duminică

21 aprilie, 2024

2 iulie, 2018

Comisia Europeană a lansat luni procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, trimițând Poloniei o scrisoare de punere în întârziere referitoare la legea adoptată de această țară cu privire la Curtea Supremă de Justiție.

Potrivit Comisiei, aceste măsuri aduc atingere principiului independenței judiciare, inclusiv principiului inamovibilității judecătorilor.

Guvernul polonez are la dispoziție o lună pentru a răspunde la scrisoarea Comisiei de punere în întârziere.


Acțiunea a fost demarată cu o zi înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor noii legi poloneze privind Curtea Supremă, care prevăd reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curții Supreme de la 70 la 65 de ani.

Noua reglementare riscă să ducă la pensionarea forțată a 27 dintre cei 72 de judecători ai Curții Supreme (adică mai mult de o treime din totalul acestora).

Măsură se aplică inclusiv prim-președintelui Curții Supreme, al cărui mandat de șase ani ar urma să se încheie înainte de termen.

Potrivit legii, judecătorii actuali își pot manifesta dorința de a li se prelungi mandatul de către președintele Republicii, prelungirea respectivă putând acoperi o perioadă de trei ani, reînnoibilă o singură dată.


Prevederea lasă loc arbitrariului și permite înlăturarea din motive politice a judecătorilor incomozi, deoarece nu au fost definite criteriile de care trebuie să țină seama președintele când ia această decizie și nu se prevede nicio posibilitate de a contesta în fața unei instanțe decizia respectivă.

Potrivit Comisiei, aceste măsuri aduc atingere principiului independenței judiciare, inclusiv principiului inamovibilității judecătorilor.

De aceea, Comisia consideră că Polonia nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Legea poloneză privind Curtea Supremă de Justiție a făcut deja obiectul discuțiilor purtate în cadrul dialogului privind statul de drept dintre Comisie și autoritățile poloneze, dar fără ca acest proces să ducă la un rezultat satisfăcător.

Comisia consideră că propunerea referitoare la consultarea Consiliului Judiciar Național (CJN) nu constituie o măsură de protecție eficace în acest caz, așa cum susțin autoritățile poloneze, întrucât avizul acestui consiliu nu are caracter obligatoriu și se bazează pe criterii vagi.

În plus, în urma reformei din 8 decembrie 2017, membrii CJN sunt judecători numiți de Parlamentul polonez, lucru ce contravine normelor europene privind independența sistemului judiciar.

Evenimentele din Polonia au determinat Comisia Europeană să lanseze, în ianuarie 2016, un dialog cu guvernul polonez în contextul Cadrului pentru consolidarea statului de drept. Comisia informează periodic și îndeaproape Parlamentul European și Consiliul în acest sens.

La 29 decembrie 2017, Comisia a lansat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor cu privire la legea adoptată de Polonia privind instanțele ordinare, inclusiv cu privire la motivele invocate pentru a justifica dispozițiile din lege legate de pensionarea judecătorilor și la impactul acestor dispoziții asupra independenței sistemului judiciar. Comisia a sesizat în acest sens Curtea de Justiție la 20 decembrie 2017.

Tot la 20 decembrie 2017, Comisia a invocat pentru prima dată procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1), trimițând o Propunere motivată de decizie a Consiliului privind constatarea unui risc clar de încălcare gravă a statului de drept de către Polonia[1].

Cu ocazia audierii referitoare la situația din Polonia, organizată în cadrul Consiliului Afaceri Generale la 26 iunie, în contextul procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (1), autoritățile poloneze nu au dat de înțeles că ar intenționa să adopte în perioada următoare măsuri pentru a da curs preocupărilor exprimate de Comisie.

Prin urmare, colegiul comisarilor a decis, la 27 iunie 2018, să îl împuternicească pe dl Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei, să lanseze această procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Comisia este gata să continue dialogul privind statul de drept cu Polonia, acesta fiind în continuare canalul preferat prin care Comisia încearcă să răspundă amenințării sistemice la adresa statului de drept din Polonia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: