7 octombrie, 2013

Consumul de energie electrică în economie a scăzut cu 9,75%, în primele 8 luni din acest an, comparativ cu perioada corespunzătoarea a anului trecut – rezultă din cifrele date publicității luni de Institutul Național de Statistică (INS).

În primele 8 luni din 2012, consumul de energie electrică în economie a fost de 23.829, 398 milioane KWh și a reprezentat 66,9% din consumul final de energie electrică.

Anul acesta, în primele 8 luni, consumul de energie în economie a fost, în cifre absolute, de 21.505,307 milioane Kwh și a reprezentat doar 65,2% din totalul consumului de energie electrică.


Calculul arată că în economie s-a consumat anul acesta cu 2.324,09 milioane Kwh mai puțin, față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o diminuare cu 9,75%.

(CLICK PE IMAGINE PENTRU MĂRIRE)

Scăderea consumului în economie poate părea paradoxală: ea s-a produs în contextul unei creșteri remarcabile a producției  industriale: pe primele șapte luni din acest an, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 6,9%, comparativ cu perioada similară din 2012, dar şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,1%, potrivit INS.

În aceasă privință, Eurostat (biroul european de statistică) anunța că România a avut în iunie 2013 cea mai mare creștere din întreaga Uniune a producției industriale, față de iunie 2012.

Aurelian Dochia: Se schimbă structura în industrie. Pentru o unitate de PIB, folosim de 2-3 ori mai multă energie decât Germania

Aurelian Dochia, analist economic și consultant financiar, consideră un semn bun aceste ultime date ale INS, fiindcă ele nu vin pe o scădere a producției:
”Nu avem încă toate datele pentru a explica exact motivele, dar este un lucru îmbucurător. Avem cea mai mare intensitate energetică din Europa. În România se folosește de două, trei ori mai multă energie decât folosesc Germania sau Marea Britanie pentru producerea unei unități din PIB”.


Indicatorul intensitatea energetică exprimă consumul intern brut de energie în relaţie cu economia naţională, cantitatea de energie necesară pentru producerea unei unităţi de PIB.

”Era anormal și era o deficiență, care arăta randamentul scăzut al economiei românești”, mai explică Aurelian Dochia.

Potrivit analistului, diminuarea consumului economiei vine din câteva schimbări importante: ”Se schimbă structura industriei. În loc de oțelării și alte industrii care au o valoare adăugată mică și consumă multă energie, este preferabil să produci mecanică fină, electrotehnică. În afară de asta, s-a îmbunătățit și eficiența, s-au adus tehnologii noi”, mai spune Aurelian Dochia.

Toate aceste transformări s-au produs lent, în ultimii ani, și au determinat acumulări calitative, iar acum se văd și în statistici.

”A mai existat un lucru care a influențat probabil scăderea”, spune analistul, ”faptul că mulți consumatori mari și industrii, care erau protejați înainte, n-au mai beneficiat de tot felul de formule date de guvern în sprijinul lor și și-au dat seama că nu mai are rost să investească, la prețul real al energiei”. Așa s-a întâmplat în industria de îngrășăminte și cu Oltchimul (Electrica se înscrisese în tabelul creditorilor de la Oltchim cu suma de 150,1 milioane de euro).

Cum a scăzut consumul de energie electrică

Consumul final de energie electrică în primele această perioadă, a fost de 32.983,6 milioane KWh, cu 7,4% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012.

Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 10,1% (cea mai mare), dar ponderea în total a rămas aceeași

Consumul populaţiei a scăzut cu 0,1%.

Exportul de energie electrică a fost de 806,8 milioane Kwh, în scădere cu 77,4 milioane KWh, respectiv cu 8,8%.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 4.349,8 milioane Kwh, în scădere cu 174,5 milioane KWh, respectiv cu 3,9%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: