12 decembrie, 2019

Negociatorii Parlamentului European şi ai statelor membre au ajuns joi dimineaţa la un preacord pentru reformarea condiţiilor de lucru ale transportatorilor, subiect ce face obiectul unuia dintre dosarele în care Vestul și Estul se confruntă deschis.

„Am ajuns la un acord preliminar”, a transmis pe Twitter, fără a oferi alte detalii, reprezentanta finlandeză a UE, care a condus negocierile pentru statele membre, în condiţiile în care Finlanda deţine preşedinţia UE pentru şase luni.

Acordul trebuie să fie aprobat de Consiliul UE şi de Parlamentul European.


Reforma a fost inițiată de Vest (Franţa, Germania, ţările Benelux), care dorește o legislație strictă, unde acest important sector economic a fost afectat de transportatorii din Est, cu salarii mult mai mici și proveniți din state unde protecția angajaților este mult mai slabă.

Statele occidentele acuză concurența estică de dumping social, iar esticii (România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Letonia şi Lituania), reproşează un protecţionism ascuns.

Concesiile făcute de cele două tabere

Fiecare tabără a trebuit să facă unele concesii, a estimat o sursă apropiată negocierilor, citată de Agerpres, care a preluat Reuters.

Pentru cei din Vest, o înfrângere majoră, însă aşteptată: regulile de detaşare (care prevăd o remunerare conform regulilor ţării în care se desfăşoară munca: salariul minim, dar şi primele) nu se aplică camionagiilor ce realizează un traseu din ţara de origine a companiei lor spre o altă ţară.


Mai exact, un român care face cursa dus-întors România-Franţa se află sub incidenţa regulamentului român, precizează AFP.

„Din păcate aceasta este confirmat şi se traduce prin crearea în Europa a unei clase de salariaţi second-hand”, a declarat europarlamentara ecologistă franceză Karima Delli, preşedinta Comisiei pentru Transporturi din Parlament, la finalul negocierilor.

În schimb, în dosarul exploziv privind cabotajul (unde un transportator efectuează operaţiuni interne – mai multe încărcări şi descărcări – într-o ţară unde a sosit în cadrul unei livrări internaţionale) este prevăzut să se aplice regulile de detaşare.

În mod concret, un şofer bulgar, care efectuează mai multe operaţiuni în Olanda, este plătit cu remunerarea aplicabilă în această ţară, exemplifică AFP.

Concesii făcute de estici: „Un şofer nu va dormi în vehiculul său în timpul repaosului său săptămânal de peste 45 de ore, ci într-o unitate de cazare veritabilă, plătită de angajator. El va trebui de asemenea să se întoarcă la domiciliul său cel puţin o dată la fiecare patru săptămâni, indiferent de ţara sa de reşedinţă din UE”, a spus Delli.

Comisia Europeană a declarat, prin vocea purtătorului său de cuvânt Stefan de Keersmaecker, că „analizează în continuare implicaţiile” compromisului şi că „va publica un comunicat vineri”, fără a oferi niciun detaliu al acordului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: