miercuri

17 aprilie, 2024

3 septembrie, 2020

Companiile aeriene își reorientează activitatea spre transportul de marfă și folosesc avioanele de pasageri, după ce le adaptează în acest scop.

Se înregistrează o cerere crescută pentru transportul de marfă, de la echipamente medicale, până la telefoane iPhone, în condiţiile în care consumatorii evită deplasările şi fac cumpărături online.

Cererea pentru transportul aerian de marfă nu va scădea, mai ales având în vedere că se apropie sezonul de vârf al sărbătorilor de sfârşit de an, potrivit analiștilor citați de Bloomberg.


De obicei, circa 60% din mărfurile transportate cu avionul la nivel mondial ajung la destinaţie în spaţiul de bagaje al avioanelor de pasageri. Dar, în aceeași proporție au crescut costurile pentru transportul mărfurilor cu avionul, pentru că sute de avioane de pasageri sunt blocate la sol în prezent din cauza pandemiei.

Evoluția pandemiei, văzută din aer

Măştile şi mănuşile lasă loc semiconductorilor şi componentelor pentru PC-uri, ca urmare a creșterii proporției celor care lucrează de acasă. De asemenea, a crescut ponderea produselor alimentare proaspete. Și nu peste multă vreme va fi necesar transportul rapid a miliarde de doze de vaccin.

Compania aeriană australiană Qantas Airways Ltd., de pildă, a înregistrat cantități mari de echipamente medicale transportate din China în lunile mai şi iunie. Acum Qantas a început să transporte produse proaspete din Australia în Asia, inclusiv cantităţi mari de ton şi păstrăv din Japonia în Hong Kong.

Emirates, al patrulea mare transportator aerian cargo, după Federal Express Corp., Qatar Airways şi United Parcel Service Inc., a informat că a extins numărul de rute pentru avioanele sale cargo de la aproximativ 50 de destinaţii la începutul lunii aprilie, până la 75 la mijlocul lunii mai şi la 100 la începutul lunii iulie.


La rândul său, Qatar Airways nu se aşteaptă ca gradul de utilizare a avioanelor pentru transportul aerian de marfă să scadă în următoarele 12 luni.

„Lumea este un sat, iar transportul aerian de marfă este strada principală. În general, companiile aeriene au devenit colacul de salvare al lumii, iar companiile aeriene cu strategii solide au fost capabile să funcţioneze mai uşor”, a declarat directorul diviziei cargo de la Qatar Airways, Guillaume Halleux.

Analiştii de la Bloomberg Intelligence prognozează că transportul de marfă la bordul avioanelor de pasageri nu va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei înainte de 2022.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: