13 ianuarie, 2020

Competiția internațională pentru lucrători calificați și talente se intensifică, ceea ce face tot mai dificil ca Germania să aducă muncitorii de care are nevoie pentru a face sistemul de asigurări sociale stabil pe termen lung, a declarat pentru DPA Daniel Terzenbach, membru al Board-ului Agenţiei Federale de Muncă.

În iunie 2019, a explicat oficialul german, 60% din noii angajați erau străini (din state UE sau din țări terțe), față de numai 20% în iunie 2011.

Compoziția din interiorul acestor noi angajați, a mai declarat Daniel Terzenbach înclină tot mai mult spre cetățeni din țări din afara UE.


Nevoia Germaniei vine în contextul intensificării competiției internaționale pentru lucrători calificați și talente. „Observăm că ţări ca Japonia, Coreea de Sud sau statele anglo-saxone, care sunt în mod tradiţional destinaţii pentru angajaţii calificaţi, investesc puternic în recrutarea persoanelor calificate de peste hotare”, a explicat Daniel Terzenbach.

De aceea, Germania, dezavantajată din cauza limbii, trebuie să facă eforturi suplimentare, de exemplu să-i învețe limba germană în țările de origine pe străinii care doresc să muncească în cea mai mare economie a Europei.

De asemenea, trebuie optimizat cadrul legislativ pentru recunoașterea calificărilor profesionale, fără a face însă rabat de la standardele calitative.

O altă inițiativă ar putea fi promovarea puternică în străinătate, a mai spus oficialul german, de exemplu prin inetrmediul rețelelor sociale, pentru a atrage cât mai mulți calificați și profesioniști care să știe că sunt bineveniți în Germania.


Interviul lui Daniel Terzenbach a fost realizat în contextul dezbaterilor privind imigraţia lucrătorilor calificaţi (Skilled Workers Immigration Act), aflată încă în stadiul de proiect legislativ și care ar trebui să intre în vigoare la 1 martie 2020.

Marea problemă a Germaniei este insuficienţa forţei de muncă specializate, iar cancelarul Angela Merkela declara de curând că există riscul emigrării companiilor, dacă nu se vor găsi soluții pentru acoperirea deficitului de lucrători calificați.

Pentru a face mai atractivă Germania, guvernul condus de Angela Merkel a elaborat o strategie ce cuprinde, printre altele, soluții de ameliorare a condiţiilor de muncă.

În ceea ce privește forța de muncă internă, Germania intenționează să valorifice cât mai bine potențialul nativilor prin stimularea unui acces adecvat la formare profesională.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: