marți

7 mai, 2024

12 februarie, 2021

Guvernul a estimat la aproape 1,29% din PIB (14,38 de miliarde de lei) impactul măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei COVID-19 asupra bugetului general consolidat al statului din 2021, potrivit raportului Ministerului Finanțelor privind proiecția situației macroeconomice pe 2021.

La măsurile care conduc la cheltuielile certe de peste 14 miliarde de lei, se adaugă programele în valoare de 28,1 miliarde de lei, de sprijin prin garanții de stat a activității IMM-urilor (inclusiv a celor cu cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei), ca și a companiilor mari.

Costurile aferente măsurilor cu impact pe cheltuielile bugetare sunt mai mici cu 1,75 miliarde de lei față de cele din 2020, în conformitate cu politica generală de reducere a cheltuielilor.

(Citiți și: „Măsurile concrete de limitare a cheltuielilor bugetare din proiectul de Buget 2021”)


Măsura cu cel mai consistent impact (4,46 miliarde de lei) asupra cheltuielilor bugetului general consolidat, este cea legată de programul de granturi pentru investiții, care „constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2”, potrivit raportului citat.

Celelalte măsuri cu impact asupra cheltuielilor bugetare sunt cele care se referă la:

  • sprijinul financiar pentru firmele din turism (cazare, alimentație, agenții) – 2,5 miliarde de lei;
  • indemnizațiile acordate angajaților pe perioada suspendării temporare a contractului de muncă sau profesioniștilor cu convenții individuale, ca și decontarea a 41,5% din salariul brut al angajaților menținuți îîn muncă și alte indemnizații – 1,9 miliarde lei;
  • programul de achiziție a vaccinului anti COVID-19 și de funcționare a centrelor de vaccinare – 1,4 miliarde lei;
  • cheltuielile pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi și alte produse necesare diagnosticării și tratării pacienților infectați cu coronavirusul SARS-CoV-2 – 1,35 miliarde lei;
  • sporuri salariale acordate în a administrația publică pe perioada pandemiei – 1,05 miliarde lei;
  • schema de ajutor de stat (grant) prin facilități de garantare de către stat pentru creditele acordate IMM de către instituțiile de credit – 0,63 miliarde lei;
  • achiziția de echipamente medicale, spitale mobile și alte cheltuieli de capital în afara stocurilor de urgentă medicală – 0,50 miliarde lei;
  • achiziția de stocuri de urgență medicală – 0,35 miliarde lei;
  • achiziția echipamentelor IT mobile, respectiv tablete cu acces la internet pentru elevi – 0,14 miliarde lei;
    stimulentul de risc – 0,10 miliarde lei.

Raportul Ministerului Finanțelor spune măsurile de sprijin legate de COVID-19 din anul 2020 s-au ridicat la un cost total de 4,85% din PIB, ceea ce înseamnă aproape 50,5 miliarde de lei.

„O parte din aceste măsuri se continuă și în anul 2021 pe lângă alte noi măsuri aprobate, generând, astfel, un cost estimativ (total) de 3,81% din PIB”, adică de 42,55 miliarde de lei, potrivit documentului citat.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: