12 iulie, 2012

Comisia Europeană a prezentat o serie propuneri pentru reducerea substanțială, până în 2020, a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) generate de automobilele și de vehiculele comerciale ușoare (camionete) noi, informează un comunicat al Comisiei Europene.
Propunerile vor permite reducerea emisiilor medii provenind de la automobilele noi de la 135,7 grame de CO2 pe km (g CO2/km) în 2011, la 95g de în 2020, obiectivul obligatoriu pentru 2015 fiind de 130g. Emisiile provenind de la camionete vor fi reduse de la 181,4g CO2/km în 2010 (ultimul an pentru care sunt disponibile cifre) la 147g CO2/km în 2020, obiectivul obligatoriu fiind de 175g în 2017.
Obiectivele obligatorii pentru 2020 sunt deja prevăzute în legislația în vigoare, însă trebuie implementate. Regulamentele propuse recent, elaborate pe baza unei analizei tehnice și economice aprofundate realizate de
Comisie, stabilesc modalități de atingere a acestor obiective.
Connie Hedegaard, Comisarul UE pentru politici climatice, a declarat că  propunerile contribuie nu numai la protejarea climei și la realizarea de economii de către consumatori, ci și la stimularea inovării și a competitivității industriei europene a autovehiculelor și, ca urmare, vor permite crearea unui număr important de locuri de muncă.
„Este clar că toată lumea are numai de câștigat.Aceste propuneri reprezintă încă un pas important în vederea trecerii la o economie competitivă, cu emisii reduse de dioxid de carbon. Este necesar să ne pregătim pentru reduceri și mai substanțiale ale emisiilor de CO2 dincolo de anul 2020, iar acest lucru se va face prin consultarea părților interesate”, a spus ea.

Obiective realizabile economic

 

Analiza Comisiei arată că obiectivele pentru 2020 sunt realizabile, adecvate din punct de vedere economic și rentabile: tehnologia există deja, costul acesteia este considerabil mai redus decât se credea inițial, iar implementarea ei ar trebui să stimuleze ocuparea forței de muncă și creșterea PIB-ului și să aducă beneficii consumatorilor și industriei de profil.
În medie, fiecare automobil nou îi va permite proprietarului său să economisească, în cursul primului an de utilizare, aproximativ 340 de eruo din costurile aferente carburanților,  ceea ce ar însemna în total  2. 904-3.836 de eruo pe întreaga durată de viață a automobilului (13 ani), comparativ cu obiectivul pentru 2015. În ceea ce privește camionetele, economiile medii de costuri aferente carburanților sunt estimate la aproximativ 400 de euro în primul an și la 3363-4564 euro pe durata vieții (13 ani).
În total, consumatorii vor economisi aproximativ 30 de miliarde de euro pe an din costurile aferente carburanților și se estimează că atingerea obiectivelor ar putea duce la creșterea PIB-ului UE cu 12 miliarde de euro pe an și a cheltuielilor aferente ocupării forței de muncă cu aproximativ 9 miliarde de euro pe an. În total, propunerile vor permite economisirea a 160 de milioane de tone de petrol – în valoare de aproximativ 70 de miliarde EUR la prețurile actuale – și a aproximativ 420 de milioane de tone de CO2 până în 2030.

Propunerile vor fi prezentate Parlamentului European și Consiliului spre discutare și adoptare în cadrul procedurii legislative normale. Propunerile urmează să modifice două regulamente aflate în vigoare, care stabilesc cerințe obligatorii pentru producători în vederea îndeplinirii obiectivului obligatoriu pentru 2015 în ceea ce privește automobilele și a obiectivului pentru 2017 în ceea ce privește camionetele. Măsurile de punere în aplicare a regulamentelor sunt deja stabilite iar emisiile de CO2 generate de noile vehicule sunt monitorizate anual.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: