Vânzările cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) au înregistrat în luna decembrie 2021 o revenire accentuată la +7,2% pe seria brută, după cea de +2,4% din noiembrie, care recuperase o parte din după scăderile anterioare (-3,3% din octombrie și -1,8% în septembrie), potrivit datelor publicate de INS.
De reținut, calculul pe seria ajustată cu numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate a arătat o doar creștere marginală față de luna precedentă (+0,9%, care indică un efect conjunctural al perioadei sărbători de iarnă), deși avansul în raport cu decembrie 2020 a fost în linie ritmul de creștere preliminat pentru PIB (+7%).
Astfel, cifra de afaceri din comerț cumulată pe întreg anul 2021 a fost păstrată peste pragul de 10% (+10,1% față de 2020). După luna mai, odată cu epuizarea efectului de bază favorabil ( produs de scăderea inițială a vânzărilor la începutul pandemiei), ea a intrat pe o traiectorie de scădere sistematică (însă relativ lentă) în partea a doua a anului trecut.
Alte cauze ale acestui trend descrescător au fostreducerea puterii de cumpărare a salariilor ( al căror spor în sistemul bugetar a fost per total de doar 1,8%) și pensiilor, care nu au mai fost indexate în pragul toamnei, precum în alți ani, în timp ce creșterea indicelui prețurilor de consum a trecut pragul de opt procente.
În structură, ar fi de remarcat scăderea semnificativă față de luna precedentă a cifrei de afaceri în termeni bruți la carburanți auto (-3,6% față de noiemmbrie, deși s-a păstrat un spor de 11,6% cumulat pe anul 2021). La care s-au adăugat creșteri lunare importante la produsele alimentare (+19,6% față de luna anterioară deși doar +5,5% cumulat) și nelimentare (+5,3% lunar, dar +13,6% pe întregul an).
Ritmul de consum – cam același, indiferent de evoluția negativă sau pozitivă a PIB
Pentru a sesiza mai bine efectul pandemiei și revenirii economice asupra evoluțiilor din sectorul comercial raportate la cele înregistrate înainte de apariția apariției pandemiei, este util graficul comparativ între schimbările în aceeași lună decembrie de la un an la altul, adică 2020 față de 2019 și 2020 față de 2021.
Dacă facem raportarea între aceeași lună din 2021 și din 2019, observăm că vânzările de produse alimentare s-au majorat în decembrie 2021 cu 8,5% față de decembrie 2019 iar cele de produse nealimentare cu 15,1%. Vânzările de carburanți au fost în creștere ceva mai puțin pronunțată (+6,6%).
Per total, creșterea comerțului pe seria ajustată a fost de 11,5%(peste majorarea cu 4,2% din decembrie 2019 s-a suprapus cea de 7%, din decembrie 2020).
Una peste alta, din revenirea pe partea de rezultate economice estimată oficial a fi de circa +3%, 2021 față de 2019 (-3,7% în 2020 și +7% anul trecut) s-a făcut în bună parte pe calea expandării consumului intern cu mai mult de 10%. Coincidență, aproximativ aceeași valoare pe care o întâlnim, raportată la PIB, drept deficit din schimburile comerciale cu exteriorul.
Valoare ce va trebui atenuată în perioada anilor care urmează, odată cu recalibrarea motoarelor de creștere spre producție și export.
***
Un răspuns
Comsum bazat pe importuri de orice!
Nu se mai produce nimic in Ro!
Se exporta pe nimic grau in Vest Europa si importam cocă congelată!
Facem covrigi aici din coca congelata si crestePIB-ul!
Plusaloarea podusa in Romania se gaseste in gaura de la covrig!
🤣
Ca o tara bananieră!
Iar in 1930 Romania era granarul Europei dar îşi producea la intern cam tot!