Prin vizita Presedintelui Iohannis la Washington si angajarea dialogului, la cel mai inalt nivel, s-a marcat un moment interesant dar in acelasi timp cat se poate de normal in contextul relatiilor romano-americane.
Exagerarile, fie in sensul amplificarii semnificatiilor acestei vizite sau al negarii importantei prezentei Presedintelui roman la Washington, nu au legatura cu realitatea dialogului diplomatic.
In primul rand, cei care pornind de la informatiile publice trag concluzii clare, definitive si mai ales dramatice sunt naivi.
Din dialogul efectiv, inclusiv temele pentru viitor, apar public doar cateva semnale. Cam 20 % din ce se discuta si daca stii sa citesti printre randuri.
1. Este cat se poate de semnificativ faptul ca s-a realizat aceasta vizita, la cel mai inalt nivel, in SUA : ”De ce România, de ce acum?”
Prezenta Presedintelui Romaniei in SUA a facut obiectul analizei in marile capitale ale lumii. „De ce Romania, de ce acum, ce doreste Presedintele Trump sa comunice ?”
Felicitari celor care au organizat vizita, deoarece lista de asteptare la Casa Alba este enorma iar unele intalniri cu seful Administratiei americane se programeaza chiar si in ultimile luni de mandat la Casa Alba.
Deoarece, la nivel global, dialogul diplomatic este tot mai pragmatic, iar relatiile internationale se desfasoara foarte rapid, liderii lumii folosesc tot mai intens cadrul multilateral pentru a rezolva probleme punctuale. Cu atat mai mult cand este vorba de SUA, partener cautat de practic intreaga comunitate internationala.
2. Reconfirmarea importantei Parteneriatului Strategic: eram chiar atât de siguri că noua aAdministrație se va implica la fel? .
Da, pentru Romania este evidenta semnificatia profunda a acestui proiect strategic: dar pana la declaratiile formale ale partii americane, in prezenta delegatiei romane, eram, oare, chiar asa de siguri ca noua Administratie va continua sa se implice in acest cadru de cooperare?!.
Declaratia Comuna privind Parteneriatul Strategic intre Romania si SUA a fost semnata la 13 septembri 2011 in contextul intalnirii de la Washington intre Presedintele Traian Basescu si Barack Obama. Tot atunci s-a decis si amplasarea sistemului anti-racheta in Romania.
Presedintele Trump, asa cum a anuntat in campania electorala, a initiat un proces decizional prin care noua Administratie s-a detasat cat mai categoric posibil de toate angajamentele, mai ales cele externe, asumate de fosta Administratie.
Deci, o re-confirmare a Parteneriatului Strategic era esentiala inclusiv cu valoare de semnal pentru Romania si regiunea in care ne aflam.
Nu trebuie uitat ca in cadrul Parteneriatului sunt stabilite, ca domenii de cooperare abordate, pana in 2016, in 5 runde de consultari:
dialogul politic, securitatea, economia, contacte inter-umane, stiinta, tehnologie, cercetare, educatie si cultura, deci practic toate temele pe care un stat preocupat de viitorul sau le doreste a fi angajate in relatiile bilaterale cu o super-putere.
3. Aceasta intalnire la cel mai inalt nivel s-a realizat in momentul in care ambele parti au constat ca au o viziune comuna privind o serie de interese incepand cu cele de securitate. Este fundamental pentru determinarea SUA de a continua sa angajeze eforturi diplomatice, resurse militare si fonduri in scopul contracacrarii unor riscuri care nu privesc direct si imediat, teritoriul american.
Nationalizarea politicii externe si urmarirea stricta a interesului SUA chiar in ceea ce priveste contributia la NATO nu mai reprezinta nici un secret pentru cei care sunt interesati. Presedintele Trump este categoric in acest sens. Dar in legatura cu Romania „ramane cum s-a stabilit”.
Nu este intamplator faptul ca la conferinta de presa din Rose Garden Presedintele Trump a inceput prin a multumi Romaniei (si era un gest cat se poate de sincer !!) pentru contributia in lupta anti-terorista, prin structurile de informatii dar si pentru participarea militara, foarte profesionista, la „coalitiile de vointa ” in Afganistan, Iraq sau Balcani.
Concretizarea acestui dialog va fi inteles in timp, dar este evident ca si noua Administratie pastreaza aceasi evaluare pozitiva, responsabila, privind eforturile si pretul platit de Romania in lupta impotriva amenintarilor la adresa securitatii globale.
4. Garanții de securitate pe termen lung pentru România: desființarea oricărui dubiu față de articolul 5
Este interesant ca in contextul prezentei Presedintelui Romaniei in SUA a fost reiterata mult asteptata confirmare a atasamentului Administratie americane fata de Art V al Tratatului de la Washington. Nici nu se putea altfel.
Summit-ul NATO de la Varsovia a avut cateva concluzii certe si anume ca zona de la Marea Baltica la Marea Neagra este supusa unor riscuri de securitate serioase inclusiv militare datorita politicii impredictibile a Federatiei Ruse; SUA si aliatii si-au asumat revenirea in Europa Centrala si de Est prin trecerea de la faza de contingentare la cea descurajare militara; Romania si Polonia gazduiesc doua comandamente militare esentiale in cadrul acestui proces de re-pozitionare.
Prin sublinierea repetata „Romania-aliat de nadejde al SUA” vorbim de garantii de securitate pe termen lung acordate Romaniei.
S-ar fi putut sa fie altfel ? Bineinteles.
Mai mult din discutia Presedintelui Iohannis cu secretarul de stat Tillerson rezulta ca s-au abordat si aspectele securitatii la Marea Neagra din perspectiva rezervelor de energie. Este, intr-adevar, o tema foarte sensibila si care ar trebui urmarita cu mare atentie.
O concluzie :
Prin actiune, proiect de tara si responsabilitate, Bucurestiul poate maximiza rezultatele acestei vizite in SUA. Nu mai exista scuza schimbarii de politica a SUA, victimizarii, cum s-ar fi inteles altii „peste capul nostru”. Totul depinde de noi pentru a avea o tara sigura si prospera.
In egala masura, prin joc duplicitar, inactiune si lipsa de profesionalism putem distruge totul, dar din vina Bucurestiului…nu a Washington-ului.
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri
Corecte observatii care merita facute, mai ales tinand cont de noianul de dezinformari servite la televiziunile de stiri.
Uitandu-ma la conferinta de presa comuna, as dori sa fac niste observatii personale si sa va invit sa le comentati, daca doriti:
1. Mi s-a parut ca am sesizat o incercare de pozitionare a presedintelui Iohannis ca un pod de comunicare intre noua administratie americana si UE. O astfel de pozitionare ar fi extrem de inteligenta si oportunista (in sens bun) avand in vedere desfasurarea Brexitului si a politicii interne din UK.
2. N-am putut sa nu observ perierea reciproca si frecventa: „under your great leadership”, etc. Chiar daca o asemenea abordare din partea noastra era de asteptat avand in vedere narcisismul lui Trump, am fost surprins la un anumit moment sa-l aud pe acesta din urma spunand ca are incredere nominal in presedintele nostru.
Aceasta abordare mi s-a parut interesanta avand in vedere ca mesajele venite in perioada Obama erau adresate in general institutiilor romane si nu unei persoane in mod particular.
Este oare ceva neobisnuit aici sau e vorba doar de o excentricitate a d-lui Trump?
3. Strict lingvistic, am progresat fata de presedintii anteriori, insa din nefericire nici domnul Iohannis nu stapaneste un vocabular extins sau expresii idiomatice ale limbii engleze. Totusi, parca a fost altfel decat „za madar end za fadar”
4. Domnul Iohannis a cam evitat sa raspunda la intrebarile jurnalistilor americani.
Mi-ar fi placut ca, atunci cand a fost intrebat de corectitudinea faptului ca nu am contribuit cu 2% in anii precedenti, sa raspunda sincer ca pentru Romania, o contributie de 2% la aparare in contextul in care avem atatea lipsuri si un PIB per capita atat de mic, e un efort financiar. Dar este un efort pe care-l facem pentru a fi niste parteneri corecti.
La intrebarea legata de amestecul Rusiei in alegeri, mi-ar fi placut un raspuns mai curajos, chiar si in prezenta dlui Trump. In opinia mea mi se pare mult mai afectata credibilitatea alegerilor din USA decat rezultatul acestora. De aceea cred ca aceasta este tinta reala a lui Putin si mai putin rezultatul direct (am vazut multe materiale care sugereaza o ura personala a dlui Putin fata de dna Clinton sau care o prezinta pe aceasta drept o figura de care Rusia se teme, insa raman profund neconvins, mai ales ca sub administratia Obama Putin a cam facut ce a dorit el).
Macar se merita sa dam un raspuns diplomatic clasic de tipul „avem incredere ca institutiile americane vor elucida aceasta problema”
Cam stângescu vedeți problemele, iar expresia „mi-ar fi placut” arata dezacordul dvs fata de cele exprimate în articol, fără a spune concret cum „v-ar place”.
Poate pe viitor!