Summit JAI tensionat la Amsterdam, unde miniștrii de Interne europeni au discutat criza refugiaților și combaterea terorismului.
Germania și Austria au somat Atena să facă mai mult pentru a stopa fluxul de imigranți, iar ministrul elen pentru Migrație, Yiannis Mouzalas, a insistat că țara sa – deja lovită de criză a datoriilor care era să o scoată din zona euro – face deja tot ce poate în aceste circumstanțe.
„Ne-am săturat să auzim că nu ne putem asigura granițele”, a declarat ministrul Mouzalas la Amsterdam. „Ni se spune că nu vrem gărzile de coastă, este o minciună. Vrem mai multe gărzi de coastă”, a adăugat el.
Peste un milion de imigranți au intrat în Europa anul trecut, după ce au parcurs o scurtă călătorie pe mare din Turcia până în insulele grecești.
Ministrul elen a explicat că ar fi ilegal să-i trimită înapoi, să-i scoată din apele teritoriale grecești pe acești refugiați sosiți în bărci supraaglomerate.
„Potrivit dreptului internațional, Convenției de la Geneva, conform legilor europene și celei grecești, singura modalitate de a acționa la granița maritimă este organizând operațiuni de salvare”, le-a explicat el jurnaliștilorr.
Statele UE fac presiuni asupra Greciei, care refuză gărzile de coastă europene la granițele sale pe motiv că ar fi o încălcare a suveranutății constituționale.
Săptămâna trecută, ministrul de Interne austriac, Johanna Mikl-Leitner, a avertizat că Atena s-ar putea confrunta cu o „excluderea temporară” din Schengen.
Austria, Germania și alte câteva state membre Schengen au reintrodus controalele la frontiere, provocând o creștere a temerilor că zona de liberă circulație s-ar putea prăbuși.
Grecia trebuie să crească efectivele de la frontieră și să accepte ajutor din partea europenilor, le-a declarat ministrul Mikl-Leitner jurnaliștilor prezenți luni.
Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, i-a cerut și el Greciei să-și „facă datoria.”
„Vrem să salvăm Schengen, vrem soluții europene comune, dar ceasul ticăie”, a declarat ministrul de Maiziere, adăugând că soluția pentru rezolvarea crizei este acordul cu Turcia pentru a stoparea fluxului de imigranți.
Ministerul de Externe grec a reacționat luni și i-a cerut Ministrului austriac să-și măsoare cuvintele.
„Îi recomand ministrului de Interne austriac să-și cântărească bine cuvintele atunci când abordează problema refugiaților și presupusa responsabilitate a Greciei. Ministrul austriac Johanna Mikl-Leitner trebuie să se gândească mai mult la spiritul și viziunea europeană, decât la echilibrul politic din Viena”, a declarat luni, la Atena, purtătorul de cuvânt al Ministerului elen de Externe, Konstantinos Kutras.
Centrul pentru Combaterea Terorismului
Consiliul informal al JAI are loc, luni și marți, la Amsterdam, unde a fost lansat oficial, în prezența miniștrilor de Justiție și Interne europeni, Centrul European pentru Combaterea Terorismului (CECT).
Structura ce ar trebui să optimizeze colaborarea statelor membre Europol împotriva amenințărilor de acest tip și să permită un răspuns rapid în cazul unor atacuri importante, cum a fost cel de la Paris.
Activitatea CECT se va concentra pe identificarea luptătorilor străini (cetățeni europeni care luptă în organizațiile jihadiste din Orientul Mijlociu), pe schimbul de informații și expertiză din domeniul finanțării terorismului, propagandă online și extremism, trafic de arme.
„Ambiția noastră este ca Centrul să devină un hub inofmrațional în ceea ce privește combaterea terorismului în Europa, furnizând analize pentru investigațiile în desfășurare și contribuind la o reacție coordonată în cazul unor atacuri teroriste importante”, a declarat Rob Wainwright, directorul Europol.
La acest Consiliu JAI se va adopta un calendar precis privind dosarul luptătorilor străini și traficul de arme.