luni

29 aprilie, 2024

24 septembrie, 2020

Crama Murfatlar și 370 de hectare de vie ale Murfatlar SA au fost scoase la vânzare pentru 10 milioane de euro, respectiv 3 milioane de euro, de lichidatorul judiciar Fair&Full Insolvency Consultant, scrie ZF.

În 2012, compania Murfatlar, pe atunci lider de piață, a intrat în insolvență la propria cerere. Compania avea în porto­foliu branduri precum Zestrea Murfatlar, Lacrima lui Ovidiu, Trei Hectare sau M1.

În 2018, Tribunalul Constanța a declarat falimentul Murfatlar SA.


Compania a fost implicată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de circa 150 milioane de euro. Asupra celor mai multe dintre activele companiei este instituită măsura sechestrului asigurator.

De exemplu, BRD deține contracte de ipotecă și garanție reală mobiliară asupra Cramei Murfatlar, asupra unor utilaje ce fac parte din procesul de producție și depozitare, dar și asupra unor stocuri de marfă. OTP Bank deține garanție asupra conturilor curente deschide de Murfatlar SA la OTP, iar compania de asigurare Reasigurare Exim a instituit garanții reale mobiliare asupra câtorva zeci de hectare de vie.

Alte firme, precum Omnilogic SRL sau Gemarco Industry SRL dețin garanții asupra unor mărci sau stocuri de vinuri.

Brandul Crama Murfatlar a fost preluat

În 2018, brandul Crama Murfatlar a fost preluat de doi antreprenori români, care produceau vin din strugurii de pe plantațiile Murfatlar, potrivit ZF.


Aceștia și-au propus totodată să dezvolte rețeaua de magazine Crama ce avea pe atunci 50 de unități.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: