vineri

26 aprilie, 2024

12 ianuarie, 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat luni, după seria de consultări cu reprezentanți ai partidelor parlamentare desfășurată la Palatul Cotroceni, că a obținut consesul politic ca, începând din 2017, domeniului Apărării să-i fie alocat un minim de 2% din PIB în următorii 10 ani.

Președintele a cerut Ministerului Apărării să întocmească un program multianual de înzestrare bazat pe nevoile reale ale armatei, „astfel încât orice leu al cetățeanului să fie învestit acolo unde trebuie și să nu fie irosit ca în trecut”.

Acordul politic pentru finanțarea multianuală a Apărării va fi semnat marți, la Cotroceni.

Declarația președintelui Iohannis


După finalizarea discuțiilor politice de la Palatul Cotroceni președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă. Cele mai importante declarații:

  • Am considerat că e necesar ca prima temă de dezbatere să fie cea a consensului politic pentru asigurarea unei finanțări corecte a Armatei.
  • Europa și NATO trebuie să facă față celei mai mari provocări de securitate de la închieierea Războiului Rece. Pentru prima oară, un stat apelează la forță pentru a redesena granițele, aceste lucruri grave se întâmplă lângă frontiera noastră și nu trebuie ignorate.
  • Suntem membri NATO, dar asta nu înseamnă că alții trebuie să ne asigure securitatea.
  • Am obținut consensul necesar pentru ca bugetul apărării să atingă 2% din PIB în 2017, mai mult am propus ca acest nivel să fie considerat minim și să fie păstrat cel puțin zece ani.
  • Demersul poate deschide calea cooperării între firmele de profil din România și cele ale aliaților, fiind o prioritate pentru industria națională de apărare. Putem vorbi de locuri de muncă și de posibilitatea apariției unor unități de producție pe teritoriul național.
  • Cer MApN să realizeze un calendar multianual de înzestrare. Orice leu al cetățeanului e necesar să fie investit acolo unde trebuie și să nu fie irosit ca în trecut.

(Descărcați AICI textul acordului politic care urmează să fie semnat la Cotroceni)

Ce au solicitat partidele

Formaíunile politice parlamentare (PSD, PNL, UNPR, PC, UDMR, grupul minoritățílor națonale și PPDD) au participat luni la consultări convocate de președintele Klaus Iohannis pe tema bugetului Apărării, fiecare partid având la dispoziție 30 de minute pentru a-și formula opinia. Toate partidele au fost de acord cu propunerea președintelui și au profitat de oazie pentru a formula inițiative sau sugestii proprii.

  • UNPR a cerut ca bugetul apărării să fie suplimentat începând cu 2016
  • PC a solicitat organizarea unui referendum pe tema formei de guvernământ și consultări pe alte teme strategige- agricultură, învățământ și sănătate
  • UMDM a cerut alocarea a 6% din PIB pentru Educație și creșterea alocărilor la Sănătate
  • PPDD a cerut formarea unui guvern de uniune națională
  • Oficial, PSD și PNL nu au solicitat nimic.

De remarcat absența copreședintelui Vasile Blaga din delegația care a mers la Cotroceni.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: