 ani nu existăm ca economie europeană – n-ar fi semnat demiterea lui Stelian Ion înainte de o cunsultare cu toți liderii coaliției capabili să asigure majoritatea.


Acestea fiind spuse, cea mai verosimilă variantă este că, din capul locului, din săptămânile în care guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR se instala în Piața Vicoriei, undeva (să presupunem că în chiar capul președintelui) soarta partenerilor de la USR-PLUS era decisă:
ori partid balama – care să suporte deciziile discreționare ale PNL, ori o guvernare fără USR-PLUS – adică un guvern minoritar care să funcționeze prin mecanismele finanțate din bani publici după care a funcționat guvernul Tăriceanu.

Ce l-a făcut pe președinte să lingă unde a scuipat și să scuipe unde a lins e un alt subiect, care merită o atenție aparte.

Săptămâna care începe, însă, plecă de la această premisă, mai ales că PNL a anunțat că va merge la Cotroceni cu mesajul ”Cîțu sau nimic” – iar președintele are în față un viitor scurt și mediu foarte turbulent.
Să le luăm la rând, mai întâi ca ipoteze:

1. Președintele cere PNL un alt premier decât Florin Cîțu – PNL se conformează (mai ales că e condus de ”aripa Iohannis”) – USR în acceptă, toată lumea se întoarce la guvernare:
adică la PNRR, la redesenarea economiei în acord cu ce se petrece în UE și în acord cum procedează economic Polonia, Cehia și Ungaria, la reformarea radicală a Educației, la absorbția de fonduri europene.

E cea mai simplă și mai logică soluție, atât pentru a evita dependența toxică de PSD (toxică – pentru că e contra naturii), cât și pentru a nu mai pierde timpul acesta în care inflația, prețurile la energie și dezastrul produs de pandemie reclamă o soluție urgentă. Chiar cu renegocierea unor portofolii, câțiva miniștrii USR care au performat (Cătălin Drulă, Cristian Ghinea etc) s-ar putea reîntoarce în guvern.

2. Președintele acceptă varianța Florin Cîțu cu care PNL a anunțat că merge. În acest caz, urmează câteva lucruri la care vom asista:

-, fie acceptarea nominalizării de către partidele parlamentare a situației și așteptarea noului guvern la vot în Parlament – cel mai probabil pentru a-l respinge;

-, fie atacarea la Curtea Constituțională a renominalizării – căci CCR s-a mai pronunțat încă o dată împotriva aceleiași nominalizări după o moțiune de cenzură – după care, la capătul altor săptămâni și a nominalizării unui ”iepuraș” care să se retragă la timp, să urmeze renominalizarea lui Florin Cîțu;

-, fie…

3. Fie cea de-a treia variantă: o guvernare provizorie până la primăvară – care să meargă din provizorat în provizorat și din interimat în interimat – la capătul căreia să se decidă dacă Florin Cîțu va fi fost premierul de sacrificiu pentru aceste vremuri grele pentru populație, sau dacă va continua (în cazul că sondajele încă îl mai au pe radar) într-o altă structură guvernamentală fără USR, creată ”în interesul național”.

Ultimele 2 variante acreditează ideea că miza președintelui nu este echilibrul politic necesar guvernării și implementării unui calendar de reforme și a unei hărți economice și de Educație stringente: ci trecerea de la ”premierul meu”, pe care-mi construiesc imaginea și moștenirea reformatoare – la ”premierul lor” care știu ei ce fac.

Dealtfel, numele lui Florin Cîțu nu are o importanță relevantă în această ecuație – și cu siguranță că el știe asta. Dacă n-ar fi fost prieten cu Lucian Isar – bărbatul și tatăl copilului Alinei Gorghiu – care a făcut un accident și n-a mai putut candida și și-a trecut, cu sprijinul soției, prietenul pe listele de la parlamentare, astăzi am fi avut un alt premier pentru care președintele Klaus Iohannis ar fi dat foc eșichierului politic, probabil cu argumente la fel de neverosimile.

Într-o atare situație, am avea de-a face cu doi aventurieri – Iohannis-Cîțu – care au irosit un interval de-o istorică oportunitate de-a implementa un set de reforme ireversibile: din cele 36 de luni fără campanii electorale, 10 au și trecut…

Aventurieri? Această variantă de reașezare a forțelor politice va impune, însă, și o strategie de demonizare a USR și a foștilor săi miniștri – pentru că cineva va trebui să fie aventurier în povestea asta, nu?

4. În fine – există o versiune care nu privește ecuația politică de ansamblu și coerența guvernării potrivit unui plan concret pentru economie și societate:
versiunea care privește direct PNL și eșichierul de dreapta al politicii românești.

În afară de el însuși – care a avut nevoie de derogare de vechime pentru a candida la președinția partidului – și a lui Florin Cîțu, care și el a avut nevoie de derogare – adică de oameni care au venit numai ei știu cum din afara partidului pentru a conduce partidul – PNL are azi, la bază, oameni străini de structurile politice elementare: începând cu Emil Boc și terminând cu Gheorghe Falcă, cu toții sunt veniți din PD-PDL – dacă nu ar fi avut probleme cu dosarele penale poate că și Elena Udrea s-ar fi calificat pentru un post de prim-vice și cu siguranță nu pentru a îmbunătăți ”ecuația de gen” a PNL.

Unde va lăsa Klaus Iohannis partidul față de momentul în care a ajuns în fruntea lui trebuie văzut în obstinația cu care a delegat-o la butoanele politice pe Alina Gorghiu în momentul în care copreședintele ei era un Vasile Blaga cu dosarele sale penale cu tot. Deocamdată, conservatorismul și dreapta românescă se adună – așa cum se întâmplă în toate perioadele de criză și derută (a societății și a partidelor politice) – la AUR.

*

Scriam mai sus că președintele Iohannis nici măcar nu s-a obosit, în ultimele 6-7 luni să salveze aparențele:
asta înseamnă o presiune mare, înainte de a-și introduce ultima fisă, ca încercare de-a deveni o personalitate politică limpede și reformatoare:
presiune fie din partea sieși și a personalității sale (vedem, acum, că e același om care și-a trântit paltonul pe capota mașinii pentru că lacheul de la SPP nu i l-a luat prompt din mână),
fie din partea structurii de putere care l-a făcut și la mențiunut președinte și care acum îi trimite facturile:

în definitiv, efortul președintelui de-a militariza tot ce mișcă și rezultatele acestui efort nu mai au nevie de demonstrații, căci sunt brutal de evidente.

Ambele situații sunt la fel de verosimile:

În prima – președintele are o agendă care-i satisface narcisismul personal – cu un viitor fie în fruntea PNL, fie undeva printre sinecurile de la Bruxelles. O miză atât de măruntă?
Da: cine are răbdare 30 de minute să citească detaliile scandalului caselor de la Sibiu (unde instanțele au eliminat de fiecare dată prezumția de bună credință a soților Iohannis – și unde cel care a falsificat documentele de moștenire a fost condamnat, iar cei doi nu, deși abia de câteva luni li s-a închis dosarul) poate observa la câte mărunțișuri se poate preta actualul șef al statului (un LINK – AICI)

La fel de verosimilă e cea de-a doua variantă: două nume a rostit fostul președinte Băsescu când, la finele mandatului, s-a trezit cu dosare penale atât el cât și copiii săi: Florian Coldea și Laura Condruța Kovesi. Două lucruri n-a spus Traian Băsescu:
primul, că ecuația e mult mai complicată – e mult mai complex decât a arunca pisica numai la SRI;
cel de-al doilea e că și cele două nume sunt doar… niște nume: oricine altcineva putea să fie în locul lor:

În definitiv, o atare structură de putere poate asigura lejer, cum a mai făcut-o, un guvern – fie el și interimar și improvizat – în care marile structuri politice să coopereze ”pe sub masă” (cum e la modă acum să spui).
Caz în care, amintindu-ne de vocea străzii – care răsuna în Piața Victoria la Ordonanțele 13-14 pe care Sorin Grindeanu nu voia să le semneze – în loc de ”Sorine”, să spunem: ”Klause, dacă vrei să fii salvat, clipește de două ori”.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

*

PS: Să mai sperăm, totuși, puțin, în ”soluția morală”. Avem prea multă treabă să nu sperăm.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

Cristian Grosu / Criza: suprastructura partinică și ”depolitizarea” partidelor – cazul PNL

lasă un comentariu

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

2 răspunsuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la Capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care UE le bătuse...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: