Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președinte ALDE, a declarat sâmbătă, la Constanţa, că el contestă vehement organizarea unui eventual referendum pe Justiţie pe data de 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare, transmite Agerpres.
„Curtea Constituţională a decretat că nu este neconstituţional, dar să ştiţi că sunt două aspecte. Unul este aspectul de constituţionalitate şi altul este aspectul politic de oportunitate. Deci, eu contest vehement oportunitatea organizării oricărui tip de referendum simultan cu alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale, de orice fel, pentru că sensul alegerilor riscă să fie deturnat, distorsionat. Şi, din acest motiv, eu consider că nu este oportun. Din punct de vedere constituţional, da, e OK”, a spus Călin Popescu Tăriceanu într-o conferinţă de presă, întrebat dacă este de acord cu organizarea unui posibil referendum pe Justiţie odată cu alegerile europarlamentare.
La rândul său, Daniel Barbu, candidat ALDE la alegerile pentru Parlamentul European, a afirmat că există o recomandare a Comisiei Europene de a nu se organiza şi un referendum pe 26 mai.
„Există o recomandare a Comisiei Europene, potrivit căreia pe 26 mai a.c. să nu se organizeze niciun alt tip de eveniment politic care să paraziteze alegerile europene, care sunt considerate ameninţate de diferite riscuri digitale şi aşa mai departe. Şi atunci, pentru a asigura securitatea modului în care toţi cetăţenii europeni din cele 27 de state care vor participa la scrutin, pentru a asigura securitatea votului, ca el să fie îndreptat înspre Parlamentul European şi nu către alte teme, recomandarea Comisiei este ca să nu se organizeze niciun fel de alte tipuri de evenimente”, a afirmat Daniel Barbu.
ALDE și-a anunțat candidatul la Primăria Constanța
Conducerea ALDE a venit la Constanța pentru a anunța că liderul organizaţiei municipale Constanţa, Gabriel Daraban, va fi candidatul formaţiunii la alegerile locale de anul viitor pentru Primăria Constanţa. Gabriel Daraban este director comercial la Oil Terminal şi fratele preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
“Constanţa e un oraş care practic a fost dominat de diverse grupuri de interese, care nu au condus Constanţa pentru cetăţeni, în beneficiul cetăţenilor, ci în beneficiul propriu şi lucrul acesta se vede şi se simte şi se şi cunoaşte. Constanţa, din păcate, e cunoscută dincolo de graniţele oraşului, în toată ţara, prin această caracteristică nefericită şi care trebuie bineînţeles să dispară, să ţină de trecut”, a spus președintele ALDE.
Primăria Constanța a fost și este administrată de PSD.
Liderul ALDE a mai spus că susţine modificarea legii alegerilor locale, astfel încât să se revină la sistemul în două tururi de scrutin, considerând că situaţia actuală, cu alegerea într-un tur, pentru candidaţii formaţiunii sale este un handicap, în timp ce pentru partidele mari este un avantaj nemeritat.