cursdeguvernare.ro derulează, în 10 episoade, proiectul editorial despre competitivitatea României. Asemenea proiectului despre ”Cum ieșim din lumea a doua”, vom explica în ce constă competitivitatea unei țări și care sunt problemele specifice pe care România le are pe fiecare din cei 12 piloni după care se socotește, la nivel mondial, acest indicator. (REDACȚIA)

În 2013, mediul de afaceri din România s-a înrăutățit sau a stagnat sub toate aspectele, cu excepția celei refereritor la plata taxelor. Este concluzia la care a ajuns International Finance Corporation (IFC), instituție privată parte a grupului Băncii Mondiale.

Cu toate acestea, țara noastră și-a păstrat locul 72, ocupat și anul trecut, din 185 de economii analizate de IFC.

(Citește și: ”Competitivitatea României (1) . Cei 12 piloni ai competitivității și poziția în top”)

Cea mai importantă înrăutățire relativă la situația din alte state a avut loc pe segmentul începerii unei afaceri, unde ne-am plasat cu șapte locuri mai jos.

Pe locul secund al evoluției negative se situează obținerea unui permis de construire ( patru locuri sub anul precedent).

Câte trei poziții am pierdut la obținerea unui credit, protecția investitorilor și la ușurința de a derula comerț transfrontalier.

În ceea ce privește înregistrarea proprietății și capacitatea de a impune respectarea contractelor comerciale încheiate, s-au păstrat aceleași poziții ca și în anul 2012, situate peste sau la media generală a ratingului de țară. Explicația progresului per total vine dintr-o plasare semnificativ mai bună ( dar, în continuare, aproape cea mai slabă dintre toate domeniile analizate) la cel mai slab capitol, și anume plata taxelor.

Rămâne greu de explicat ocuparea unor locuri rușinoase la nivel mondial la capitole unde nu avem nici o scuză. Barierele birocratice sunt strâns legate de grupuri de interese, conectate financiar la ”locurile înguste” pe care trebuie să le parcurgă un întreprinzător. O țară membră UE să fie pe locul 168 la racordarea la electricitate sau 129 la obținerea unui permis de construire este cel puțin bizar.

Cât despre locul 136 ocupat în ceea ce privește modalitățile de plată a taxelor și numărul lor, avem aici una dintre principalele explicații, atât pentru diminuarea atractivității pe partea de investiții, cât și pentru gradul relativ redus de colectare a sumelor datorate. Ambele cu efecte importante asupra veniturilor bugetare, la coada țărilor UE ca procentaj în PIB, deși pe fondul unei fiscalități relativ ridicate ca nivel.

De reținut că România a marcat, totuși, în 2013, apropierea la cea mai mică distanță față de reperul constituit de performanțele de vârf înregistrate pe plan global în ceea ce privește mediul de afaceri. Cu cât așa-numitul indicator DTF (distance to frontier) este mai aproape de 100%, situația unei țări este mai bună iar mediul său de afaceri are mai puțin de recuperat pentru a fi performant.

În cazul economiei autohtone, datele IFC arată o creștere rapidă în perioada 2006 – 2007, o plafonare în intervalul 2008 – 2010 și o reducere a calității cadrului instituțional, survenită în perioada de manifestare deplină a crizei, 2011-2012. Atingerea nivelului maxim istoric în 2013 a fost obținută în contextul îmbunătățirii generale a mediului de afaceri pe plan mondial, ceea ce explică și păstrarea locului 72.

O mențiune specială se cuvine locului slab ocupat în ceea ce privește soluționarea insolvențelor ( 102 la nivel mondial). Aceasta este realmente o formă de eludare a plăților și nu una de reorganizare protejată de lege a activităților, fapt consfințit în proporția mai mică de 1% a firmelor reorgannizate și relansate pe această cale.

Procedura este relativ lungă, media fiind de 3,3 ani, costurile relativ înalte (circa 11%) iar rata medie de recuperare a datoriilor debitorului de numai 29,2%, cea mai scăzută din UE. Acest fapt grevează esențial asupra costurilor estimate de bănci pentru creditare și afectează grav majoritatea firmelor, cele care își achită corect obligațiile.

Costul acestui risc localizat dar major reprezintă aproape jumătate din dobânda medie solicitată de bănci. El este de peste trei ori mai mare decât costurile cu personalul bancar și o dată și jumătate peste costul resurselor financiare atrase pentru a fi plasate pe piața creditelor. Este un exemplu clar cum o singură lege deficitară, cea a insolvențelor, poate greva asupra întregului mediu de afaceri.