5 noiembrie, 2014

Corpul de control al primului-ministru verifică, începând de luni, 3 noiembrie, legalitatea punerii în aplicare a dispoziţiilor legii privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv de regimul comunist, având suspiciuni că în mai multe primării din ţară, printre care se numără şi Primăria Sibiu, s-au comis ilegalităţi.

La baza acţiunii de control, afirmă un comunicat al Guvernului emis miercuri, au stat informaţii transmise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care se referă „la activitatea proprie a acestei entităţi cu privire la acordarea unor despăgubiri ca măsuri reparatorii, în favoarea unui cesionar, pentru imobile situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv municipiul Sibiu”.

Potrivit comunicatului oficial, „obiectivul controlului se referă la verificarea respectării prevederilor legale şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor de către ANRP în procesul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


Perioada supusă controlului: 01.01.2010 – 31.12.2010. În situaţia în care echipa de control constată că anumite acte sau operaţiuni au fost iniţiate anterior datei de 01.01.2010, ori şi-au produs efectele ulterior datei de 31.12.2010, se va putea extinde perioada supusă controlului cu privire la acele acte sau operaţiuni.”

În perioada la care face referire comunicatul guvernului, la Sibiu, Klaus Iohannis, actual candidat al ACL la Preşedinţia României, îndeplinea funcţiile de primar şi preşedinte al Comisiei pentru retrocedări din cadrul primăriei.

Postul Antena 3 a anunţat pe data de 30 octombrie, cu două zile înaintea desfăşurării primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale şi cu trei zile înainte de demararea controlului, că retrocedările de la Sibiu sunt în atenţia ANRP. Pe lista retrocedărilor descrise drept „suspecte” de Antena 3 se regăseşte şi Palatul Brukenthal, care ar fi „ajuns la Biserica Evanghelică”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: