Piața neagră a țigaretelor se situează în mai 2021 la 10,2% din totalul consumului, în creștere cu 0,3 p.p. față de luna martie, conform companiei de cercetare Novel Research. Este cel mai mare nivel înregistrat de la debutul pandemiei.
Producătorii de țigarete consideră că, pentru menținerea unui nivel de sub 10% al traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani.
Includerea contrabandei în categoria amenințărilor identificate în Strategia de apărare a țării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunii de contrabandă cu țigarete, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.
În 2019, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 1,6% din PIB. În 2020, sectorul tutunului a devenit cel mai solid contribuabil pentru statul român.
„În mai 2021, cele mai mari creșteri ale pieței negre s-au înregistrat în regiunea sud-vest (plus 5,4 p.p. până la 11,4%) și nord-vest (plus 4,8 p.p. până la 14,7%). Deși în scădere (minus 1,7 p.p.), nord- est continuă să fie cea mai afectată de contrabandă, cu 25,3%, cel mai ridicat nivel comparativ cu restul zonelor țării. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, ponderea „cheap whites” continuă să se majoreze cu 3,5 p.p. până la peste 60%, Moldova scade semnificativ cu 6,2 p.p. până la 15,7%, iar Ucraina și Serbia rămân relativ constante față de martie 2021”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
„Deși vorbim despre o creștere ușoară a nivelului contrabandei comparativ cu luna martie, ne îngrijorează tendința ascendentă a fenomenului, care ajunge din nou peste nivelul de 10%. În contextul ridicării restricțiilor de circulație, pentru a stopa creșterea pieței negre, este importantă dotarea instituțiilor responsabile cu aparatura necesară, precum și punerea în funcțiune a scannerelor aflate deja la frontierele române. Acestea ar reprezenta un ajutor important în lupta autorităților nu numai împotriva contrabandei cu țigarete, ci și împotriva importurilor de deșeuri și a rețelelor de criminalitate organizată ce se ocupă cu astfel de activități. În 2020, BAT a virat la buget peste 9,6 miliarde de lei sub formă de taxe și impozite, în creștere cu 500 milioane de lei față de 2019 pe fondul unui nivel redus al contrabandei. Suma a reprezentat circa 6,5% din veniturile fiscale ale statului”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul British American Tobacco.
„Studiul Novel înregistrează o nouă creștere consecutivă, mică, dar simbolică, prin depășirea nivelului mediu european de 10%. Îngrijorătoare este și creșterea continuă a „cheap whites”. Însă vestea bună este scăderea semnificativă a ponderii contrabandei cu produse provenite din Moldova, după ce firmele care importau fără taxe cantități impresionante de țigarete pentru Transnistria au rămas fără licențe. În ceea ce ne privește, JTI va continua să sprijine autoritățile în lupta cu crima organizată. Recent, am reînnoit Protocolul cu Poliția de Frontieră, partener al campaniilor publice anti-contrabandă derulate anual de JTI, încă din 2010. Începând cu anul 2005, am semnat Protocoale de colaborare cu Vama Română, ANAF, Poliția Română, Centrul Chinologic de la Sibiu, sprijinind proiecte complexe, precum echipele canine, contribuind la traininguri, conferințe și campanii, facilitând schimburi de informații sau donând echipamente de ultimă generaţie necesare monitorizării frontierelor. Piața neagră e o problemă reală, care consumă eforturi și resurse consistente. Pentru ca acțiunile autorităților să dea rezultate în continuare, e nevoie de predictibilitate și stabilitate a cadrului fiscal și legislativ”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
„Combaterea comerțului ilicit reprezintă o prioritate pentru Philip Morris International, iar inițiativa globală PMI Impact este o dovadă în acest sens: este vorba de proiecte de peste 100 milioane USD, derulate inclusiv în parteneriat cu autoritățile române. Prin intermediul celei de-a treia runde de finanțare, lansată recent, ne propunem să sprijinim autoritățile pentru a-și intensifica eforturile de combatere a contrabandei. Din punct de vedere fiscal, potrivit ultimei execuții bugetare, accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 12,5% de la an la an și contribuie la stabilitatea fiscală a bugetului de stat. Ne bucurăm că am reușit, și în această perioadă dificilă, să fim un partener de încredere al statului român. Pentru ca veniturile bugetare provenite din tutun să continue să crească, este nevoie ca piața legală să evolueze firesc, cu un nivel al comerțului ilegal care să nu depășească 10%, o politică fiscală corectă și predictibilă, precum și un cadru de reglementare echilibrat care să nu presupună modificări abrupte și restricții suplimentare. E nevoie mai mult decât oricând de o strategie comună de combatere a comerțului ilegal la nivel național și de un dialog constructiv între factorii de decizie și mediul privat”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director Communications & External Affairs, Philip Morris România.
„Fenomenul contrabandei este foarte grav și aduce prejudicii nu doar bugetului de stat, dar reprezintă și o amenințare serioasă la adresa securității naționale. Datele făcute publice de autorități arată creșteri semnificative ale cantităților de țigarete ilegale capturate, ale numărului de percheziții și de grupări infracționale destructurate. Potrivit bilanțului Poliției se observă o creștere cu peste 140% a capturilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Toate acestea, adăugate la două majorări consecutive ale comerțului ilegal, conform studiului Novel, sunt semnale îngrijorătoare că piața neagră ar putea crește accelerat. Ca urmare, este nevoie de eforturi coordonate și susținute, pentru a proteja piața legală, veniturile bugetare, dar și siguranța de zi cu zi a cetățenilor”, a declarat Adrian Pirau, Head of Sales & Operations, Imperial Tobacco Distribution Romania.
„Pentru Vama Română, menținerea comerțului ilegal cu țigarete la 10%, nivelul mediu din Uniunea Europeană, este un obiectiv esențial pentru îndeplinirea misiunii noastre de a proteja veniturile fiscale ale statului român. Pentru atingerea acestui obiectiv vom continua să colaborăm cu instituțiile naționale și internaționale abilitate, precum și cu mediul de afaceri onest. În momentul de față în punctele vamale din România își desfașoară activitatea de control și supraveghere personal vamal instruit în combaterea fenomenului de contrabandă cu țigarete și produse din tutun. Acesta este sprijinit de peste 40 de câini antrenați în depistarea produselor din tutun, droguri și numerar, specializați cu sprijinul unei companii private. DGV își propune continuarea acestui tip de parteneriate, în scopul eficientizării controalelor vamale”, a declarat directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.
„Poliția de Frontieră continuă să întreprindă, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, depistării şi sancţionării persoanelor implicate în acest fenomen, precum şi reţinerea mărfurilor traficate în vederea confiscării. În primele cinci luni ale anului 2021, polițiștii de frontieră au confiscat aproximativ 1,2 milioane de pachete ţigări, cu o valoare de peste 16 milioane lei, dar şi aproximativ 54 de tone de tutun fără documente legale, de asemenea fiind destructurate mai multe grupări organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări”, a declarat inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.
„Prevenirea și combaterea infracționalității săvârșite în domeniul traficului, prelucrării și comerțului ilegal cu țigarete și a altor produse din tutun, în scopul diminuării impactului negativ asupra bugetului general consolidat al statului, depistării mecanismelor de funcționare a pieței ilegale și eliminării concurenței neloiale, reprezintă un obiectiv important al Poliției Române. Chiar dacă perioada pandemiei pare a fi finalizată pe piața neagră a țigaretelor, activitățile întreprinse de structurile Poliției Române au determinat o creștere cu 142,3% a capturilor de țigarete, față de perioada similară a anului 2020. Numai în primele 5 luni ale anului, polițiștii au indisponibilizat 65 de tone de tutun și peste 43 de milioane de țigarete”, a declarat directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – comisar șef de poliție Aurel Dobre.