Generalul medic Ionel Oprea (foto), secretar de stat în Ministerul Sănătății, cel care a preluat coordonarea sistemul sanitar din județul Suceava la începutul epidemiei de Covid-19, va conduce temporar Direcția de Sănătate Publică București.
Decizia a fost luată de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, după înmulțirea neregulilor grave constatate în funcționarea DSP București, de la începutul epidemiei de coronavirus.
Comunicatul Ministerului Sănătății:
Secretarul de stat general medic Ionel Paul Oprea va coordona Direcția de Sănătate Publică a municipiului București, în urma unei decizii a ministrului Sănătății Nelu Tătaru.
Ministerul Sănătății va continua și intensifica activitățile de identificare a infecției cu SARS-CoV-2 în cadrul Programului Național de prevenire, supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare.
“Am introdus decontarea testelor RT-PCR în programul național în luna martie a acestui an. Am pornit de la 1 centru în care se prelucrau probele și, după o muncă susținută de aproape 5 luni, am ajuns la peste 130 de centre de testare evaluate și încluse în program. Dorim o creștere a numărului de puncte de testare și o intensificare a activităților. Există un buget de aproximativ 200 milioane de lei pentru decontarea testelor RT –PCR care va fi suplimentat dacă este necesar”, a declarat ministrul Sănătății Nelu Tătaru.
În ceea ce privește situația din București, Ministerul Sănătății a alocat Direcției de Sănătate Publică București peste 50, 9 milioane de lei pentru decontarea testelor RT-PCR realizare în centrele acreditate din Capitală. Pentru realizarea plăților este necesar ca reprezentanții DSPMB să solicite deschiderea liniei de finanțare.
Menționăm că, o primă solicitare de acest fel a fost înregistrată de MS la începutul acestei săptămâni pentru suma de 1,7 milioane de lei. Pentru această sumă au fost depuse documente justificative. Ieri, 6 august 2020 a mai fost depusă o nouă solicitare pentru suma de peste 8, 1 milioane de lei pentru care se așteaptă documentele justificative.
Având în vedere aceste aspecte, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a cerut directorului general pentru asistență medicală și sănătate publică din cadrul MS, în subordinea căruia se află direcțiile de sănătate publică să înceapă de urgență demersurile pentru finanțarea solicitărilor și să ia măsurile necesare pentru urgentarea finanțării activității de testare de la nivelul unităților medicale din Capitală.
De asemenea, ministrul Sănătății Nelu Tătaru l-a desemnat pe secretarul de stat general medic Ionel Paul Oprea să preia, în cadrul atribuțiilor ce le deține la nivelul MS, coordonarea activității Direcției de Sănătate Publică București până la remedierea deficiențelor constatate la nivelul acestei instituții. Ministrul Sănătății a solicitat secretarului de stat și continuarea evaluării activității acestei instituții demarată de echipa condusă de directorul general Bogdan Nica.
Despre DSP-uri, care s-au dovedit depășit în epidemie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spunea la video conferința online #LecțiaCovid. Resetarea sistemului de sănătate, organizată de cursdeguvernare.ro că au fost deprofesionalizate de angajările politice practice de-a lungul anilor.
Criza a scos la iveală „capacitatea deprofesionalizată, lipsită de atribuții, de specialiști, rămânând în acest moment doar să dea niște avize pentru cabinete medicale sau săli de fitness”, din DSP-uri, a declarat atunci ministrul.