3 noiembrie, 2015

07blaga_oltean_cpCopreşedintele PNL Vasile Blaga şi deputatul liberal Ioan Oltean au venit la DNA, marţi, fiind citaţi pentru a fi audiaţi ca martori în dosarul Elenei Udrea, în care Camera Deputaţilor a dat aviz pentru urmărirea penală a acesteai.

Vasile Blaga a fost întrebat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dacă ştie ca banii care ar fi fost daţi de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, pentru a se asigura derularea unui contract cu Hidroelectrica, ar fi ajuns la PDL, acesta spunând că nu ştie aşa ceva şi nici pe Elena Udrea nu a auzit-o vorbind despre o astfel de situaţie.

„Am fost citat în calitate de martor în dosarul 87, într-adevăr cel în care s-au cerut în Parlament avize pentru doamna Udrea, dar nu ştiu nimic despre… Ferească Dumnezeu! Nu ştiu aşa ceva şi nici nu am auzit-o pe doamna Udrea zicând aşa ceva”, a declarat Vasile Blaga.


Întrebat în legătură cu declaraţia dată de Elena Udrea în faţa anchetatorilor în care a menţionat toată conducerea PDL, Blaga a spus: „Nici gând, eu nu ştiu despre aşa ceva”.

Vasile Blaga a adăugat că el nu a fost prezent când s-au dat sume de bani la partid, aşa cum a susţinut şi Ana Maria Topoliceanu într-o declaraţie dată în faţa anchetatorilor.

Elena Udrea a fost pusă, vineri, sub control judicar pe cauţiune, stabilită la cinci milioane de lei, în dosarul privind fapte de corupţie legate de vânzarea şi renovarea unei vile din Eforie Sud, dar şi un contract între Hidroelectrica şi o firma privată, pentru care fostul ministru ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari. Camera Deputaţilor a avizat începerea urmăririi penale şi a reţinerii Elenei Udrea în această cauză.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: