Biroul Politic Național (BPN) al PNL a decis luni seară să înceapă negocierile cu PSD pentru formarea viitorului guvern. Decizia PNL vine la câteva ore după una similară, luată în forurile de conducere ale PSD. Alianța va fi completată cu UDMR, formațiunea care și ea a anunțat, prin vocea lui Kelemen Hunor, că, după consultarea organizațiilor din teritoriu, au decis să meargă cu PNL-PSD.
Decizia în BPN al PNL s-a luat cu 48 de voturi pentru și 22 de voturi împotrivă.
Potrivit deciziei, negocierile cu PSD ar urma să fie aprofundate, de la numele premierului, la împărțirea ministerelor și la măsurile pe care fiecare partid ține să le ia odată ce guvernul va fi funcțional.
Se așteaptă ca negocierile să dureze circa 2 săptămâni.
Discuțiile informale, dincolo de ședința conducerii PNL, vizează pretențiile PSD de-a avea fie premierul, fie ministerul de Finanța la pachet cu Secretariatul General al guvernului.
Ambele partide au anunțat, însă, că vor merge la Cotroceni fiecare cu nominalizarea sa de premier.
O altă decizie luată de conducerea liberală a fost analizarea în partid a ficărui pas făcut în negocierile cu PSD.
La BPN al PNL a participat, surprinzător, și Ludovic Orban, care și-a motivat prezența prin aceea că trebuia să spună răspicat că e împotriva unei astfel de alianțe. ”E o rușine pentru PNL și faptul că s-a așezat la masa de negociere cu PSD” – a spus Ludovic Orban înainte de-a intra în ședință.