Raportările privind evoluția PIB în trimestrul II din acest an și componentele acestuia în țările din Europa Centrală și de Est, arată o scădere puternică a consumului privat din regiune. În mod deloc surprinzător, consumul s-a contractat în aproape toate aceste țări, pe fondul inflației ridicate și a majorărilor de dobânzi ceea ce a erodat valoarea salariilor reale și venitul disponibil al gospodăriilor.
România se numără printre puținele state din regiune care s-au păstrat în domeniul pozitiv al creșterii în S1, după care a început o coborâte ușoară în luna iulie. Cu o creștere medie în primul semestru din 2023 de 2,8%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, țara noastră este liderul regional după avansul PIB. Însă realitatea nu este chiar așa de pozitivă după cum o arată statistica.
De fapt, în al doilea trimestru, consumul gospodăriilor românești s-a contractat cu 2,1%, cea mai mare reducere înregistrată în acest trimestru de după 2020. Ca urmare, creșterea anuală în T2 a ajuns la doar 1,1% (serie brută), în timp ce primul trimestru a înregistrat o creștere mult mai mare, de 2.4%.
Evoluția consumului privat în ECE și prognoza (%)
Sursa: Erste Group Research
Creșterea medie anuală pentru prima jumătate a anului este pozitivă și în Croația (1,75%) și Slovenia (1,1%). Cu toate acestea, acesta din urmă a înregistrat o contracție în termeni anuali în T2.
De partea opusă se află Cehia, unde consumul privat suferă cu adevărat, contractându-se cu 5,3% și 4,4% în T1 și, respectiv, T2.
Ungaria și Polonia sunt, de asemenea, în contracție, împingând Banca Națională a Poloniei să reducă dobânzile în mod agresiv, în încercarea de a ușura cumva presiunea asupra gospodăriilor poloneze.
Conform analiștilor de la Erste, redresarea consumului va avea loc în cursul anului viitor, la nivelul întregii regiuni, însă cu viteze diferite.
***