13 iunie, 2016

curtea constitutionala ccrUniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) solicită procurorului șef al DNA – Laura Codruța Kovesi, precum și liderilor de opinie să înceteze presiunile asupra Curții Constituționale înaintea pronunțării pe constituționalitatea infracțiunii de abuz în serviciu.

„Declarațiile doamnei procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, potrivit cărora o decizie a CCR în privința abuzului în serviciu într-un alt sens decât cel susținut de DNA ar fi ‘o încetare a luptei anticorupție în România’ și un semnal pe care statul român îl dă — ‘gata, am luptat destul cu corupția, nu mai trebuie să luptăm cu corupția, nu mai trebuie să investigăm acest gen de fapte’—, reprezintă o formă de presiune asupra Curții Constituționale, care e neconformă cu statutul de magistrat și principiul separației puterilor în stat.

În baza acestor afirmații repetate prin diverse mijloace de comunicare în masă, amplificate apoi de diverși formatori de opinie, cetățenilor li s-a inoculat ideea că s-ar opri lupta anticorupție, aceștia ajungând să facă petiții pentru a cere CCR să decidă în modul dorit de DNA”, se arată într-un comunicat al UNJR.

CCR discută miercuri, 15 iunie, constituționalitatea infracțiunii de abuz în serviciu


În așteptarea pronunțării judecătorilor constituționali, DNA, parchetul care instrumentează dosarele cu astfel de acuzații, a declanșat o adevărată campanie de explicare a consecințelor unei eventuale decizii de neconstituționalitate.

Cine a ridicat excepția

Excepția a fost ridicată de Alina Bica, fost procuror-șef al DIICOT, cea care a contribuit la elaborarea codurilor penale, în perioada în care a fost secretar de stat în Ministerul Justiției (2009 – 2012).

Dosarul în care ridicată este cel cu terenul pe care l-ar fi primit Alina Bica, de la Dorin Cocoș, pentru a aranja o despăgubire când era membră în Comisia Centrală de Despăgubiri. Mai sunt inculpați, pe lângă cei doi, Alin Cocoș, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și omul de afaceri Gheorghe Stelian (beneficiarul despăgubirii supraevaluate) etc.

Prevederea  pe care se va pronunța CCR este:


„Art. 297 (Codul penal)

Abuzul în serviciu

(1)  Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

În opinia celor care contestă prevederea, infracțiunea este prea vag definită și lasă loc abuzurilor.

Consecințele dezincriminării abuzului în serviciu, în opinia procurorului-șef  DNA: Funcționarii publici și demnitarii nu vor mai avea nicio responsabilitate

Laura Codruța Kovesi a explicat că 42% dintre cazurile anchetate de DNA includ infracțiuni de abuz în serviciu.

Prejudiciul total din aceste dosare este de aproximativ 620 de milioane de euro numai în cazurile instrumentate anul trecut, iar dacă CCR va dezincrimina această infracțiune, statul pierde acești bani, a insistat procurorul-șef al DNA.

Pentru a explica gravitatea situației în care s-ar putea ajunge, ea a oferit exemplul sănătății, unde majoritatea faptelor de corupție „se fac prin abuz în serviciu, care constituie de fapt o mită mascată”.

Mita din sănătate este mai mare decât în alte domenii și uneori ajunge până la 20% din valoarea cotractelor:

„Vorbim de acele contracte prin care, dacă vreți, se maschează mita și acestea sunt cel mai des întâlnite în sectorul Sănătății. De aceea este foarte important ce se va întâmpla marți, la CCR. Pentru că în situația în care o astfel de faptă (abuzul în servciu – n. red.) va fi dezincriminată, acest tip de infracțiune nu va mai putea fi investigat”, a mai spus Laura Codruța Kovesi.

  • „Sunt bani care trebuie restituiți statului, dar dacă această infracțiune este dezincriminată, statul își ia adio de la acești bani”.
  • „Cei condamnați definitiv la închisoare pentru abuz în serviciu vor ieși din pușcărie, vor pleca acasă ca și cum nu s-a întâmplat nimic”.
  • „Funcționarii publici și demnitarii vor fi lipsiți de orice responsabilitate, pentru că nu vom avea infracțiune pentru care să-i pedepsim, iar ei vor putea să facă ce vor, să încheie orice contracte”
  • „Pe viitor să nu ne mai așteptăm ca funcționarii și demnitarii să fie responsabili și să avem așteptări. Fiecare va interpreta legea cum va vrea. Sunt consecințe extrem de serioase. Lupta cu corupția este legată foarte clar de statul de drept. DNA a contribuit la consolidarea statului de drept. Cu toții ne dorim o Românie care nu e coruptă”, a mai declarat Laura Codruța Kovesi

DNA a trimis la CCR punctul său de vedere

  • Legiuitorul a stabilit împrejurările care pot intra în conținutul constitutiv al acestora, iar împrejurările în care se comite o faptă antisocială și încadrarea juridică într-o infracțiune sau alta nu reprezintă atributul Curții Constituționale. Prin urmare, judecătorul este acela care interpretează și aplică legea.
  • La rândul lor, hotărârile judecătorești referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu pentru perioada 2006 – 2016 urmăresc o jurisprudență națională constantă.

statistica dna abuz in serviciu

(Observație DNA: numărul inculpaților trimiși în judecată se referă la toți inculpații menționați în rechizitoriu în respectiva cauză, inclusiv la cei care au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea altor infracțiuni decât cele de abuz în serviciu. Numărul inculpaților condamnați se referă strict la cei care au primit pedepse pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, statistica disponibilă fiind cu începere din anul 2013).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: