„Trebuie să existe voinţa polită necesară. Începând din 2001, până în 2003, 2004, în relaţia dintre cele două guverne au existat formule instituţionale interesante.
În acea pertioadă partea moldoveană era condusă chiar de Marian Lupu care este acum preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova. Lucrurile evoluau într-o direcţie relativ bună pentru că vorbeam de proiecte transfrontaliere, de facilităţi penru exporturile moldoveneşti spre Europa Centrală, facilităţi care s-au menţinut şi după intergrarea României în Uniunea Europeană, vorbeam despre proiecte de mediul de regularizarea cursurilor de apă, proiecte care din punct de vedere economic aveau o valoare certă, dincolo de aspectele strict legate de schimburile dintre cele două ţări.
După ce relaţiile politice s-au răcit, şi relaţiile economice au stagnat. Există fonduri europene care aşteaptă în zona de cooperare a administraţiilor locale şi transporturi pentru a fi alocate pentru construirea unor poduri, unor staţii de purificare a apei, proiecte de mediu. Aceşti bani nu au fost folosiţi pentru că nu a existat voinţa politică pentru accesarea fondurilor. Comunităţile locale româneşti din Suceava, Iaşi, Botoşani, Bacău au fost foarte interesate, dar au pierdut mulţi bani, pentru că din Republica Moldova nu a existat semnalul politic corespunzător.
În acest moment eu aş pune accentul pe proiectele cu finanţare europeană, pe cele privind frontiera, necesare, deloc scumpe, dar care presupun acordul amelor părţi. Lipsesc drumurile, lipsește infrastructura, lipsesc podurile între cele două ţări, podurile fizice nu numai cele simbolice, e vorba de conectarea infastructurii, de ieşirea Republicii Moldova spre Dunăre şi spre Marea Neagră.
Expertiza României ar putea fi de folos atunci când este vorba de atragerea Moldovei într-un parteneriat european, chiar şi în ideea de a nu mai repeta ei greşelile făcute de noi”.
