25 martie, 2024

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a cerut luni o încetare imediată a focului între Israel și militanții palestinieni Hamas și eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor, după ce Statele Unite s-au abținut de la vot.

Perioada de încetare a focului urmează să se aplice până la finalul Ramadanului.

Restul de 14 membri ai Consiliului au votat în favoarea rezoluției, care a fost propusă de cei 10 membri aleși ai organismului.


„Poporul palestinian a suferit foarte mult. Această baie de sânge a continuat mult prea mult timp.Este obligația noastră să punem capăt acestei băi de sânge, înainte de a fi prea târziu”, a declarat ambasadorul Algeriei la ONU, Amar Bendjama, în fața consiliului, după vot, citat de Reuters.

Organizația s-a aflat permanent într-un impas de când a început războiul din Israel, în octombrie, eșuând în mod repetat să cadă de acord asupra unui apel de încetare a focului.

Mișcarea SUA semnalează o divergență tot mai mare între aceasta și aliatul său Israel, cu privire la obiectivele războiului din Gaza.

Premierul Netanyahu a amenințat că va anula vizita în SUA a unei delegații israeliene

Radioul armatei israeliene a raportat cu puțin timp înainte de începerea ședinței Consiliului că premierul israelian Benjamin Netanyahu va anula deplasarea la Washington a delegației israeliene, dacă SUA nu se va opune prin veto rezoluției.


Această vizită a fost planificată la insistența președintelui ameircan, Joe Biden.

Înainte de vot, scrie Jerusalem Post, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a avertizat că, dacă SUA nu se opune prin veto rezoluției, nu va permite delegației conduse de șeful Consiliului de Securitate Națională, Tzachi Hanegbi, și de ministrul Afacerilor Strategice, Ron Dermer, care urma să viziteze SUA luni, să mai plece din Israel.

După vot, el a confirmat că delegația nu va fi trimisă în Statele Unite.

Pentru prima oară cînd SUA nu se folosește de veto pe o rezoluție de încetare a focului

Washingtonul s-a opus termenului încetarea focului mai devreme în războiul de aproape șase luni din Fâșia Gaza și și-a folosit dreptul de veto pentru a proteja Israelul, aliat al SUA, în timp ce acesta a ripostat împotriva Hamas pentru un atac din 7 octombrie care, potrivit Israelului, a ucis 1.200 de persoane.

Dar, pe fondul presiunii globale tot mai mari pentru un armistițiu în războiul care a ucis peste 32.000 de palestinieni, SUA s-au abținut luni de la vot, pentru a permite Consiliului de Securitate să ceară o încetare imediată a focului pentru luna de post musulman Ramadan, care se încheie peste două săptămâni.

Rezoluția cere, de asemenea, eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor.

Israelul afirmă că Hamas a luat 253 de ostatici în timpul atacului din 7 octombrie.

Reprezentantul SUA, ambasadorul Linda Thomas-Greenfield, care nu a blocat prin veto rezoluția, a solicitat ulterior Consiliului de Securitate să ceară Hamas să accepte schimbul de ostatici care este pe masă.

SUA nu au votat în favoarea rezoluției deoarece în text nu există o condamnare a Hamas, a mai anunțat ambasadorul Greenfield.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: