Miniștrii de Interne din Germania, Franța, Italia și Spania au inițiat o propunere comună menită să deblocheze mult-discutatul mecanism de relocare al migranților în UE.
Prin intermediul unei scrisori comune adresate Comisiei Europene, scrisoare consultată de Politico, cei patru oficiali susțin că un „mecanism obligatoriu” pentru distribuirea solicitanților de azil trebuie să fie inclus în cel mai recent plan al organismului executiv – Noul Pact asupra Migrației și Azilului – pentru a avea o soluție generală a problemei.
Soluția de compromis găsită de cei 4 prevede că statele europene ”pot oferi și alte măsuri de solidaritate” în afară de a accepta migranți în țară, chiar dacă această alternativă este prezentată drept excepție, nu drept regulă.
Oficialii afirmă în scrisoarea trimisă Comisarului pentru migrație că propunerea este o ”ramură de măslin” întinsă statelor din Europa Centrală și de Est care au refuzat să accepte ideea de ”cote obligatorii” sau să primească în anii trecuți refugiați relocați din taberele din Grecia și din Italia.
Criza migrației poate oricând să reizbucnească după ridicarea restricțiilor impuse de pandemie.
Cei patru miniștri solicită adoptarea urgentă a unui nou pact pe migrație, operaționalizarea procedurilor de control extins al migranților – de identitate, de securitate și de sănătate, și instituirea unui mecanism comun de căutare și salvare a migranților în Mediterana.
Comisia Europeană are în plan să lanseze un nou plan pe migrație, dar nu a avansat o dată la care va face public un proiect.
Un răspuns
Cei care au nevoie de mana de lucru în agricultură, daca accepta migranți, sa îi pună sa adune recoltele nu sa le dea ajutoare sociale (sau migranții vin doar la ajutor social) și așa rezolva doua probleme sau chiar trei, mana de lucru, mijloace de e trai pentru migranți, micșorarea numărului de migranti care vor sosi ( că mulți nu vin să lucreze ) …