Trei lucruri de spus despre aniversarea Revoluției din 1989, dincolo de festivisme și clișeele pline de toată galeria de patetisme:

1- În 22 decembrie 2020, urmașii morților și răniților din decembrie 1989 plătesc pensiile speciale (triple față de pensiile medii ale celor care chiar contribuie la sistemul de pensii) ale criminalilor care le-au împușcat părinții și care n-au fost trași la răspundere decât prin câțiva ”reprezentanți”.

2- În 22 decembrie 2020, Revoluia din dcembrie 1989 trece doar sporadic prin cărțile de istorie, fără explicațiile privind caracterul criminal al unei (oricărei) utopii – iar comunismul românesc cu specificul său ar fi trebuit să fie măcar studiu de caz. Dar crimele sunt deja numai statistică, în ciuda faptului că criminalii sunt încă în viață.

Dealtfel, în 22 decembrie 2020, Occidentul nu a condamnat în mod oficial comunismul – cu excepția statelor din Est, unde imaginile morților sistemului încă nu s-au șters de pe crucile din cimitire:
iau avânt, în schimb, noile utopii socio-internaționaliste, care ”reevaluaează” comunismul și decretează în școli, universități și ONG-uri bine finanțate: ”comunismul a fost bun, dar a fost greșit aplicat”.

3- În 22 decembrie 2020, dl. Președinte Klaus Iohannis (nici nu ne-am fi gândit, în naționalismul aberant și abuziv al anului 1989, că vom alege ca președinte un neamț) a depus o coroană de flori la un monument oarecare al Revoluției – după ce numise în fruntea guvernului civil al României un militar, pe fundalul militarizării accentuate a administrației și proictelor de dezvoltare a României, având la bază legislația care permite instituțiilor militarizate să aibă companii și să facă afaceri în economia reală.

În aceeași zi, știm avem fugiți afară 5 milioane de oameni productivi (care ar fi fugit și în decembrie 1989), la care se adaugă sutele de mii care abia așteaptă să-și termine studiile și să fugă și ei – și niciun sociolog nu are tupeul să explice cu subiect și predicat atmosfera internă care face ca prezența la vot să scadă cu 15-20% de la un scrutin la altul, ajungând pe la jumătatea mediei eurpene.

*

Cum poți merge și construi mai departe pe o asemene stare de fapt, cu o asemenea mentalitate?

Restul e ”politică”…

(Citiți și: ””Istoria nu iartă proștii”. Am intrat în deceniul decisiv. CRONICILE Curs de guvernare Nr. 95”)