Comenzile din industria germană au crescut cu 5,5% în inauarie față de decembrie, cea mai mare rată lunară din iulie 2014 încoace, potrivit datelor Biroul Federal de Statistică, publicate vineri.
Vestea este una dintre cele mai bune privind debutul unui trimestru marcat de teama de recesiune pe care ar putea să o declanșeze epidemia coronavirus care redus considerabil forța economie globale.
China este cel mai mare partener comercial al Germaniei, a cărei industrie depinde atât de cererea cât și de livrările chineze.
Germania este principalul partener comercial al României, a cărei industrie depinde în mare măsură de comenzile germane. Iar industria prelucrătoare română se află în declin de mai multe luni.
Pe de altă parte, statistica (neajustată sezonier) este și rezultatul unui efect de bază, ianuarie venind după o lună de vacanțe, potrivit unui bancher citat de de Reuters.
Afacerile din Germania au fost afectate mai ales în domeniul transporturilor și cel hotelire. Mai multe târguri ointernaționale au fost anulate, inclusiv ITB Tourism Fair, care trebuia să aibă loc la Berlin în această săptămână.
Guvernul ajută IMM-urile să înfrunte problemele de lichidități și să evite concedierile prin intrumente de piața muncii precum programele de lucru pe termen scurt și va discuta, dumincă, măsuri suplimentare pentru a apăra economia de impactul economic al epidemiei.