Cristian Grosu / Ce va ține minte fiecare din criza Covid-19 ?

O scurtă reflecție ”de weekend” (pentru că nu are legătură directă cu problemele financiare ale acestor zile) – pe o problemă care este egal de serioasă (ba chiar mai serioasă) cu cea a banilor.
Voi folosi experiența personală – și fiecare poate pune în loc experiențe sale indiferent în ce domeniu lucrează:

În 2002 descoperisem, ca jurnalist de investigație – și apoi mă străduisem timp de 4 luni să dovedesc asta – unul din cele mai mari tunuri din energie care s-au dat în România după Revoluție –  problema retehnologizării Hidroelectrica, la Porțile de Fier – prejudiciile acumulându-se, până la finele întregii afaceri, la peste un miliard de dolari. Când n-am mai putut scrie despre asta, informațiile au fost rostogolite ani în șir de presa vremii, ca și cum ale ar fi fost (de fapt, chiar au fost) un bun comun pe care oricine îl putea aduce sub ochii celorlalți.

Astăzi aceste articole – despre o fraudă istorică în care se combinaseră companii românești și străine, cu contracte interstatale și cu plutoane de afaceriști din servicii secrete – nu mai există nicăieri: internetul le-a aruncat într-un Recycle Bin mondial, așa cum probabil internetul chinezesc sau rusesc fac puțină ordine în informația pentru cele două popoare.

Altă ”poveste”:  în urmă cu vreun an, un avocat tot insista pe mail să șterg din arhiva cursdeguvernare.ro, invocând dreptul la uitare, un articol despre clientul său, un personaj public care tocmai ieșise la pensie după ce luase niște decizii controversate cu impact asupra societății. Pe lângă pensia specială, omul voia și să i se facă uitate faptele. În cele câteva schimburi de mailuri, i-am explicat avocatului că, odată ce ai fost personaj public, nu mai ai dreptul la uitare – pur și simplu noi avem nevoie să ținem minte cine ce a făcut, pentru ca alții – sau el însuși dacă s-ar întoarce – să nu mai facă.

Avocatul ne-a amenințat cu judecata și mi-a înșirat publicațiile (unele mari) unde obținuse ștergerea articolului din arhivă. N-am șters articolul – nu ne-a mai căutat nimeni, cred că până la urmă a renunțat.

Un alt mărunțiș: în urmă cu vreo 4 ani, presa online publica – iar internetul era plin cu astfel de articole – datoriile pe care Eugen Teodorovici le avea la fisc – acumulate pe când fusese ministru în guvernul Ponta și-i înjura public pe cei care nu-și plătesc datoriile la fisc. Căutându-le acum 2 ani, nu le-am mai găsit dovada: venit la Finanțe în guvernul PSD, Eugen Teodorovici le-a șters pur și simplu de pe siteul ministerului.

Mai aproape de ce ni se întâmplă: dacă ai vrea azi să faci un background pe criza din 2009-2012, cu greu vei găsi articole relevante, deși mulți – companii sau salariați – l-au văzut pe dracu atunci. Doar memoria vreunui jurnalist experimentat le mai poate identifica, tot mai vag, în puzderia de nume, decizii, declarații, calcule oficiale, stratageme politice și rapoarte de situație. Dar atât: cine vrea să citeze are o mare problemă a a identifica pe internet sursa de care-și amintește.

”În puzderia de nume, decizii, declarații, calcule oficiale, stratageme politice și rapoarte de situație”: vorbim, adică de FAPTE. De elementele primare care configurează fiecare pas al istoriei (al Istoriei) în care suntem jucători anonimi și care, exact ca un puzzle, configurează cu limpezime tabloul general fără de care nu putem avea pretenție la luciditate.

”De ce publicație în print? „Fahrenheit 451” – cartea lui Bradbury – se învârte în jurul unui anumit fel de libertate care încetează la această temperatură: temperatura la care arde hârtia. Iar hârtia care va rezista neantului în care se întoarce o pagină web va fi mereu un lux.” –

Acest text, pe care l-am scris ca să apară neobosit vreme de 25 de ani, rezumă motivul pentru care am creat și am aruncat în piață – adică în lumea largă și încă de necontrolat – 5000 de exemplare la fiecare număr, care nu vor putea fi șterse de nimeni: CRONICILE Curs deGuvernare (un LINK_AICI la ultimul număr)  au fost concepute ca rezistență la turbionul care absoarbe orice pagină web (de aia are și un conținut total diferit de cursdeguvernare.ro, conținut care va rămâne exclusive print – cu o viziune mai de sus și mai brutală decât breking-news-urile psihozei cotidiene în care nu mai vedem pădurea de copaci):

• -, avem dreptul să ne amintim – chiar și peste 10 ani, când internetul o va uita – de delirul politic care a adus-o și a ținut-o la suprafață pe Viorica Dăncilă (un LINK-AICI)
• -, sau de inconștiența care ne-a afundat în datoriile la care vom plăti dobânzi crâncene fără să ne amintim de ce, la creditele luate în momentele în care eram pe val (un LINK_AICI)
• -, sau de anii în care încă ne mai puteam fructifica excepționalele avantaje comparative și să le transformăm în avantajecompetitive (un LINK_AICI).

Ce ne va spune internetul peste, să zicem, 10 ani, despre lumea de azi – martie 2020, de care, după criza Covid-19, ne vom îndepărta cu toată viteza?
Azi, dacă vreau să găsesc ceva despre criza de acum 10 ani, am la îndemână arhiva cursdeguvernare.ro: dar și aceasta se poate șterge printr-un accident – un back-up ratat, o companie care dispare, un alt algoritm de memorare al motoarelor de căutare.

Aș spune mai mult, azi, când discuțiile de business încep să nu mai fie chiar atât de secrete pe cât pretinde lumea, de vreme ce, entuziasmați, le facem de la distanță:
faptele (FAPTELE) pe care noi înșine le facem sau le trăim nemijlocit ar putea deveni simple sinteze care deformează sensuri, rescrise în locul paginilor de fapte reale pe care internetul le aruncă într-un Recycle Bin mondial. Și din care vor dispărea nuanțele, numele, deciziile, calculele oficiale ale momentului.

Adică experiența personală care nu reușește să se adune într-una globală și să ne împiedice – de când ne știm ca oameni – să facem aceleași erori.

***
PS: mai multe despre versiunile de abordare a crizei Covid-19 – în textele de sub articol