Petre Tobă nu a plagiat, a concluzionat grupul de experți care a analizat teza de doctorat a ministrului demisionar. Prin urmare, comisia recomandă Consiliului general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) ca Tobă să-și păstreze titlul de doctor.
Comisia de lucru a redactat joi raportul conținând constatările rezultate după analizarea suspiciunilor de plagiat din lucrarea de doctorat a lui Petre Tobă.
Urmează votarea raportului (votul poate fi și de respingere) de către Comisia de specialitate (Comisia de Științe Militare, Informații și Ordine Publică, în cazul acesta), după care documentul este trimis Consiliului general al CNATDCU (în componența căruia intră 47 de profesori universitari și academicieni).
Decizia Consiliul general va fi primul verdict și poate fi contestată, situație în care se reia analiza, cu alți experți.
Reamintim că cei trei membri inițiali ai acestui grup de lucru s-au retras din cauza unor incompatibilități sau conflicte de interese și se discuta apelarea la specialiști străini. În final, au fost desemnați să-și spună părerea profesorul universitar Țupulan Marin-Claudiu (Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza), conferențiar universitar doctor Mihalache Veronica(Academia de Informații Mihai Viteazu – a SRI) și cercetător științific II doctor Niță Cristian (Institutul Național de Studii de Intelligence din cadrul Academiei SRI).
Ei provin de la instituții cu număr mare de lucrări de doctorat asupra cărora planează suspiciunea de plagiat.
„Comisia de lucru consideră finalizată analiza Tezei de doctorat elaborată de domnul Tobă Petre, intitulată „Poliţia Română – Forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale”, din perspectiva sesizării referitoare la prezumtiva existenţă a unei situaţii de plagiat multiplu în conţinutul acesteia şi în baza concluziilor rezultate.
Propunem menţinerea titlului de doctor acordat domnului Tobă Petre prin Ordinul 5223/29.08.2011„, se arată în Raport.
Petre Tobă a obţinut doctoratul la Universitatea Naţională de Apărare Carol , în 2011, şi, potrivit unor investigaţii pressone.ro, el ar fi copiat din alți autori 250 din cele 390 de pagini ale lucrării.
Potrivit Digi24, o decizie asemănătoare, de neplagiat, a fost luată și în cazul primarului din Voluntari, soțul Gabrielei Firea, Florin Pandele.
Comisia de lucru a folosit metoda de albire folosită, în 2012, pentru salvarea lui Victor Ponta
În ceea ce privește originalitatea lucrării, cei trei specialiști semnatari ai raportului au preluat metoda folosită în cazul lui Victor Ponta, în 2012, de către experții Comisia Națională de Etică (organism politizat de ministrul PSD Liviu Pop, numit de Ponta la Educație),
Experții din cazul fostului ministru l-au salvat pe acesta pretizând că metodologia folosită de Ponta era în concordanţă cu normele şi practicile dindomeniul citării de la acea vreme.
Acum, specialiștii din cazul lui Petre Tobă, spun aceleași lucruri despre paginile copiate fără a fi atribuite: „Aceste aspecte nu constituie plagiat întrucât nu se încadrează în conținutul constitutiv pe care legislația, de la data susținerii tezei de doctorat, în conferea noțiunii de plagiat”.
Interesant este că cei trei experți s-au străduit să salveze și celebra confuzie făcută de Petre Tobă cu prenumele Apud atașat celebrului Stiglitz.
„Persoanele care au formulat sesizarea au manifestat malițiozitate, încercând să inducă ideea că domnul Petre Tobă nu ar cunoaște sensul cuvântului Apud.
În realitate, însă, la redactarea unei teze de doctorat de peste 400 de pagini, pot apărea o serie de inadvertențe dactilografice insignifiante, cum este și cazul de față, generate în principal de volumul mare de informație și de faptul că autorul nu este specializat în tehnica scrierii la computer, așa cum rezultă din CV-ul personal postat pe internet.”
Raportul CNATDCU, după modelul celui al Academiei Carol I, care a albit doctoratul fostului ministru
O tactică asemănătoare de evitare a discuției pe subiectul sesizării și de albire a a avut și Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, unde și-a dat doctoratul Petre Tobă. Comisia de Etică din cadrul instituţiei a propus menţinerea titlului de doctor fără a face nicio referire la originalitatea lucrării.
Ce spune Raportul Comisiei de lucru de la CNATDCU:
„Teza de doctorat realizată de domnul Petre Tobă are valoare ştiinţifică incontestabilă, dovedită atât prin caracterul inovativ al soluţiilor identificate, care au fost valorificate şi validate în practica structurilor specializate ale Poliţiei Române, cât şi prin opiniile de specialitate exprimate de personalităţi recunoscute în mediul academic şi de cercetare în domeniul ştiinţelor militare, de informaţii şi securitate naţională, care au făcut parte din Comisia de susţinere a tezei de doctorat, respectiv, prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, prof. univ. dr. Constantin Popescu, prof. univ. dr. Luca Iamandi şi prof. univ. dr. Teodora Ştefan”.
Ce spunea Raprotul Comisiei de etică de la Academia Carol I:
”Acest demers ştiinţific este încă de actualitate, iar cercetarea ştiinţifică desfăşurată în calitate de doctorand a domnului Petre Tobă a fost utilă, căutând să identifice modalităţile de acţiune în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale, fapt ce se poate constata concret prin multitudinea de proiecte implementate de Poliţia Română alături de organisme internaţionale, privind urmărirea transfrontalieră, schimbul de personal şi de informaţii dar şi dotarea cu tehnică permanentă pentru susţinerea acestor proiecte”.
Reamintim că Petre Tobă și-a dat demisia joi, după ce DNA a cerut avizul necesar începerii urmăririi penale a acestuia.
El este acuzat de favorizarea făptuitorului, pentru că a refuzat, în mod discreționar, declasificare unor documente necesare în instrumentarea așa-numitului Dosar Audi A8, în care este acuzat și fostul vicepremier Gabriel Oprea.