CNN: Cel mai mare risc la adresa Chinei este însuși Xi Jinping

Economia Chinei se clatină. Șomajul crește vertiginos. Blocajele nesfârșite cauzate de Covid fac ravagii în afaceri și în viețile oamenilor. Sectorul imobiliar este în criză. Legăturile dintre Beijing și marile puteri globale sunt tensionate.

Lista problemelor cu care se confruntă cea de-a doua economie din lume este lungă – și multe dintre aceste probleme au apărut în deceniul de guvernare a lui Xi Jinping. Cu toate acestea, liderului chinez rămâne în continure, neclintit, la putere.

(Citește și: ”Xi Jinping, reales pentru al treilea mandat în fruntea Partidului Comunist Chinez”)

În ultimul deceniu, Xi și-a consolidat puterea într-o măsură nemaivăzută din epoca fondatorului Chinei comuniste, Mao Zedong. Xi Jinping este șeful Partidului Comunist Chinez, al statului, al forțelor armate și al atâtor comitete încât a fost supranumit „președintele tuturor”. Și acum, pășească într-un al treilea mandat la putere, cu potențialul de a domni pe viață, arată o analiză CNN.

Dar puterea absolută poate însemna adesea și responsabilitate absolută. Pe măsură ce problemele Chinei cresc, analiștii avertizează că Xi Jinping va avea din ce în ce mai puțină libertate să dea vina pe altcineva.

„Cred că cel mai mare inamic al longevității lui Xi Jinping la conducerea Chinei este însuși Xi Jinping”, a spus Steve Tsang, director al Institutului SOAS China din Londra. „Când va face prima greșeală uriașă, va începe, cel mai probabil, și procesul de îndepărtare a puterii lui Xi Jinping”.

China este pe cale să își repete istoria

Conducerea lui Mao, din 1949 până în 1976, a fost marcată de decizii politice pripite care au dus la zeci de milioane de morți și au distrus economia. După acele decenii tulburi, Partidul Comunist a dezvoltat un sistem de conducere colectivă menit să prevină ascensiunea unui alt dictator care să poată lua decizii arbitrare și periculoase.

Următorul lider al Chinei, Deng Xiaoping, a stabilit o regulă nescrisă și un precedent conform căruia secretarul general al Partidului Comunist – rolul din care liderul Chinei deține adevărata putere – va demisiona după două mandate.

Când Xi prelua puterea, în 2012, economia Chinei era în plină expansiune, deoarece se integra mai strâns cu restul lumii. Cu doar patru ani înainte, China a uimit lumea cu extravagantele Jocuri Olimpice de vară de la Beijing.

Dar pentru Xi, partidul era într-o stare de criză: copleșit de corupție, lupte interioare și ineficiență.

Soluția lui Xi a fost să revină la un regim dictatorial. El și-a epurat dușmanii politici într-o campanie de amploare anticorupție, a redus la tăcere disidența internă, a abolit limitele mandatului prezidențial și a consacrat „Gândirea Xi Jinping” în constituția partidului.

Potrivit analiștilor, multe dictaturi se încadrează într-un tipar de abuz de putere și de luare a deciziilor proaste atunci când criticile nu mai ajung la lider. Ei subliniază puterea lui Xi o egalează pe cea a lui Vladimir Putin și duce într-o zi la consecințe la fel de dezastruoase.

Putin și Xi „suferă de aceeași problemă, a sindromului omului puternic. Ambii și-au transformat cercurile de consiliere politică în camere unde auzi doar ecoul, oamenii nu mai pot să-și exprime părerea liber”, a spus Steve Tsang. „Vedem că se fac greșeli mari deoarece acea dezbatere de politică internă a fost redusă sau chiar eliminată.”

Capcana zero-Covid

În istoria recentă, nicio țară nu s-a modernizat la fel de rapid ca China. Partidul Comunist susține că conducerea sa a ajutat la scoaterea a sute de milioane din sărăcie, transformând satele în megaorașe. Dar acel miracol de creștere a încetinit. Și multe provocări de lungă durată în economia Chinei au fost exacerbate de politicile lui Xi.

(Citește și: ”China, 7 grafice ale deceniului Xi Jinping”)

Xi și-a făcut o misiune din a controla partidul, care la rândul lui controlează afacerile și societatea. El a declanșat o represiune asupra sectorului privat, cândva vibrant, care a dus la disponibilizări în masă. Beijingul susține că reglementările mai stricte îi protejează pe consumatori, dar măsurile au generat efecte contrare.

Beijingul a început să limiteze creditul pentru firmele imobiliare în 2020, ceea ce a dus la crize de numerar și la neplată pentru mulți dezvoltatori. Proiectele de locuințe s-au blocat și cumpărătorii din toată țara refuză să plătească ipoteci pentru casele neterminate. Sectorul imobiliar are un impact nemaipomenit asupra economiei Chinei, deoarece reprezintă până la 30% din PIB-ul țării.

Dar nimic nu a zguduit economia și societatea chineză la fel de mult ca politica ”zero-Covid”. În al treilea an al pandemiei, China a impus o politică dură pentru a elimina infecțiile cu orice preț, chiar dacă restul lumii a învățat să trăiască cu virusul.

Țara continuă să închidă orașe întregi pentru câteva zeci de infecții. Alinierea pentru testare Covid și scanarea unui cod de sănătate pentru a putea intra în orice spațiu public s-au normalizat.

Beijingul susține că politica a împiedicat un dezastru în domeniul sănătății, dar politica zero-Covid este aplicată la costuri enorme și în creștere.

Durere „autoprovocată”

Blocajele constante au redus dramatic ritmul de creștere a economiei Chinei. Șomajul record în rândul tinerilor a ajuns la aproape 20%. Administrațiile locale, puternic îndatorate, sunt forțate să cheltuiască pentru testarea în masă a Covid.

Experții spun că resursele ar fi mai bine cheltuite pentru creșterea ratelor de vaccinare, decât pentru construirea de locuri costisitoare de testare și unități de carantină.

China încă nu a aprobat niciun vaccin ARNm străin care sa dovedit a fi mai eficient împotriva variantei extrem de contagioase Omicron.

La începutul pandemiei, Beijingul a cenzurat – și în unele cazuri a pedepsit – medici, experți și jurnaliști cetățeni care au încercat să avertizeze despre apariția unui virus mortal în Wuhan.

După aproape trei ani, pe măsură ce majoritatea experților internaționali sfătuiesc China să găsească o modalitate de a trăi cu virusul, Beijing face cu totul altceva.

La începutul acestui an, Shanghai – o metropolă cu o populație de peste trei ori mai mare decât cea a orașului New York – a fost închis timp de două luni. Oamenii s-au luptat să obțină suficientă hrană și produse de bază. Locuitorii disperați au ieșit din izolare și s-au ciocnit cu forțele de ordine în rare proteste de stradă. Multor pacienți li s-a refuzat accesul la îngrijire medicală.

Când Organizația Mondială a Sănătății a criticat politica zero-Covid, China a cenzurat declarația pe rețelele de socializare.

Susan Shirk, director al Centrului China Secolului 21 și autoarea cărții „Overreach”, despre conducerea lui Xi, spune: ”Liderii Chinei concurează între ei pentru a dovedi cât de loiali îi sunt, deoarece Xi promovează loialiștii, nu oamenii cei mai competenți. Asta îi face pe subordonați să se dea peste cap în implementarea politicilor pentru a încerca să-l mulțumească pe Xi”.

„O mare parte din durerea din economia Chinei a fost autoprovocată de liderul Chinei. Deci, ceea ce sugerează acest lucru este destul de tulburător: Partidul Comunist Chinez nu mai este un partid de dezvoltare, în schimb, s-a încolonat pentru a conserva puterea lui Xi Jinping.” afirmă Susan Shirk.

***