joi

25 aprilie, 2024

23 martie, 2024

Şeful de Stat Major al armatei germane, Carsten Breuer, a făcut apel vineri la o consolidare rapidă a apărării antirachetă a Germaniei împotriva potenţialelor ameninţări din partea Rusiei, relatează dpa și Agerpres.

„Avem cinci până la opt ani. Trebuie să instalăm un sistem de apărare antirachetă în această perioadă. Nu există alternativă”, a declarat Carsten Breuer pentru grupul media Funke Mediengruppe.

„Credem că Rusia va putea duce un război împotriva statelor NATO în următorii cinci până la opt ani. Până atunci, noi în Germania trebuie să fim, de asemenea, în măsură să evităm un astfel de atac”, a mai spus el.


Preşedintele rus Vladimir Putin nu îşi ascunde intenţiile privind Vestul, a avertizat Breuer, care a precizat că un atac asupra unei ţări occidentale este considerat în prezent ca fiind doar cel mai rău scenariu.

Cu toate acestea, un astfel de atac ar putea avea loc „într-un întreg spectru – de la atacuri cibernetice la drone şi rachete”, a mai spus şeful armatei germane.

El a respins declaraţiile făcute în Germania privind îngheţarea conflictului în Ucraina.

„Îngheţarea unui război presupune acceptarea acestui lucru de ambele părţi. Nu există un conflict îngheţat în lume care să nu fi reizbucnit”, a mai spus Breuer. „Situaţia militară actuală din Ucraina face ca îngheţarea conflictului să nu pară nici posibilă, nici de dorit”, a mai spus el.


El a reacţionat la declaraţiile făcute în parlament la începutul acestei luni de Rolf Mützenich, şeful grupului parlamentar al Partidului Social Democrat (SDP) al cancelarului Olaf Scholz.

„Nu a venit timpul să vorbim nu doar despre cum să ducem un război, ci şi despre cum să ne gândim la cum să îngheţăm un război şi apoi să-i punem capăt?”, a mai spus Mützenich.

Mai târziu, el a spus că opoziţia a scos din context declaraţia sa şi şi-a declarat sprijinul neclintit pentru suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială în cadrul graniţelor sale dinainte de 2014.

***

Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: