29 aprilie, 2011

Liderii coaliţie de guvernare au căzut, vineri, de acord pentru menţinerea actualui obiectiv de trecere la moneda unică europeană, dar pentru aceasta Guvernul şi banca Naţională vor trebuie să ia măsuri privind reducerea inflaţiei şi a deficitului bugetar, provocări dificile mai ales în condiţiile perioade electorale de dinainte de alegerile din 2012 şi 2014.

”Nu se va face nicio modificare pe data de aderare, însă avem o problemă foarte serioasă cu cei doi indicatori pe care îi bănuiţi, anume ţinta deficitului bugetar de maxim 3% şi rata inflaţiei. Atingerea ţintei de deficit de 3% în perioada următoare – puternic electorală, pentru că până în 2015 sunt şi alegerile prezidenţiale – ridică semne de întrebare. Plătim de 20 de ani din motive electorale”, a declarat, vineri, Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară.

Dacă au convenit pentru menţinerea obiectivului de trecere la euro, şefii coaliţiei au avut ezitări în a-şi asuma o serie măsuri impopulare pentru atingerea ţintelor.


Pentru reducerea deficitului bugetar, Guvernu trebuie în primul rând să închidă, să privatizeze sau să restructureze masiv companiile de stat care produc pierderi la buget.

”Este nevoie de o hotărâre clară, abruptă în privinţa companiilor de stat în care se toarnă bani, de 20 de ani, fără să se recupereze măcar dările fiscale şi se menţin şi unele monopoluri mai mult sau mai puţin naturale”, a spus Pambuccian, după ce a participat la reuniunea liderilor coaliţiei.

O altă problemă a Guvernului este legată de deficitul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, a menţionat deputatul.

La şedinţa coaliţiei a fost prezent şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, acesta fiind de acord cu păstrarea obiectivului 2015 de aderare la zona euro.


Guvernul trebuie să confirme obiectivul de aderare prin Programul de convergenţă din acest an.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: