7 octombrie, 2016

petre tobaFostul ministru Petre Tobă și primarul Voluntari, Florentin Pandele, au copiat masiv în tezele lor de doctorat, au stabilit experții CNATDCU.

Este verdictul dat de comisia de lucru numită după ce Consiliul general al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a respins, pe 7 septembrie, cu 29 de voturi pentru, 2 împotrivă și restul împotrivă (din 47), rapoartele experților care au concluzionat că Petre Tobă și Florentin Pandele nu au plagiat.

Urmează ca raportul acestora să fie supus votului Consiliul CNATDCU, iar dacă votul va fi pentru confirmare și, ulterior, va fi contestat de cei doi doctori în știință, lucrările vor fi analizate din nou. Abia după un verdict definitiv CNATDCU va cere ministrului Educației retragerea titlului de doctor deținut de cei doi.


Comisia care a dat acest verdict a formată din: profesorul universitar doctor Adrian Miroiu (SNSPA), Zulean Marian – profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti şi cercetătorul ştiinţific doctor Şerban Filip Cioculescu, de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucureşti, potrivit Mediafax.

Petre Tobă vrea să depună plângere penală împotriva experților

Sursele judiciare au declarat pentru Mediafax că fostul ministru vrea să facă plângere penală împotriva experților din această comisie care a dat verdict de plagiat, precum şi a celor care au aprobat înfiinţarea ei.

El consideră că formarea acestei comisii este un abuz în serviciu și că actuala legislaţie nu conține un cadru legal pentru constituirea unei noi comisii dacă oficialii Consiliului General CNATDCU nu sunt de acord cu verdictul dat de comisia anterioară.

De ce au fost respinse rapoartele anterioare

Reamintim că, pe 7 septemrbie, Consiliul general al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a respins rapoartele comisiei anterioare a experților, care concluzionaseră că Petre Tobă și Florentin Pandele nu au plagiat.


 

“Cele două rapoarte (de plagiat în cazul lui Tobă și Pandele – n. red.) sunt incomplete, pe alocuri superficiale, argumentele prezentate nu sunt concludente şi din păcate au contradicţii care generează confuzii periculoase pentru etica cercetării ştiinţifice.

De pildă, se recunoaşte că anumite pasaje, propoziţii sunt preluate din alte surse , dar nu sunt recunoascute ca plagiat. Pe urmă, unele concluzii pot să fie periculoase pentru buna funcţionare, cum îmi place mie să spun, a institutţiei doctoratului la noi în ţară”, a mai precizat vicepreşedintele CNATDCU, Marius Andruh.

Experții care au „albit” doctoratele lui Tobă și Pandele:

  • profesorul universitar Țupulan Marin-Claudiu (Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza),
  • conferențiar universitar doctor Mihalache Veronica (Academia de Informații Mihai Viteazu – a SRI)
  • cercetător științific II doctor Niță Cristian (Institutul Național de Studii de Intelligence din cadrul Academiei SRI).

Raportul acestora a fost aspru criticat de mai multe personalități din mediul academic, care consideră că ambele lucrări sunt un plagiat evident și care i-au acuzat pe cei trei experți care au semnat rapoartele că nu au fost obiectivi.

Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români din țară și străinătate, a cerut CNATDCU, marți, respingerea rapoartelor. Ei  au criticat concluziile Comisiei de lucru și au avertizat că acceptarea argumentelor celor trei experți nu numai că discreditează CNATDCU, dar creează și un precedent periculos, care va duce la un val de lucrări conținând texte copiate de pe internet și la nepedepsirea acestor practici.

De asemenea, au spus cei de la Ad Astra, experții din aceste două cazuri se fac vinovați de necunoașterea legislației naționale și europene în domeniu.

În aceste două cazuri, Tobă și Pandele, a mai existat o comisie de experți, dar membrii acesteia s-au retras din cauza unor incompatibilități sau conflicte de interese și se discuta apelarea la specialiști străini.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: