Capitalul autohton se apropie de masa critică, iar drumul său viitor are nevoie, ca niciodată, de politici publice care să-i dea o albie.
Acest text își propune să vorbească fără menajamente despre racordarea acestui capital la viitoarea economie integrată europeană.
Înainte de-a intra în detalii, două principii de plecare:
A, Marile economii europene s-au consolidat în secole, întemeindu-se pe 4 piloni, care azi și-au pierdut – cu o excepție notabilă – validitatea:
- 1- extragerea resurselor din colonii
- 2- energia ieftină și ignorarea conceptului de poluare și de protecție a mediului
- 3- lipsa de reglementare care a dus la acumularea de capitaluri mari si eficiente
- 4- mentalitatea antreprenorială și spiritul omului liber care produce pentru piață și după regulile pieței
România mai are foarte mult de lucru la punctul 4 – ba chiar se poate spune că singura sa șansă stă în construirea acestei mentalități (să fim serioși, nici măcar în mult prea lăudatul interbelic spiritul antreprenorial nu s-a aliniat la nivelul celui din Vestul european – din considerente socio-religioase prea complicate pentru a fi abordate aici):
Competitivitatea noastră va veni în primul rând din inteligența de-a folosi banii și potențialul, și abia apoi din ”bogățiile” pe care stăm călare fără să știm cum să le folosim.
Cât despre primele 2 surse de construire a economiei, să ne luăm gândul: am intrat nu doar într-o nouă paradigmă economică în care așa ceva nu mai poate fi valabil, ci și într-o lume fundamental diferită de cea de acum 100-200 de ani.
E, însă, o discuție la punctul 3 – și nu doar în România, ci în întreaga Europă inconștientă de jocul pe care-l joacă; dar despre asta vom vorbi mai jos. Căci aici intervine al doilea principiu pe care ne bazăm:
B, Fondurile europene nerambursabile sunt, de fapt, o copie neasumată cu subiect și predicat a planului Marshall, care a sprijit Europa să iasă din marasmul economic provocat de război.
Planul Marshal avea o prevedere care azi e neasumată: statele europene de atunci primeau sprijin financiar cu care cumpărau produsele SUA, care dădea banii. Ecuația avea o logică imbatabilă: câștiga toată lumea – și statele europene, și economia SUA și SUA însele.
O astfel de logică au avut-o/o au și fondurile europene pentru marile proiecte, cu un amendament: statele care au forță au început să ia bani europeni și să-și cumpere propriile produse – iar României i-a venit, teoretic, rândul, să facă asta.
Teoretic: pentru că, practic, orice creștere a consumului aici produce bani statelor de la care importăm – iar pentru a opri asta avem nevoie de 2 lucruri:
1-, o strategie care să stimuleze valoarea adăugată în economie de capitalul autohton, în paralel cu stimularea exportatorilor autohtoni
2-, negociatori buni, credibili, experți, stabili politic – pentru a debloca proiectele românești, susținut de expertiză locală în a face și promova proiecte:
UE consideră că epoca ”primului milion” a trecut și că dezorganizarea, amatorismul și improvizația specifică locului nu sunt compatibile cu ceea ce urmează să se petreacă în Europa.
Dealtfel, UE va finanța proiecte privind economia viitorului – și puțin îi va păsa de cei care, în ultimii 15 ani, au ratat zeci de miliarde pentru convergență: banii vor avea alte destinații.
Astfel că mediul de afaceri autohton va rămâne cu politicianul autohton și cu viziunea și logica acestuia.
Ce ar urma să însemne asta?
Ochii la economia integrată de peste 10 ani
Mediul de afaceri autohton s-a copt pentru a ieși să joace la nivelul următor. Dar în lipsa unui proiect de țară – cu o viziune asupra stimulentelor cu care trebuie vitaminizate domeniile cheie – capitalul autohton riscă să băltească în mize mici, locale și desuete, în loc să se alinieze într-o albie racordată la viitoarea economie europeană integrată.
O eroare, o capcană în care ne învârtim de vreu 10 ani:
E contraproductiv să încercăm să prindem din urmă statele vest-europene: ele mereu vor fi înaintea noastră, iar noi vom fi mereu în coada plutonului.
Singura șansă este să intuim către ce anume se îndreaptă economia globală, care vor fi alianțele și lanțurile de producție ale viitorului scurt (5-7 ani e chiar un viitor scurt, mai ales că pe el au început deja negocierile) și să părăsim ”plutonul”, pentru a ne întâlni cu el, pe scurtătură, în viitorul ăla de peste 5-7 ani.
Nu face nimic statul pentru asta? Capitalul autohton ar trebui să abandoneze conflictele de tot felul și să-și facă propria hartă de urmat, bazată pe cooperare și înțelegerea viitorului.
Două mențiuni aici:
-, în urmă cu 70 de ani, în anii 60 ai secolului trecut, Coreea de Sud a intuit că electronicele vor fi economia viitorului iminent la acea dată: orice prost vedea asta, dar puține state sărace – precum Coreea de Sud – au făcut politici coerente pentru a se întâlni cu ”economiile tradiționale” într-un punct din viitor: cu totul – de la cercetare, la forța de muncă, la racordarea la piață.
-, Polonia a început să se cableze la marile proiecte economice ale viitorului UE. Într-un articol intitutal ”Noua UE: Proiectele economice care vor ține locul tratatelor politice”, revista CRONICILE Curs de Guvernare inventariază câteva astfel de proiecte europene, care adună companii naționale din diverse state în jurul unor proiecte globale. E România undeva pe harta asta? Încă nu!
Morbul european (și național) al suprareglementării
Nu mai suntem în epocile nereglementării – cele care au produs marile capitaluri pe care le recunoaștem azi în spatele marilor branduri care fac legea în economia globală.
Dar putem învăța măcar din politicile SUA (nu – adică NU – mai punem China, sau alte economii bazate pe decizia unică), care au înțeles că marile proiecte/capitaluri au anvergură globală, sau măcar regională, și că doar de pe asemenea poziții poți să contezi. Chiar și start-up-urile (cele în genul UiPath) au nevoie de capitalizări de miliarde pentru a intra în jocul care contează.
(Citiți și: ””Istoria nu iartă proștii”. Am intrat în deceniul decisiv. CRONICILE Curs de guvernare Nr. 95”)
În fine, Europa (adică ”motorul franco-german”) a înțeles riscul suprareglementării și cât mușcă el din competitivitatea economiei (și economiilor) europene – și a decis modificarea legislației europene antitrust (Un link_AICI). Cum te poți bate cu niște companii globale, de tipul Facebook, Amazon, Google – tu, companie reglementată să nu-ți superi concurența de țară sau de land?
OK: anvergură globală, regională – nu: dar nici măcar anvergură națională?
Capitalul autohton care se apropie de anvergura internaționalizării, a brandingului regional sau, în rice caz, supranațional – ar trebui să aibă cu autoritatea română și europeană un dialog: rămânem la nivelul câtorva sute de milioane sau chiar de miliarde bani de schi? Sau intrăm în jocul regional și chiar global (v. Bitdefender), acolo unde pârâie împingându-se una în alta faliile geopolitice?
Pentru capitalul autohton românesc miza e mai mică, desigur, dar principiile sunt aceleași: acceptăm pe piețele noastre jucători autohtoni de anvergură care să iasă la bătaie în țările din jur, sau ne facem normele de amenzi pentru a pune la insectar marile acumulări de capital?
Asta cu atât mai mult cu cât marile procese de producție merg spre robotizare, achizițiile naționale, transnaționale și globale coagulează marii jucători de mâine – iar în România, cine deja e jucător principal în 2-3 județe e suspect.
Antrenarea marilor businessuri românești pentru a ieși pe piețele externe
Aici sunt 2 categorii de astfel de businessuri:
Prima se referă la exportatori și la sprijinul pe care aceștia ar trebui să-l primească prin brandingul de țară.
Nu te poți duce să exporți într-o țară care n-a auzit de România, produse care au legătură cu România.
Nu te poți duce să intri pe o piață într-o țară în care atașatul tău comercial – un securist bătrân uitat de Ceaușescu în tranșee – nu cunoaște trendul economiei locale, dar are timp să facă rapoarte despre ambasador.
Diplomația economică și brandingul de țară au devenit în România o cocină de sinecuriști, fără expertiză și fără obiective – în state unde concurezi cu Polonia, de pildă, care în Germania are 6 oameni care se ocupă cu promovarea afacerilor poloneze…
A doua e mai sensibilă, pentru că e, oarecum, filosofică:
marile companii, marii jucători și influentele branduri din economiile din Vest sunt proprietatea și apanajul unor familii care și-au târât (și salvat) prin războaie și schimbări dure de regim businessurile:
E pregătită, sau are România un plan pentru așa ceva? Mai ales că sunt destule businessuri românești care au depășit miliardul de euro?
Marea întrebare – și problemă și, până la urmă, dilemă – este în ce măsură luptele din serviciile secrete românești, alături de interesele din jurul companiilor la care au dreptul prin lege serviciile secrete, deformează piața internă, torpilează jucători, ridică în șa sau doboară afaceri?
Or, aici e nevoie de o strategie națională de lansare la internaționalizare și export o economie care are dificultăți de-a înțelege trendul – și nu de o hărmălaie de companii care, de îndată ce scot capul la suprafață, sunt comisionate de niște securiști bătrâni care se mulțumesc cu niște sute de milioane pentru schi.
Altfel, murim aici săraci, proști, dar sătui, pe maldărul de mize locale, care acoperă uriașul potențial cu care ne-am putea reîntoarce în cărți.
În cel mai recent număr al CRONICILOR Curs de Guvernare, contabilizăm excepționalele avantaje comparative pe care România nu reușește să le tranforme în avantaje competitive.
Rămâne să se întrebe aici atât mediul de afaceri care a început să aibă banii, cât și statul care ar trebui să deseneze un drum, unde greșește fiecare de, la 30 de ani după Revoluție, luăm bani de la alții, ca să cumpărăm tot produsele lor:
Istoria nu iartă proștii, iar proștii sunt cei care, având decizia politică și instrumentele necesare stimulării dezvoltării, ignoră economia reală și capitalul autohton care se străduiește să crească pe lângă ei. Intrăm în deceniul care se va dovedi decisiv:
Dar cine, peste – să zicem – 10 ani, va mai face diferența?
*
”Just business” – o extensie editorială a cursdeguvernare.ro – va monitoriza problemele pe care le are capitalul autohton în a face pașii necesari spre economia integrată europeană. Economie care va fi mai tare decât orice tratat politic.
Urmărește-ne pe Google News
5 răspunsuri
In acest articol, la fel de bine alctuit ca intotdeauna si scris cu nerv si savoare, autorul se refera de mai multe ori la necesitatea unei strategii unificatoare – asa o inteleg eu – care sa ne asigure valorificarea potentialului romanesc in concertul economic european. Pentru mine trebuie inceput cu intrebarea: se poate concepe asa ceva in conditiile corputiei generalizate care domina tara in continuare – mai ales la nivel politic, dar nu numai…ci si in gandirea fiecaruia dintre noi, patriotii capabili doar de lozinci – cu toate micile „succesuri” obtinute de DNA ? Eu cred ca NU si mai cred ca intarirea legii si a actiunii juste a acesteia asupra oricaruia dintre noi este conditia SINE QUA NON pentru a accede, ca tara, pe drumul dezvoltarii dorite de autorul articolului. Oricum o invartim, cred eu, nu putem scapa de necesitatea consolidarii eticii sociale ca baza a dezvoltarii viitoare. PS. Unul dintre motoarele acestei etici trebuie sa fie functionarea exigenta a scolii in Romania, la toate nivele ei !
Stimate,
Fratzii Gracchi,
Strategia „unificatoare” a tuturor strategiilor nationale exista, a fost realizata in 2016 de grupul de initiativa condus de Vasile Iuga, mananging partner PwC Romania si se numeste „Romania Competitiva”.
Aceasta strategie este rezultatul dezbaterii de peste 6 luni la care au participat 600 de specialisti si a fost creata pentru a raspunde exact acelor neajunsuri cuprinse in articolul de fata!
Daca dvs. vedeti pe undeva un rezultat al acesteia sau a celor peste 53 de strategii nationale de pina anul trecut, va rog sa-mi spuneti ce anume!Ori ce trebuie facut ca strategiile sa nu ramina fara rezultat.
cu stima
prof. Caliman I. Eugen
consultant independent
dezvoltare industriala tel 0721316019.
1.In calitate de constructor al unui „proiect de tara cu obiectivul reindustrializarii”, am constatat ca Nu exista strategii care sa „stimuleze” imediat cresterea valorii adaugate intr-o economie!
O „strategie” de crestere a valorii adaugate este (conform acestui proiect de tara) complexa, compusa din subproiectul aducerii competitivitatii economice catre indicele 1, restructurarea institutionala prin subproiectul „institutional”, utilizarea unor tehnici si metode de accelerare a dezvoltarii industriale preluate din experienta tranzitiei Estului la capitalism si in sfirsit, prin utilizarea in administrarea/conducerea economica a dezvoltarii, a unor axiome TEHNICE, caracteristice tarilor dezvoltate.
Valoarea adaugata exprima cistigul realizat intr-o afacere/intreprindere productiva pe ora si angajat sau pe total, dupa scaderea tuturor cheltuielilor.Acest cistig banesc national, MEDIU, este in functie de REVOLUTIA INDUSTRIALA in care se afla Romania, adica in „prima revolutie industriala”, realizatoare de piese si montaj simplu, cu dotare tehnica minimala, ca beneficiara a productiei de anexe, componente si piese relativ simple, etc. realizate manual ori mecanizat pentru marii producatori de masini si utilaje din tarile dezvoltate.Deocamdata teritoriul national nu este nici macar acoperit acoperit de fabrici, ateliere de montaj si piese relativ simple, slab platite ca produse.
Valoarea adaugata va creste pe masura ce Romania va asimila productia de agregate mai complexe, de parti ale unor masini si utilaje, care presupun procese industriale mecanizate si in parte automatizate ale celei de a doua revolutii industriale.
Pe masura ce Romania s-ar reconstrui industrial si serviciile industriale ar avea un aport la cresterea valorii adaugate, ea ar fi capabila sa treaca la montajul unor masini si utilaje mai complexe, ca de pilda a autocamioanelor Volvo ori alte marci.Treptat ar intra astfel in a treia revolutie industriala, din care tarile avansate economic-industrial pasesc azi spre a parta revolutie industriala!
Este demn de retinut, ca Romania (si nici o tara) NU poate sari de la „neterminata” prima revolutie industriala (cu elemente ale celei de a doua), direct la a treia sau a 4-a revolutie industriala, deoarece fiecare dintre ele creaza fundamentul pe care se formeaza si evolueaza pozitiv forta de munca, capacitatea tehnologica nationala, stiinta si tehnica romineasca, capacitatea tehnologica universitara, cercetarea tehnologica, care sustin productia si serviciile industriale, inventia -inovatia, etc.
Timpul pentru tranzitia de la o treapta industriala la alta superioara poate fi insa mult redus, prin proiecte de tara, care sa cuprinda intr-un mod unitar si coerent functionalizarea tuturor sistemelor nationale care asigura sau contribuioe la realizarea unei revolutii industriale si tranzitia la alta superioara.
In concluzie, constructia societatii economice nationale este una sistemica,in care NU exista STRATEGII punctuale care sa imbunatateasca imediat valoarea adaugata, ea fiind rezultatul bunei functionari a ansamblului economic national, care poate fi imbunatatit numai in timp, simultan si in totalitatea lui.Orice masura punctuala n-are efecte pozitive, fiind anulata de neimbunatatirea sistemelor conexe.Numai un proiect de tara, care are capacitatea de a restructura TREPTAT si SIMULTAN intreg ansamblul economic si social national poate fi considerat o „STRATEGIE” operationala, ce poate fi cuprinsa intr-un program de guvernare si conduce la cresterea (treptata) a valorii adaugate!
1.Capitalul autohton s-a nascut in Romania in conditiile dezintegrarii economice si industriale, aflat si in anii 2006-2012 intr-o imposibila maturizare si constructie, urmare a spargerii PNL de catre fostul Presedinte Basescu care a utilizat o parte din el pentru reconstructia fostului PD (acum Liberal).
Odata cu spargerea PNLiberal si conflictul cu PM. Tariceanu, „programul de dezvoltare economica 2006 – 2012” a fost abandonat – program care stabilea minusurile „tehnice” ale antreprenoriatului roman (aflat in faza de copilarie) si tratamentele necesare maturizarii.PNL a pierdut orice capacitate programatica din acel moment, fiind incapabil de constructia unui proiect de tara, care sa faca ALBIA pentru antreprenoriat spre marea afacere si dezvoltarea industriala nationala!Niciuna din tarile Estice foste industriale pina in 98 n-au suferit un astfel de soc ideologic si programatic, ceeace explica de ce Romania se afla azi la toate capitolele economice pe ultimul loc in UE!Analiza firmei de consultanta COFACE Romania constata in 2019 stadiul precar al antreprenoriatului roman, respectiv incapacitatea lui de a realiza reconstructia industriala a Romaniei.Adica exact pubertatea sa industriala.
2.Politicile publice care sa dea reindustrializarii tarii o albie sint inexistente, deoarece nimeni nu le poate construi urmare a CERCETARII ECONOMICE, sparta in bucatile cantitative caracteristice economiei intreprinderii si macroeconomiei echilibrului economic national.
Nu exista o stiinta economica CALITATIVA a dezvoltarii, deoarece schimbarile si stiinta cantitativa economica nu dispun decit de instrumente cantitative de lucru, care nu pot avea efect asupra imbunatatirii calitative, a functionalitatii si performantei institutionale. Masurile economice sint punctuale, treptate si nu pot imbunatati intreg ansamblul economic national decit in suta de ani in care s-au dezvoltat tarile (azi) industrializate, de la prima revolutie industriala.
3.Exista un proiect national de reindustrializare prin tehnicile si metodele prezentate in precedentul comentariu, dar lumea economica nu este interesata de el, pedalind in gol de trei decenii pe masurile si strategiile cantitative economice.Ori acestea sint pasul premergator, al cunoasterii realitatilor economice si bugetare, ca fundament material si tehnic al proiectului de tara.
Pe de alta parte, construit in zona cresterii competitivitatii economice si a functionalitatii institutionale – proiectul a dezvoltat termeni, notiuni noi si neinteligibile in lipsa cercetarii economice fundamentale – care trebuia sa le cunoasca si avanseze ca termeni stiintifici de lucru.
Politicile publice nu sint univoce, adica numai ale guvernelor, ci fiecare din domeniile economice, bugetare si institutionale au de realizat propria „politica publica”, cuprinsa in mod unitar si coerent numai intr-un proiect de tara operational.
Strategiile nu dispun de tehnicile si instrumentarul de a identifica fiecare din aceste „politici publice” si cu atit mai putin, de a le implementa in societatea economica romaneasca…
România nu se va integra în economia globală. Românii au o șansă să își schimbe soarta, doar dacă vor ieși din UE.