25 mai, 2021

Josep Borell

Consiliul European din 24-25 mai ar fi trebuit să discuțe și să decidă asupra viitorului relațiilor cu Rusia, dar, potrivit unui comunicat emis marți dimineața,  în prima zi a reuniunii hotărât să ceară Comisiei Europene un raport în care, la reuniunea de luna viitoare, să-i fie prezentate opțiunile pe care le are la dispoziție.

Subiectul relațiilor cu Rusia a fost pe agenda Consiliul European de luni seara, o dezbatere strategică fiind impusă de creșterea tensiunilor dintre Cehia și Rusia, cele două state expulzând reciproc un număr consistent de diplomați.

Comunicatul Consiliului European condamnă „activitățile ilegale, provocatoare și perturbatoare” ale Rusiei împotriva UE, a statelor sale membre și a celor din afara UE.


„Consiliul European reafirmă unitatea și solidaritatea UE în fața unor astfel de acțiuni, precum și sprijinul acesteia pentru partenerii estici”, precizează comunicatul de presă.

De asemenea, șefii de stat și de guverne și-au exprimat solidaritatea cu Republica Cehă.

„Consiliul European își reafirmă angajamentul față de cele cinci principii care ghidează politica UE față de Rusia. Acesta invită Înaltul Reprezentant și Comisia să prezinte un raport cuprinzând opțiuni de politică privind relațiile UE-Rusia, în conformitate cu aceste principii, în perspectiva reuniunii sale din iunie 2021”, mai precizează sursa citată.

În martie, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat marți că nu mai există relații între țara sa și UE, învinuind Bruxelles-ul pentru „distrugerea mecanismelor construite de-a lungul anilor”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: