Consiliul General al Municipiului București a votat joi acordarea celor 19,5 milioane de lei cerute de Patriarhia Română pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului (15 milioane lei) și pentru repararea Mânăstirii Antim (4,5 milioane). S-au înregistrat 31 de voturi pentru şi 20 împotrivă.
La ședință au participat și doi preoți trimiși de Patriarhie care au prezentat argumentele BOR.
„Avem nevoie de banii aceştia pentru că, fără sprijinul dumneavoastră, nu vom mai putea continua lucrările. Guvernul ne-a îndemnat să ne indreptăm spre primării. Dacă nu vom primi acest ajutor financiar, generaţia noastră va fi una a eşecului”, a spus Nicolae Crîngaşu, consilier patriarhal pentru ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului, citat de Mediafax.
În momentul de față, în bugetul Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic din Primăria Capitalei sunt alocate deja două milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.
După votul de joi, suma totală acordată anul acesta Catedralei este de aproape nouă ori mai mare față de fondurile oferite anul trecut de PMB tuturor bisericilor din București – 17 milioane de lei, comparativ cu numai două milioane de lei în 2015.
Reamintim că o cerere asemănătoare a Patriarhiei a fost dezbătută la sfârșitul lunii trecute și în Consiliul Local de la Sectorul 1. Suma solicitată acestei administrații este de 10 milioane de lei.
Consiliul Local de la Sector 1 a amânat discutarea subiectului, după ce primarul Dan Tudorache a fost criticat că aprobă o astfel de finanțare în condițiile în care a refuzat implicarea primăriei în reabilitarea Spitalului de Arși sau a altor unități aflate în stare gravă.
Potrivit unor consilieri locali, Patriarhia ar fi ecrut câte 10 milioane de lei de la fiecare primărie de sector, ceea ce înseamnă că suma totală pe care ar putea-o primi BOR anul acesta, de la PMB și sectoare, dacă se aprobă, este de 77 de milioane de lei.
Aproape 10 milioane de euro date până acum de PMB pentru construirea Catedralei Neamului
Consilierul local Ciprian Ciucu, provenit din societatea civilă, a realizat un bilanț al fondurilor virate de Primăria Generală a Capitalei:
2011 – Sorin Oprescu 9.700.000
2012 – Sorin Oprescu 9.498.875
2013 – Sorin Oprescu 0
2014 – Sorin Oprescu 5.000.000
2015 – Sorin Oprescu 430.000
2016 – Răzvan Sava 2.000.000 +
2016 – Gabriela Firea 15.000.000
Alocări totale: 41.628.875 lei (aproximativ 9.354.800 Euro), adică peste 10% din costurile totale de 80 de milioane de euro, cât estima BOR că va cheltui pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
Un răspuns
Nu putem face nimic pentru a impiedica punerea in practica a acestei decizii?? Totusi, banii primariei sunt banii nostri!! Este inadmisibil ce bataie de joc are loc: catedrala prostiei neamului, apoi cumintenia pamantului.Asta in timp oamenii mor in spitale dupa ce au cotizat statului zeci de ani, copiii stau ca vitele cate 35 intr-o incapere, primesc lapte si corn care le fac rau, alti copii parcurg pe jos km ca sa poata merge la o scoala vai de capul ei, batranii n-au bani nici de medicamente, d-apai sa mai si manance din pensia primita…