17 iunie, 2013

Comisiile cultură şi de politică externă din Senat au cerut, luni, revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), în urma an alizei raportului de activitate al ICR.

Pe lângă Marga, comisiile cer și demiterea vicepreședinților ICR, Horia Gârbea şi Vladimir Simon.

„Am constatat că, pentru prima dată, o instituţie aflată în subordinea Senatului nu a respectat legea. În consecinţă, am supus votului comisiilor reunite aflate în cvorum propunerea ca, pentru a evita astfel de situaţii, conducerea operativă a Institutului Cultural Român, respectiv preşedintele ICR, Andrei Marga, şi cei doi vicepreşedinţi să fie demişi. Această propunere a fost votată cu largă majoritate”, a declarat preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin (PSD).

(Citește și: ”Andrei Marga – validat de Senat ca președinte al ICR fără să mai fi fost audiat în Comisii”)


Senatorii comisiilor au adoptat propunerea cu 11 voturi pentru și 4 împotrivă.

În favoarea conducerii ICR au votat senatorii Mihai Răzvan Ungureanu (FC), Sorin Roşca Stănescu (PNL), Gabriela Firea (PSD) şi Gabriel Mutu (PSD).

În 12 iunie, ICR a comunicat că a transmis comisiilor de resort ale Senatului raportul de activitate pe anul 2012 și contul de execuție bugetară, însă forurile parlamentare au reclamat că documentația este incompletă.

Susținut de PNL, Andrei Marga a fost numit la conducerea ICR pe 11 septembrie 2012, prin vot al plenului Senatului, fără ca acesta să se fi prezentat la comisii pentru audieri.


În 13 iunie 2012, Guvernul Ponta I a decis, prin ordonanță de urgență, mutarea ICR de sub autoritatea Administrației Prezidențiale sub cea a Senatului.

În urma acestei decizii, Horia-Roman Patapievici a demisionat din funcția de președinte al ICR, iar Tania Radu şi Mircea Mihăieş, din funcțiile de vicepreședinți.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: