sâmbătă

27 iulie, 2024

19 iulie, 2024

Comandamentul pentru Energie reunit în şedinţă din cauza situației generate de caniculă, a luat vineri mai multe decizii, una dintre acestea vizând verificarea preţurilor, astfel încât ”consumatorii să fie protejaţi”.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că va dispune măsuri care să asigure energia indiferent de condiţiile meteo.

Guvernul decide creșterea producției de energie în bandă, indiferent de sursă

Ca măsuri imediate, Comandamentului pentru Energie a stabilit:

  • Creşterea producţiei de energie în bandă, indiferent de sursă;

  • Identificarea unui format standard de transmitere/comunicare a datelor de măsura a energiei electrice între distribuitori şi furnizori pentru a avea o imagine cât mai clară a necesarului de consum şi producţie şi pentru a reduce dezechilibrele;

  • Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va analiza mecanismul de formare a preţului în sensul protejării consumatorului final de fluctuaţiile din piaţă;

  • Operatorii de distribuţie vor publica şi actualiza constant pe website-urile proprii localităţile/zonele afectate de avarii, precum şi durata estimată pentru remediere;

  • Accelerarea investiţiilor în toate segmentele din domeniul energiei.

Informare cu privire la stadiul proiectelor de investiţii în energie


”Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului vor prezenta Guvernului o informare cu privire la stadiul proiectelor de investiţii în energie – de la capacităţile de producţie, inclusiv prin proiectele hidrocentralelor cu grad ridicat de execuţie, de distribuţie, de stocare etc. – şi, în cazul în care sunt identificate dificultăţi în derularea acestora, să se ia decizii de urgentare la nivelul Guvernului”, a mai transmis Executivul.

Potrivit instituţiei, pemierul Marcel Ciolacu a subliniat că următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic.

”După 15 ani, România este pregătită să adopte o Strategie energetică naţională. În baza acesteia, statul român îşi va putea planifica, prioritiza şi corela investiţiile şi proiectele necesare pentru asigurarea siguranţei energetice naţionale, la un preţ competitiv al energiei electrice şi gazelor naturale.

Vedem în aceste zile, după decenii în care au lipsit investiţiile publice în sistemul energetic naţional, cât de importante sunt viziunea şi planificarea în acest sector strategic. În ultimul an, am reuşit să atragem 13,6 miliarde de euro bani europeni nerambursabili în sistemul energetic.

Prin aceste investiţii, începând de anul viitor, vom asigura mai multă energie, iar pe termen mediu, preţuri corecte pentru români şi pentru mediul de afaceri”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Ultima tranșă plătită furnizorilor: 3,2 miliarde lei

Potrivit analizei făcute şi în această reuniune, Guvernul este în grafic cu plata sumelor datorate furnizorilor, după ce a fost făcută plata ultimei tranşe în sumă de 3,2 miliarde de lei, pentru schema de compensare şi plafonare care va funcţiona, potrivit actualei legislaţii, până în primăvara anului viitor.

Consultările între reprezentanţii Guvernului, instituţiilor responsabile, producătorilor, distribuitorilor şi furnizărilor vor continua pentru asigurarea securităţii energetice a României.

La reuniunea Comitetului pentru energie au participat, alături de premier şi ministrul energiei, vicepremierul Marian Neacşu şi reprezentanţi ai ANRE, Consiliul Concurenţei, Transelectrica-DEN, OPCOM, Hidroelectrica, Electrocentrale Bucureşti, Romgaz, OMV Petrom, Complexul energetic Oltenia, Complexul Energetic Valea Jiului, Electrocentrale Craiova, Nuclearelectrica, Rompetrol Energy, Henro, ACUE, AFEER şi SAPE.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: