14 august, 2014

Cele 287 de camioane cu ajutor umanitar rus, plecate marţi dintr-o suburbie a Moscovei au fost obligate să se oprească miercuri din cauza faptului că nu s-a ajuns la un consens asupra traseului acestora de la graniţa ucraineană spre Lugansk.

Convoiul s-a oprit la o bază militară din apropiere de oraşul rus Voroneţ, apoi a plecat devreme, în dimineaţa zilei de joi, spre Ucraina.

Destinaţia sa este însă incertă. BBC susţine că se îndreaptă spre Rostov, oraşul rus din apropiere de zonele din estul Ucrainei aflat sub controlul rebelilor. Le Figaro arată că marţi, în timpul negocierilor tripartite – Ucraina, Crucea Roşie şi Rusia – se convenise ca transportul să intre pe teritoriul Ucrainei în apropiere de Harkov, zonă controlată de trupele armate ucrainene, unde ar fi intrat sub controlul Crucii Roşii şi s-ar fi îndreptat apoi spre teritoriile controlate de rebelii proruşi.


Pe de altă parte, în urma eşecului negocierilor, publicaţia franceză susţine că, până la urmă, convoiul ar putea intra în Ucraina direct prin zona controlată de separatişti, ceea ce ar fi inacceptabil pentru Kiev, care nu ar putea verifica ce conţine transportul.

Este un traseu avut în vedere de Moscova de la început, pentru că Voroneţ se află pe o rută secundară şi nu pe traseul ce duce de la punctul de plecare, Naro-Fominsk spre Harkov.

Financial Times informează, la rândul său, că acest convoi a plecat în direcţia Rostov joi dimineaţa, ceea ce alimentează speculaţiile că autotrenurile au încerca să intre în Ucraina prin teritoriul separatist şi nu printr-un punct de frontieră controlat de forţele Kievului, aşa cum fusese îneţelegerea.

Potrivit BBC, convoiul de 287 de camioane s-ar fi împărţit. s-a crezut iniţial că se îndreaptă spre Harkov, însă corespondentul BBC care călătoreşte cu acesta a spus că mai mult de 100 de camioane se îndreaptă spre sud şi au plecat joi înainte de răsărit. nu este clar dacă celălalt grup de camioane se va îndrepta spre Harkov, afirmă jurnalistul britanic.

Convoiul nu are încă aprobarea Crucii Roşii


Autorităţile de la Moscova pretind că acest convoi, cu o încărcătură de 1800 de tone de ajutoare umanitare ar avea girul Crucii Roşii. Occidentul însă bănuieşte că el ar putea fi un cal troian, o deghizare a unei invazii ruse în Ucraina.

În prejam acestui convoi, scrie Le Monde, nu a fost zărit niciun vehicul militar, însă, pe de altă parte, camioanele nu au plăcuţe de înmatriculare, aşa cum se vede de pe imaginile transmise de televiziunile ruse.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii nu şii-a dat girul pe acest transport, pentru că, arată reprezentanţii organizaţiei, ruşii au furnizat „o listă generală” a conţinutului încărcăturii.

Potrivit Ministerului rus de Externe, citat de Financial Times, transportul ar conţine 54 de tone de echipament medical, 62 de tone de mâncare pentru bebeluşi, 680 de tone de apă îmbuteliată, 340 de tone de conserve de carne şi 12.300 de saci de dormit.

Crucea rosie arăta însă miercuri, într-un comunicat de presă, că „detalii importante precum conţinutul şi volumul ajutorului sunt neclare” şi afirma că”, pentru moment, covoiul nu este certificat, iar Crucea Roşie nu este responsabilă” de acesta.

Dacă acest convoi ar intra prin teritoriul separatist, cunoscând statutul organizaţiei internaţionale care impune un acord prealabil între părţile aflate în conflict, el nu ar putea fi sub egida Crucii Roşii, altfel statutul său de neutralitate ar fi compromis.

Joi, un înalt reprezentant al organizaţiei cu sediul la Geneva pleacă spre Moscova şi Kiev să discute cu cele două părţi modul în care ajutorul umanitar poate ajunge la destinaţie, în estul Ucrainei.

„Crucea Roşie va avea un rol strict umanitar, iar distribuirea ajutorului nu trebuie politizată”, a arătat un purtător de cuvânt al organizaţiei, citat de Reuters.

Rusia şi Ucraina trebuie să clarifice procedurile de trecere a frontierei şi convoiul trebuie să primească aprobarea autorităţilor vamale ucrainene, mai arată Crucea Roşie.

Între timp, camioanele au arborat un steag alb cu o cruce roşie pe el, iar televiziunile ruse transmit în direct deplasarea acestuia spre Ucraina. Filmări din elicopter au scopul de a arăta amploarea operaţiunii umanitare, iar autorităţile de la Moscova afirmă că aceasta este sub egida Crucii Roşii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: