31 august, 2017

Ieri, 30 august, premierul Tudose a reînființat uvertura ședințelor de guvern: a aruncat pe masă, cu un aer scârbit de puținătatea omenească pe care o reprezentăm noi, țara – sub ochii camerelor de luat vederi, un maldăr de pagini. Vedeți – i-a poruncit ministrului Economiei – e un control al Protecției Consumatorului la bănci. Puneți-l pe site, nu-i nimic secret, să fie public – a continuat premierul cu aerul că paginile dezvăluie marele secret pe care premierul își întemeiază furia la adresa sistemului financiar din România.

Dimineață ne-am bulucit și noi pe site: chiar i-a prins? Și am decis să nu publicăm nimic : noi nu avem cititori pentru așa ceva.

Documentul celor de la Protecția Consumatorilor acoperă aproape 3 ani, concluziile sunt haotice, nu există nume de bănci în el, nu identifică fenomene (sau, mă rog, nu-și organizează concluziile după fenomene) și articulează niște prejudicii de câteva sute de mii de euro (vreo 2 milioane de lei).


În seara asta, pe la 6, vine un comunicat de la Ministerul de Finanțe: suntem îndemnați noi, presă, să luăm în serios doar documentele și declarațiile oficiale ale autorităților: asta pentru că Ziarul Financiar a remarcat scăderile la Bursă ale băncilor, după ce senatorul PNL Flrin Câțu a declarat că se pregătește impozitarea activelor financiare.

Avem o problemă foarte gravă: atât de gravă încât, dată fiind transa în care premierul Tudose trăiește, vorbește, decide și acționează de câteva luni, nu ne-o vom exprima față de domnia sa. Dar către cei în ochii cărora mai pâlpâie un licăr de luciditate – cum ar fi cei de la Finanțe – tot o să facem niște precizări la precizarea domniilor lor privind băncile :

1-. Campania pe care premierul o face împotriva băncilor – oriunde se duce, orice scoate pe gură, orice pune în scenă etc – NU e împotriva băncilor.

(Premierul ar trebui să încurajeze și ultimul țăran analfabet să-și miște banii prin card – nu mai spun de cei care fac tranzacții de orice fel în nume personal -de companii nu mai vorbim: e una din primele măsuri cu care a început lupra cu evaziunea fiscală.


Nu știu cât de credibilă e informația pe care premierul Florin Tudose o vinde pe toate canalele posibile – anume că nu folosește cardul bancar. La tranzacțiile și veniturile sale de anul trecut potrivit declarației de avere, nu avea cum să ocolească, legal, banca.

Decât în 2 situații: ori de banii săi se ocupă familia – n-ar fi de mirare, pentru că cine se uită la istoricul ei poate presupune că familia lucrază cu banca, iar lui i se dă numai cash. Sau mai lucrează cu vreo instituție unde plata se dă la pungă – și nici asta n-ar fi de mirare, acum vreo 2 ani am auzit de un scandal fără legătură cu guvernanții noștri, dar asemănător ca manieră cu bani dați la pungă într-un hotel din Chișinău de-a ieșit scandal în centrală aici și un hohot de râs în centrală la Moscova.

Nu putem trece cu vederea nici faptul că de 2 ori a fost nevoit să iasă guvernatorul BNR, după declarațiile premierului Tudose, să liniștească spiritele și să dea asigurări că băncile nu au probleme de lichidități.

Problema premierului este că încearcă să-l copie pe Viktor Orban (declarațiile celor de la PSD ne lasă să înțelegem că toți poartă o poză cu Voktor Orban în buletin) fără să țină cont de 2 lucruri :

-,Ungaria nu merge pe drumul cel bun, ea nu-și va mai permite curând ce și-a permis atunci când atrăgea investiții și-și regla economis, iar acum trăiește din acel trecu : dacă mâine i s-ar bloca importurile către România ar simți un șoc extraordinar.

-,România nu e Ungaria din nici un punct de vedere – diferența dintre racordurile Ungariei cu UE e asemănătoare cu diferența dintre racordurile județului Timiș sau Cluj cu cele ale județului Teleorman.

-,Ba chiar și diferența dintre calibrul domnilor Orban și Tudose e la fel de mare precum cea dintre fizionomiile lor.

2-. Dacă dl. Tudose s-ar fi comportat măcar cât un premier mediocru, atunci când aridicat problema băncilor ar fi acționat simplu și c bună credință :

ar fi trimis controale la ”hoți”, la băncile care ”fură”, la ”Terente” – în cea mai mare liniște și cu cea mai mare eficiență : apoi, cu rezultatele controalelor pe masă ar fi invitat la discuție Banca Națională: de găsit o soluție de sancțiune a vinovaților, astfel încât să nu fie periclitat sistemul financiar al României.

N-a făcut așa, iar reacția pieței după declarațiile premierului a fost promptă: numai Rusiei și Ungariei îi folosesc declarațiile premierului Tudose.

3-. Cei care au ieșit cu comunicatul care să ne ceară să nu-i mai luăm în serios pe miniștri sau prim miniștri sunt cei de la Finanțe :

Pentru domnul Ministru Mișa, 3 întrebări :

a),Cu cât crede domnul ministru că a crescut economia și sănătatea ei după declarațiile publice privind impozitarea cifrei de afaceri – unde NU e vorba numai de bani, ci și REGRESUL sistemului fiscal românesc și IEȘIREA lui din sistemul european.

b),poate să facă un calcul estimativ ministerul de finanțe câte investiții au fost atrase sau deschise în acest an în legătură nemijlocită cu faptul că un investitor/antreprenor aude, de 7-8 luni de zile, cele mai fantasmagorice soluții fiscale, rostite de cei mai inconștienți diriguitori ai fiscalității?

c),de ce nu se fac/nu s-au făcut la bănci controale profesioniste – care să demonstreze negru pe al dezintermedierea ilegală, diminuarea bazei de impozitare, transferul profiturilor către paradisuri fiscale si tot așa : doar a fost șef în ANAF la marii contribuabili.

Iar după aceste controale să vedem exact cine fură – că nici lui cred că nu i-ar cnvei astă ca, ajuns ministru, să se spună despre el că fură ca Relu Fenechiu.

4-.Trăim în mijlocul unui haos total și a unei diversiuni foarte costisitoare – nu există zi (absolut nicio zi din ianuarie încoace, până și de Paște au băgat o șopârlă ) în care o autoritate guvernamentală să nu iasă să spună o minciună pentru ”a testa piața”.

Mediul de afaceri, însă, reacționează, și odată cu el economia : mediul de afaceri înseamnă oameni care reacționează la minciunile, sfidarea, insultele pe față și inconștiența altor oameni. Și odată cu ei economia :

azi ne uităm puțin în viitorul scurt (că de unde dracu mediu) și guvernul are ceva de lucru pe negocierile din industria de armament : dar asta se va termina la un moment dat. Ce-o să facem atunci cu negocierile cu România civilă? Cu economia civilă?

5-.Era greu de așteptat ca opoziția să fie băgată în seamă atât de serios: cum să crezi că bursa a reacționat la declarațiile lui Florin Câțu, cel care, în tot acest haos prelungit, în calitatea sa de membru în Comisia de buget, n-a reușit să articuleze despre politica guvernamentală decât o glumiță – aia cu salvarea bugetului de către mama Omida și cu vrăjeala în loc de vrăjitorie.

Nu mă tem că guvernul va avea o toamnă grea (deși o va avea – și nu la nivel de guvern, ci la nivel de oameni care iau decizii și care se joacă cu stabilitatea economică și macroeconomică a țării) , dar mă tem că și economia va avea o toamnă grea: în care se va elabora complicatul an 2018.

Anul în care, exact ca azi când acțiunile băncilor au scăzut cu procente îngrijorătoare pentru o zi la Bursă, niște înși vor încerca să scoată bolovanul pe care acesti inconștienți în aruncă – măsură cu măsură, ministru cu ministru, om cu om, minciună cu minciună și diversiune cu diversiune – în apă.

Și singurul lucru pe care-l vor reuși eroii autentici au anului 2018 va fi să nu ne prăbușim: dar tot subdezvoltați, tot înapoiați, tot ultimii vom fi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Bancile nu au probleme cu lichiditatile? Nu au pe naiba! Ia vezi sa le retraga statul toate favorurile si sa ne permita sa scoatem mai mult numerar decat limita impusa sau sa nu se mai faca anumite tranzactii exclusiv cu ajutorul lor. Stiti bine ca daca persoanele fizice sau juridice ar incerca sa-si retraga depozitele la vedere ( nu si cele la termen) nu ar avea de unde sa le dea!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Bancile nu au probleme cu lichiditatile? Nu au pe naiba! Ia vezi sa le retraga statul toate favorurile si sa ne permita sa scoatem mai mult numerar decat limita impusa sau sa nu se mai faca anumite tranzactii exclusiv cu ajutorul lor. Stiti bine ca daca persoanele fizice sau juridice ar incerca sa-si retraga depozitele la vedere ( nu si cele la termen) nu ar avea de unde sa le dea!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: