La obiect

Inflația a intrat conjunctural în coridorul țintă: 3,49%. Ce și cum s-a scumpit

Cu 3,49%, indicele anual al preţurilor de consum pentru populaţie a reintrat la limită în coridorul țintă de 2,5% plus/minus 1%, după ce prețurile au… Mai mult

13.10.2019

Chestiunea

Ce rămâne după guvernele Dragnea-Tăriceanu: scurt bilanț al facturilor care urmează a fi decontate

Politicile publice ale ultimilor trei ani, de stimulare a creșterii economice prin consumul pe datorie au avut un preț. Au fost majorate veniturile populației (creșterea… Mai mult

10.10.2019

Evenimentul

Demiterea guvernului Dăncilă: Urgențele în suspensie și ce urmează pentru România

  Guvernul Vioricăi Dăncilă a fost demis, moțiunea de cenzură inițiată de Opoziție fiind adoptată joi de Parlament, cu 238 voturi pentru (cu 5 mai… Mai mult

10.10.2019

La obiect

August 2019 – Exporturile, la cel mai scăzut nivel din acest an. Se cronicizează deficitul lunar la mașini și echipamente

  Deficitul comercial pe luna august 2019 a fost de 1.365,4 milioane euro, cu 2,5% mai puțin decât în aceeaşi lună a anului trecut și… Mai mult

10.10.2019

Cronicile

Conchistadorul Trump în Mexic – ¡Si, se puede!

de Alexandru Georgescu 4.9.2016

Alexandru-Georgescu-1Campania prezidențială a lui Donald Trump a dat două lovituri majore de imagine într-o singură zi.

Mai întâi, a fost proiectată o imagine serioasă și prezidențială pentru Donald Trump în compania Președintelui Enrique Peña Nieto al Mexicului. Această întâlnire istorică a fost urmată la scurt timp de un discurs anti-imigraționist și naționalist categoric al lui Trump în Arizona. Vizita a avut loc ca urmare a unei invitații adresate de către Președinția Mexicului ambilor candidați majori, la care a răspuns numai Trump.

Cu doar două luni înainte de alegeri, cei doi candidați se află pe picior de egalitate, iar episodul vizitei lui Donald Trump în Mexic, ținta celei mai agresive retorici politice din campania sa, ilustrează modul în care această campanie electorală sfidează capacitatea predictivă a observatorilor.

În același timp, avem ocazia de a sublinia situația complexă a relațiilor dintre SUA și Mexic, pe toate planurile, și felul în care iconoclasmul campaniei Trump ne oferă o perspectivă fascinantă asupra unor detalii arareori discutate public.

În primul rând, ce s-a întâmplat în Mexic și de ce s-a întâmplat?

În cursul campaniei sale, Donald Trump a atacat public calitatea imigranților din Mexic, mai ales a celor ilegali, dezavantajele relațiilor economice dintre SUA și Mexic, contribuția mexicană la criminalitatea în SUA și insecuritatea granițelor sale, infiltrabile inclusiv de către teroriști și imigranți din restul Americii Latine, dublul standard practicat de Mexic cu privire la politica imigraționistă americană, imixtiunea Mexicului în probleme interne politice ale SUA etc. Același Donald Trump a stat alături de Președintele Enrique Peña Nieto și a prezentat o formă diplomatică a platformei sale, cu multă curtoazie și respect, care au fost reciprocate de către Președintele Mexicului.

Și-au admis diferențele de vederi, însă au declarat public nevoia apărării și controlului granițelor, a respectării legilor imigraționiste aflate în vigoare și a reevaluării NAFTA (acordul de liber schimb între SUA, Mexic și Canada care datează din 1994) pentru a corespunde circumstanțelor economice actuale. Acest este un pas extraordinar de important chiar dacă partea mexicană a acționat tactic, fără a intenționa să transpună în realitate aceste declarații.

Enrique Peña Nieto a legitimat platforma politică a lui Donald Trump într-un context care îi afirmă și electabilitatea sa ca om de stat pentru indecișii speriați de imaginea proiectată de campania mediatică agresivă împotriva lui Trump.

Momentul cheie a fost cel în care Trump și-a universalizat doctrina civică naționalistă considerată de establishmentul american drept erezie, admițând că Enrique Peña își iubește țara, așa cum Trump o iubește pe a lui, și că are tot dreptul să urmărească interesele poporului mexican.

Enrique Peña pornise, probabil, de la ideea de subminare a lui Trump, a cărui retorică amenință interesele mexicane substanțiale din SUA și a galvanizat electoratul până în punctul în care, chiar și cu înfrângerea lui Trump în cursa prezidențială, pozițiile sale (pe care le-aș argumenta drept justificate, indiferent de verdictul la adresa lui Trump și a soluțiilor sale) ar fi devenit parte a „mainstream”-ului politic american prin atracția lor pentru politicieni ambițioși.

Vitriolul societății mexicane la adresa lui Trump nu putea să facă parte din instrumentarul Președinției mexicane, existând limite naturale impuse de prudența politică atunci când vine vorba de interacțiunile cu un candidat prezidențial major, fie el și Trump, iar establishmentul american post-Trump, chiar și anti-Trump, nu ar vedea cu ochi buni interferența mult prea vizibilă a clasei politice mexicane în alegeri, chiar dacă aceasta este o constantă a ultimelor decenii.

În același timp, Președintele Enrique Peña Nieto ar fi văzut în conferința plănuită și în ce a rezultat, până la urmă, o bătălie secundară în lupta sa politică împotriva unor interese majore aliniate împotriva sa.

Spre exemplu, miliardarul mexican de origine libaneză Carlos Slim, cel mai bogat om din lume pentru o perioadă de timp, și-a văzut averea scăzând cu aproape 20% în urma unor măsuri anti-monopol ale guvernului mexican. Carlos Slim este un mare jucător din umbră în politica americană, fiind nu doar unul dintre marii donatori politici, dar și susținătorul financiar (salvatorul) publicației prestigioase New York Times, cu o influență majoră asupra discursului public american.

Oameni bogați cum ar fi Carlos Slim sau Jeff Bezos de la Amazon cumpără acțiuni la publicații prestigioase (Bezos a achiziționat Washington Post), dar aproape falimentare, în care nu doar că bagă mulți bani, dar continuă să accepte o hemoragie financiară permanentă, ceea ce înseamnă că achiziția nu este o investiție economică, cât una politică.

Carlos Slim și-a construit averea din monopolul asupra telecomunicațiilor mexicane, în special segmentul lucrativ al comunicării între imigranții mexicani din SUA și rudele lor din Mexic. Mexicul are cele mai mari costuri cu telecomunicațiile din grupul de țări OECD și cea mai puțin competitivă piață a telecomunicațiilor, iar nevoia de reformă l-a determinat pe guvern să riște atacarea intereselor sale.

Politicile lui Trump atacă în mod direct interesele lui Slim, ceea ce explică virulența atacurilor New York Times asupra campaniei lui Trump, în detrimentul standardelor jurnalismului obiectiv (problemele campaniei Clinton primind doar un sfert din mențiunile celor ale lui Trump și fără aceeași hiperbolă a retoricii).

Detractorii lui Trump, printre care se află toată clasa politică, media și artistică mexicană, fostul Președinte, Vicente Fox, descriindu-l pe Trump drept nazist și fascist, au sperat în câteva scenarii care să neutralizeze pericolul reprezentat de campania Trump. Trump ar fi putut foarte bine să fie atacat și eliminat fizic (există inclusiv amenințări la adresa sa din partea cartelurilor mexicane de droguri), sau ar fi putut să facă obiectul unor incidente umilitoare care să îi domolească avântul electoral și imaginea de „teflon”, cum ar fi clasicul atac cu plăcinte sau vreo gafă de proporții.

Un eveniment cu ambii candidați i-ar fi permis lui Enrique Peña să rămână echidistant față de cei doi invitați, dar încurajând, în mod subtil, propagarea internațională a firului narativ propus de Hillary Clintin, cel în care Trump este inapt moral să fie Președinte și este un pericol la adresa relațiilor americane cu cei mai importanți aliați, cum ar fi Mexicul.

Tendința lui Trump de a abandona disciplina mesajului său valid și de a răspunde intempestiv și brutal la atacurile împotriva sa i-ar fi fost „fatală” politic în calitate de musafir al Președinției mexicane, oricât de mult succes ar înregistra cu manierismele proletare în cadrul propriilor raliuri politice, iar Hillary mizează pe faptul că americanii indeciși ar prefera să voteze împotriva propriilor interese decât să susțină un candidat cu o imagine compromisă.

Fără Hillary, însă, Trump a putut demonstra ceea ce romanii numeau „auctoritas”, interacționând demn și prezidențial cu Enrique Peña și adoptând o formă mai generoasă și conciliantă a retoricii sale curente, fără a-și compromite platforma, a cărei fermitate de principii a reafirmat-o în cadrul discursului din Phoenix, Arizona. În ultimă instanță, Trump a fost ajutat de către vârful establishmentului mexican, care putea să îi saboteze subtil sporul de imagine, prin diverse provocări și insulte, dar care probabil că a început să ia în considerare posibilitatea ca el să fie următorul Președinte american, o figură care nu trebuie alienată în mod gratuit.

Absența lui Hillary a fost cheie pentru acest rezultat de imagine. În tot acest timp, candidatul democrat, Hillary Clinton, a menținut un profil scăzut, ținând un discurs în fața unei săli pe jumătate goală a Legiunii Americane, una dintre marile organizații de veterani ai forțelor armate. Trump a ținut și el un discurs la Legiunea Americană după vizita în Arizona.

Absența lui Hillary Clinton din Mexic poate fi explicată în principal prin realitatea zvonurilor legate de problemele sale de sănătate, negate îndelung de către Clinton, după care, brusc, au început să fie exploatate în mod cinic de către Hillary pentru a combate acuzațiile la adresa performanțelor sale ca Secretar de Stat și a neglijenței sale devastatoare în domeniul securității informațiilor secrete. Discursul în fața Legiunii Americane a fost reușit pe partea de conținut, însă retorica clintoniană pe partea de securitate națională ne îndreaptă reflexiv către contemplarea eșecurilor majore ale lui Hillary Clinton pe acest plan, o zonă în care Trump, ca o entitate necunoscută, deține un mare avantaj.

În același timp, nu poate fi negat efectul prin care, în epoca audiovizualului, aparența vigorii și sănătății candidaților le îmbunătățește atractivitatea electorală. Clinton și Trump au aceeași vârstă, însă diferențele de energie și de proiecție a unei imagini de forță sunt semnificative. Hillary Clinton nu poate scăpa nici de critica legitimă de a nu mai fi ținut o conferință de presă adevărată, în cadrul căreia să vorbească liber, de aproape un an. În tot acest timp, aparițiile sale au fost puternic regizate și pre-planificate, cu spontaneitate nulă, în contrast față de Trump.

Prezența în Mexic ar fi fost un risc major, pentru că partea mexicană ar fi fost cea care ar fi deținut controlul asupra derulării activităților și pentru că ar fi însemnat ca Hillary Clinton să fie pe aceeași scenă cu Donald Trump și să interacționeze cu el fără beneficiile dezbaterilor structurate care vor urma în cursul alegerilor (care vor fi, la rândul lor, mult mai puțin ample și numeroase ca în alți ani).

Chiar și cu oprobriul față de Trump, establishmentul mexican nu este, neapărat, foarte prietenos cu democrații. Dimpotrivă, cele mai statornice relații ale elitelor mexicane cu cele americane au fost cu republicanii, devenind de-a dreptul incestuoase cu dinastia Bush. Dacă Trump nu ar fi intrat în cursă, candidatul republican actual nu ar fi fost Ted Cruz, ci Jeb Bush, fiu și frate de fost președinte, și altfel ar fi stat retorica republicană față de Mexic și hispanici in general.

Clanul Bush este poate prima dinastie americano-mexicană din istoria continentului, evoluând pentru a reflecta legăturile crescânde dintre SUA şi Mexic pe care Trump le desemnează drept corupătoare. George H.W. Bush a pornit, cu mulți ani înainte să devină șef al CIA, o companie petrolieră numită Zapata Petroleum (după revoluţionarul mexican), devenind mai târziu un cunoscut intim al clasei politice mexicane, cu toate figurile sale faimoase.

În calitatea sa de Preşedinte, a promovat NAFTA (North American Free Trade Agreement) între Canada, SUA şi Mexic, pe care Trump o asociază public cu pierderea de slujbe americane şi dezindustrializarea ţării. George W. Bush, al doilea din dinastie, a fost şi el foarte prietenos cu Preşedintele Vicente Fox, sprijinind eforturile lui pentru a fi aministiaţi imigranţii ilegali mexicani la fel ca în anul 1986 (când tatăl său era Vice Președintele lui Reagan), precum şi turneul lui Fox prin statele din SV SUA, ca şi cum ar fi fost state componente ale Mexicului (iredentismul mexican fiind o problemă constantă pentru americani, trecută, ca multe altele, pe sub preș).

Jeb Bush a fost pasul următor în adâncirea filierei mexicane. A petrecut mult timp în Mexic pentru afacerile familiei, a devenit fluent în spaniolă, s-a căsătorit cu o mexicană care se poate să fi fost o vreme imigrant ilegal în SUA şi ale cărei abilităţi de a vorbi engleză sunt îndoielnice. S-a confirmat că Jeb vorbeşte spaniolă acasă, cu soţia şi cu copiii săi, ceea ce este un aspect cel puţin ciudat pentru un vârf politic al Americii.

Trebuie amintită și relaţia extraordinară a sa şi a familiei cu clanul Salinas al fostului preşedinte mexican, Carlos Salinas, mergând până la a petrece vacanţe împreună în SUA, la proprietăţile Bush sau la moşia Las Mendocinas a familiei Salinas la poalele vulcanului Puebla. Asocierea dintre Jeb Bush şi Raul Salinas, fratele lui Carlos Salinas, demonstrează discrepanța dintre realitățile politice americane și naivitatea publicului cu privire la efectul coroziv al hispanizării țării asupra republicii americane.

Raul Salinas a trecut prin mai multe scandaluri legate de sute de milioane de dolari aflate în conturi elveţiene fără o sursă legitimă şi a petrecut mai mulţi ani la închisoare pentru ordonarea morţii fostului său cumnat, până să fie achitat în 2005. Alt frate, Enrique Salinas, a fost găsit sugrumat în maşina sa în timp ce era anchetat pentru implicarea în afacerile financiare ale lui Raul, deşi poliţia a concluzionat că a fost victima unei încercări eşuate de răpire şi şantaj, care erau, într-o perioadă, riscuri omniprezente pentru bogaţii Mexicului.

Ce se va întâmpla în continuare?

O eventuală victorie a lui Hillary Clinton ar reprezenta o continuare a status quo-ului în domeniul migrației mexicane puternice în SUA, dar și a relațiilor economice unilaterale dintre cele două țări.

Pe partea migraționistă, stabilitatea politică din ultimele decenii a Mexicului poate fi pusă în seama posibilității de trimitere a execedentului de populație, în special segmentul cel mai sărac și mai puțin dezvoltat, către SUA.

Americanii subvenționează existența și fertilitatea imigranților prin transferurile sociale numeroase la care au acces, inclusiv ca ilegali (60% dependență de transferuri în rândul imigranților mexicani conform Center for Immigration Studies, față de 23% în rândul populației americane, statistici care nu țin cont de cheltuieli din afara sistemului de „welfare”, cum este consumul de servicii educaționale), și le oferă acces la baza productivă a economiei lor pentru a le spori veniturile într-un fel care face posibile remiterile anuale de peste 25 de miliarde de dolari către Mexic.

Pe partea economică, Mexicul se poate dezvolta prin disponibilitatea americană de a absorbi deficite comerciale permanente și de a fi permis un outsourcing industrial puternic, concomitent cu migrația în sensul opus. Ascensiunea Chinei a creat un competitor puternic pentru Mexic în deservirea pieței americane și captarea fluxului de investiții pentru outsourcing și transfer de tehnologie, însă avantajele NAFTA rămân valide.

Victoria lui Clinton ar amâna, pentru o dată incertă dar care, cu siguranță că va veni, momentul „răfuielii” dintre americani și mexicani pe tema sensului relațiilor de putere în relația dintre cele două state. Factorii de declin ai măreției Americii care au fost identificați de Trump (declinul și coruptibilitatea elitelor americane, dezbinarea societății, nerespectarea legislației în vigoare, lipsa capacității de formulare a unui consens cu privire la interesul național) explică motivul pentru care dinamica de putere a relațiilor dintre Mexic și America nu respectă tiparul anticipat de către un observator informat cu privire la disparitățile dintre țări.

Spre exemplu, Mexicul încurajează migrația legală și ilegală în Statele Unite și interferează direct în problemele interne americane, făcând un lobby public și privat agresiv împotriva adoptării statale sau federale a unor politici de bun simț pentru orice stat suveran care trebuie să adreseze aceste probleme. Mexicul însuși le-a adoptat și le respectă pentru a administra propria problemă cu migranții ilegali din restul Americii Latine.

Mexicul încurajează în mod direct și cu acordul autorităților americane neasimilarea imigranților mexicani, dar și a cetățenilor americani de origine mexicană dar născuți în SUA, mergând până la menținerea loialității față de Mexic. În 1997, Mexicul și-a schimbat Constituția pentru a recunoaște cetățenia dublă, în scopul expres de a menține legătura diasporei mexicane multigeneraționale cu țara mamă (un număr din ce în ce mai mare, care va deveni cu atât mai important dacă Trump va diminua migrația mexicană către SUA). Aceștia sunt identificați în mod explicit drept un bloc politic în creștere rapidă (cea mai mare minoritate din SUA, cea hispanică, fiind, oficial, 19% din populație față de un nivel neglijabil acum câteva decenii) care să urmărească interesele Mexicului în interiorul SUA.

Sunt încurajate tendințe iredentiste față de Sud-Vestul american, concretizate prin retorica „reconquista”, dar și sprijinul pentru diverse grupuri ale societății civile care aderă la ideologia rasială specific mexicană a „la raza cosmica” strâns legată de revanșismul istoric.

Acesta nu este comportamentul unui partener junior în relația cu hiperputerea planetară și nu poate fi nici sustenabil politic pe termen lung, așa cum o dovedește popularitatea „trumpismului”. Deși a fost denunțat de către conaționalii săi, Președintele Enrique Peña Nieto a dat dovadă de înțelepciune prin poziția de „hedging” pe care a adoptat-o în legătură cu posibila ascensiune a lui Trump și a doctrinei sale de naționalism civic.

Mexicul are interese legitime care trebuie protejate de o potențială înrăutățire a relațiilor cu SUA, iar modalitatea prin care interesele sale vor fi luate în considerare va fi să contribuie productiv la potențialul proces intern de reformă americană (care va duce la schimbări de politică și pe plan extern) sau să limiteze obstrucționismul din partea grupurilor de interese mexicane.

Între timp, victoria de imagine facilitată pentru Trump s-ar putea dovedi decisivă peste două luni.

***

Alexandru Georgescu este cercetător în cadrul Fundației EURISC în domeniul relațiilor internaționale, a problemelor strategice și a infrastructurilor critice. A studiat economie și geopolitică și, în prezent, este doctorand în domeniul protecției infrastructurilor critice. A publicat extensiv în România și în străinătate și are o bogată experiență a contactelor internaționale, în țări cum ar fi China și Iran.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 4.9.2016

Lăsați un comentariu


Europa

Parlamentul European a aprobat, la solicitarea europarlamentarilor PNL, alocarea a 50 mil. euro pentru fermierii afectați de pesta porcină

Razvan Diaconu

Plenul Parlamentului European a votat miercuri propria poziție asupra Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2020, buget care cuprinde și 50 de milioane de euro pentru… Mai mult

Stiri

Marii beneficiari ai OUG 114 pe Energie fuzionează. Consiliul Concurenţei analizează tranzacția

Adrian N Ionescu

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care AIK Energy LTD preia compania Valahia Gaz SRL, două dintre firmele beneficiare de creșterea a importurilor de gaze ca… Mai mult

Stiri

Proiect / Salariul minim brut pentru angajații cu studii superioare crește la 2620 lei

Vladimir Ionescu

Ministerul Muncii a publicat proiectul de Hotărâre de Guvern prin care salariul minim garantat pe economie crește anul viitor cu 100 de lei, până la… Mai mult

Stiri

Victor Ponta anunță că Pro România nu votează guvernul PNL

Razvan Diaconu

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat miercuri, după discuțiile cu premierul-desemnat, Ludovic Orban, că parlamentarii Pro România nu vor vota Guvernul PNL. „Nu cred… Mai mult

Europa

McKinsey: Doar 45% din băncile lumii ar supraviețui în recesiune, și asta doar după investiții în digitalizare și inovare

Adrian N Ionescu

Doar 45% din băncile lumii au afaceri suficient de mari și capacitatea de a mobiliza resurse pentru a-și dezvolta afacerile, ca să facă față cu… Mai mult

Stiri

Turcia și Rusia s-au înțeles că controleze în comun zona de securitate din nordul Siriei

Iulian Soare

Turcia și Rusia au încheiat marți un acord care prevede controlul comun asupra zonei din nordul Siriei, aflată la granița cu Turcia, zonă din care… Mai mult

Stiri

Credit Suisse: Numărul chinezilor care figurează printre cei 10% cei mai bogați, l-a depășit pe cel al americanilor

Iulian Soare

Între primii 10% cei mai mari bogaţi ai lumii figurau, la jumătatea acestui an, 100 de milioane de chinezi și 99 de milioane de americani,… Mai mult