Comisarul European pentru Politică Regională Corina Crețu a scris joi ministrului Transporturilor, Dan Costescu, prin care solicită accelerarea implementării proiectelor din acest domeniu, finanţate prin Fondurile structurale şi de investiţii europene (FESI).
Înaltul oficial european îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu întârzierile la proiectele de transport din perioada 2007-2013, dar şi cu privire la lipsa de noi proiecte pentru perioada 2014-2020.
Potrivit unui comunicat transmis de la Bruxlles Corina Creţu repetă că ”este necesară adoptarea rapidă a Master Planului General de Transport, în forma agreată în cadrul negocierilor din 2015 dintre Comisia Europeană și Guvernul României.”
Suplimentar, comisarul transmite:
,,Sunt îngrijorată de ritmul lent în pregătirea proiectelor privind infrastructura de transport din cadrul Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare pentru perioada 2014-2020, dar şi de numărul mare de proiecte ce riscă să nu fie finalizate.
Deşi Comisia Europeană a aprobat fazarea a 30 din cele 123 de proiecte de transport pentru perioada 2007-2013, autorităţile naţionale nu au reuşit să trimită la Bruxelles toate documentele necesare pentru acestea, aşa încât există riscul ca România să nu poată folosi banii europeni alocaţi şi va fi nevoită să suporte din bugetul naţional cheltuielile necesare pentru finalizarea proiectelor.”
În privinţa utilizării Fondurilor structurale şi de investiţii europene în domeniul
transporturilor în actuala perioadă de programare (2014-2020), înaltul oficial european a precizat:
,,Există întârzieri semnificative în pregătirea financiară şi tehnică a unei rezerve de proiecte mature necesare pentru îndeplinirea obiectivelor Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare. Lipsa unor proiecte mature şi cheltuielile insuficiente vor putea duce în cele din urmă la dezangajarea fondurilor extrem de necesare pentru reţeaua de transport a României.”
În finalul scrisorii adresată Ministerului Transporturilor, Corina Creţu asigură autorităţile române atât de sprijinul ei personal, cât şi de susținerea pe care Comisia Europeană, precum şi experţii Direcției Generale pentru Politică Regională (DG REGIO), vor continua să o acorde României pentru a putea valorifica la maximum Fondurile structurale şi de investiţii europene pentru proiectele de transport.
Comisia Europeană a agreat în luna aprilie 2016, după anterioare lungi discuții și controverse cu doi foști miniștri ai transporturilor, forma finală a Master Planul General de Transport al României, dar documentul nu este nici astăzi asumat politic sau adoptat de către Guvern.
Pentru Programul Operațional pentru Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, România are alocate aproximativ 9,4 miliarde de euro atât prin fondul european de dezvoltare regională, cât și prin Fondul de coeziune.
Mai mult de jumătate din finanțarea totală (inclusiv cofinanțarea națională) pentru POIM — 6,8 miliarde de euro — sunt prevăzute pentru infrastructura de transport, 37% pentru dezvoltarea sectorului de mediu, iar 5% pentru sectorul energetic.