marți

23 aprilie, 2024

5 noiembrie, 2013

Victor Ianukovici, președintele Ucrainei

Cu doar trei săptămâni înainte de summitul de la Vilnius, de pe 28-29 noiembrie, Kievul mai face un pas spre diminuarea dependenței de resurse energetice rusești.

La acest summit, având la baza inițiativa parteneriatului estic, UE intenționează să consolideze cooperarea bilaterală și multilaterală cu șase parteneri din Europa de Est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Rusia și-a exprimat deseori dezacordul total față de apropierea de UE a Ucrainei, în primul rând, dar și a Republicii Moldova, pe care le-a invitat să facă parte din Uniunea vamală, un proiect al președintelui Vladimir Putin, care speră să refacă puterea și influența Rusiei la nivel global.


În acest context, Ucraina a semnat acordul de 10 miliarde de dolari cu compania americană Chevron pentru exploatarea gazelor de șist.

”Acordul este semnat în acest moment”, a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, referindu-se la acordul pentru blocul Olesska, cu o suprafață de 5.260 de kilometri pătrați.

Acordul, a cărui semnare a fost confirmată și de un mesaj publicat pe pagina de Internet a președintelui ucrainean Victor Ianukovici, prevede că Chevron va efectua lucrări de explorare la blocul Olesska, a cărui producție ar putea atinge opt până la zece miliarde de metri cubi pe an, și care, potrivit oficialilor de la Kiev, ar conține rezerve de 2.980 de miliarde de metri cubi.

Acord de 10 miliarde de dolari și cu Royal Dutch Shell

La începutul acestui an, guvernul ucrainean a semnat un acord similar de 10 miliarde de dolari cu grupul petrolier anglo-olandez Royal Dutch Shell pentru explorarea resurselor de gaze de șist la blocul Yuzivska din estul Ucrainei.


De asemenea, luna trecută, guvernul ucrainean a anunțat că a semnat un acord preliminar cu un consorțiu occidental, din care face parte și Petrom, acord care privește zăcământul de petrol și gaze naturale Skyfske din Marea Neagră. Părțile au convenit să semneze un acord de tip împărțire a producției (Production Sharing Agreement) în decurs de o lună la Kiev. În luna august a anului trecut, un consorțiu format din Exxon Mobil Corp, Royal Dutch Shell PLC, OMV Petrom și firma ucraineană de stat Nadra Ukrainy a câștigat o licitație pentru a dezvolta un zăcământ de petrol și gaze naturale amplasat în apele teritoriale ale Ucrainei.

Toate aceste acorduri se înscriu în strategia autorităților de la Kiev în vederea diversificării surselor de aprovizionare cu energie în ideea de a reduce dependența de importurile din Rusia, principalul furnizor de gaze naturale al Ucrainei.

În România, grupul energetic american Chevron a decis, recent, suspendarea activităților de explorare a gazelor de șist în județul Vaslui. Chevron, a doua mare companie petrolieră americană, are acorduri de concesiune pentru trei perimetre petrolifere în județul Constanța și unul în apropiere de Bârlad, în județul Vaslui. Compania și-a exprimat interesul pentru a explora și a extrage gaze de șist din aceste perimetre.

Potrivit estimărilor Agenției americane de Informații privind Energia, România, Ungaria și Bulgaria au împreună rezerve de gaze de șist de 538 de miliarde de metri cubi, suficient pentru a acoperi necesarul României pentru aproape 40 de ani, potrivit AGERPRES.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: