Creşterea costului forţei de muncă, triplă față de creșterea economică și în contradicție cu scăderea productivității muncii

Costul orar al forţei de muncă a crescut în trimestrul III 2019 cu 13,18% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, potrivit datelor publicate de INS. Astfel, majorarea costurilor cu forța de muncă a urcat înapoi la nivelul din partea a doua a anului precedent, după ce ajunsese în T2 2019 la un nivel ceva mai redus.

Astfel, acest indicator-cheie pentru economie a rămas la un nivel record pe plan european și peste limita de siguranță impusă prin tabloul de bord european ( maxim 12% pentru țările non-euro și 9% pentru Zona Euro). Mai grav, însă, situația se perpetuează de la finele lui 2016 încoace.

În contextul în care economiile dezvoltate păstrează costurile cu forța de muncă „în linie” cu creșterea economică (Germania este cel mai elocvent exemplu), la noi se lucrează cu un raport de peste 3 la 1 faţă de creşterea economică (4% estimarea pentru primele trei trimestre și pentru finalul anului).

Creșterea productivității muncii, în teritoriul negativ pe ultimele patru luni

Pentru raportare la rezultatele din economie, menţionăm că productivitatea muncii în industrie (singura care poate fi măsurată în condiţii rezonabile şi este luată ca reper pentru întreaga economie) a scăzut pe primele trei trimestre din 2019 cu -0,7%, cu valori îngrijorătoare în iunie (-5,3%) și august (-5,8%), urmate de o revenire în septembrie (-0,1%).

Administrația publică a urcat iar peste media națională

În structura pe ramuri de activitate, apar diferenţe semnificative la nivelul modificărilor salariale, de la majorări de aproape 23% în învăţământ ( ca urmare a vacanței școlare și a diminuării timpului efectiv lucrat) sau circa 21% în construcții, până la cele cinci sectoare care s-au plasat sub pragul de 10%, de la intermedieri financiare și asigurări (9,52%) până la sănătate și asistență socială (7,40%).

De subliniat, sectorul „Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale” a rămas peste media generală a creșterilor salariale, cu efecte importante pe bugetul public. Industria prelucrătoare s-a situat imediat sub pragul de 12%, dar a coborât undeva sub 87% față de salarizarea medie pe economia națională (uzanța occidentală este în jur de 100%).

Una peste alta, valori cu două cifre ale creşterilor salariale sunt greu de conceput într-o economie matură. Impactul creșterii costurilor salariale în costul produselor fabricate şi a serviciilor conexe a contribuit la avansul semnificativ al preţurilor producţiei industriale pe piața internă.

Practic, deși atenuat ușor, ritmul de creştere a costurilor cu forţa de muncă, amorsat în sistemul bugetar, afectează competitivitatea. Consecințele directe sunt majorarea deficitelor externe și păstrarea inflaţiei la niveluri relativ crescute. Indirect, majorările salariale au potențat așteptările pentru creșterea puternică a pensiilor, de unde și o mare problemă pentru finanțele publice.

De aceea, se impune cu celeritate readucerea creşterii generalizate a salariilor în limitele de suportabilitate pentru echilibrele macroeconomice. Inclusiv cu reducerea facturii pe zona bugetară, care a atacat cota de 10% din PIB față de cele 7% recomandate de instituțiile internaționale pe un considerent simplu: veniturile bugetului românesc sunt pe la 70% din uzanțele europene.