13 septembrie, 2013

(CLICK PENTRU A MARI) Evolutia prognozelor de crestere economica pentru anul 2013

Consiliul Fiscal demolează mitul creșterii economice bazate pe anul agricol bun în 2013, avertizând că agricultura rămâne slab fiscalizată și nu poate aduce venituri suplimentare importante la bugetul de stat.

În Raportul său anual, consiliul de experți consultativ pentru guvern atrage atenția că nici exportul net, care a asigurat o creștere economică de 2,2% în primul trimestru al anului 2013 (față de aceeași perioadă a anului trecut), nu poate asigura venituri suplimentare foarte mari la bugetul de stat, având în vedere nivelul redus al taxelor aferente bunurilor din comerțul internațional.

Consiliul Fiscal avertizează și asupra riscului ca Guvernul să ia măsuri sociale populiste, care să pună capăt efectelor pozitive ale tăierilor de cheltuieli și politicii prudente aplicate începând cu anul 2010.


”Totuși, menținerea deficitului sub pragul de 3% din PIB dupa standarde ESA95 pare foarte probabilă, considerând informațiile disponibile la acest moment”, conchide Consiliul Fiscal.

Riscurile privind deficitul bugetar pe anul 2013 sunt prefigurate și de rezultatele slabe privind combaterea evaziunii fiscale și creșterea încasărilor bugetare din taxa pe valoare adăugată și contribuțiile sociale în anul 2012.

Potrivit boardului de experți, evaziunea fiscală a avut o ”dimensiune foarte ridicată în România”, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012, în condițiile în care încasarea a avut o rată de succes de 57% la TVA şi de 65% la CAS.

România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare (venituri fiscale şi nefiscale), acestea reprezentând în 2012 doar 33,5% din PIB, cu 11,9 puncte procentuale din PIB mai mici decât media europeană. De altfel, în România, ponderea veniturilor fiscale în PIB, a fost de 28,1% în anul 2012, fiind semnificativ mai mică decât în ţări precum Ungaria (38,1%), Slovenia (37,8%), Republica Cehă (34,8%) şi Polonia (32,4%)”, relevă raportul Consiliului Fiscal pe anul 2012.

(Descarca de AICI Raportul Consiliului Fiscal)

Principalele riscuri la economia României în 2013, potrivit Consiliului Fiscal:

  • Balanţa riscurilor în ceea ce priveşte conduita necesară pentru politica fiscal-bugetară înclină mai degrabă pe partea negativă (un deficit bugetar mai mare decât cel proiectat).
  • Avansul economic peste așteptări nu este susceptibil a genera încasări suplimentare semnificative la bugetul de stat, având în vedere faptul că taxele aferente bunurilor exportate sunt mai reduse iar agricultura rămâne un domeniu foarte slab fiscalizat.
  • În condițiile înregistrării unor venituri bugetare sub așteptări în primele 6 luni ale anului, există semne de întrebare legate de marja de manevră de care Guvernul dispune pe partea de cheltuieli pentru a compensa nerealizarea veniturilor.
  • Execuția bugetară oferă unele indicii legate de un eventual spațiu fiscal existent la nivelul capitolelor asistență socială și dobânzi. Derapajele de politică fiscală (cum ar fi reversarea unor măsuri de austeritate implementate deja) au potențialul de a conduce la deteriorarea percepţiei de risc faţă de România și pot contribui la o volatilitate ridicată a ratelor de dobândă și a cursului de schimb, mai ales în contextul majorării semnificative a ponderii titlurilor de stat deținute de nerezidenți.
  • Anul 2013 este crucial din perspectiva absorbției fondurilor europene. Un nou eșec în acest domeniu poate determina pierderea unor sume importante în cadrul procedurii dezangajării automate și poate afecta negativ deficitul bugetar în condițiile continuării finanțării proiectelor cu bani de la buget.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: