11 iunie, 2020

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) consideră că este discriminatorie interzicerea accesului în sală la examenele naționale copiilor care au temperatura coroporală peste 37,3 grade.

”Suntem în prezența unei prezumții simple, care are ca efect o discriminare prin asociere, participantul la examen măsurat cu o temperatură corporală peste limită fiind fiind tratat ca și când ar fi purtător de SARS-CoV-2, deși nu există această confirmare printr-un test medical”, arată CNCD într-un punct de vedere transmis Avocatului Poporului, document obținut de HotNews.

Colegiul director al CNCD a fost chemat să se pronunțe asupra posibilului caracter discriminatoriu al măsurii privind interdicția accesului în sala de examen la Evaluarea Națională și Bacalaureat în cazul elevilor a căror temperatură corporală depășește 37,3 grade.


CNCD arată că masura aleasă nu este una adecvată și necesară, din următoarele considerente:

  • „Nu există o cercetare medicală care să dovedească că o persoană care atinge temperatura corpului de 37,30 C este purtătoare de SARS-CoV-2. Totodată, este de aceeași notorietate faptul că purtătorii acestui virus pot avea temperatura corporală în parametri normali, din acest motiv, ei fiind numiți asimptomatici;
  • Există o serie de factori care nu sunt de natură medicală, care generează o crestere a temperaturii corporale peste pragul de 37,3°C;
  • Toţi elevii au obligaţia să respecte regulile de distanţare socială, respectiv dezinfecţie, pentru prevenirea transmiterii infecţiei. Din acest motiv, condiţia limitei temperaturii corporale reprezintă doar un indiciu si nu constituie o certitudine medicală, a existenţei infecţiei SARS­CoV-2″.

De asemenea, CNCD constată că „măsura nu este necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit”.

Soluţia care să asigure atât atingerea scopului urmărit, cât şi eliminarea efectelor discriminatorii, ar putea fi asigurarea unor săli în care elevii a căror temperatură corporală depăşeşte limita stabilită prin Ordinul MS și MEC să susţină examenele, arată CNCD.

„Interzicerea accesului elevilor care ating un anumit nivel al temperaturii corporale la examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, desfăsurate în anul 2020, are ca efect încălcarea exercitării dreptului la educaţie, în condiţii de egalitate.
Prin dreptul la educaţie se înţelege şi dreptul elevilor de a fi evaluaţi în condiţii egale, beneficiind de aceleaşi subiecte şi de aceleaşi criterii de evaluare.


În speţă, acest drept este încălcat în cazul elevilor care ar urma să fie excluşi de la examenele menţionate, rezultatele obţinute decisive pentru accesul la studiile liceale şi universitare. Or, este evident că metoda propusă prin Ordinul supus analizei. respectiv de organizarea unor alte sesiuni de examene (la o altă dată) implică alte condiţii de examinare, alte subiecte, alte criterii de evaluare.

Mai mult, se pune următoarea întrebare: ce se întâmplă dacă elevii care se prezintă la sesiunile secundare, sunt măsuraţi cu o temperatură corporală peste limita stabilită?

Colegiul director constată că măsura instituită nu este proporţională cu scopul urmărit. Cum s-a arătat, nici depăşirea limitei de 37,3°C nu dovedeşte prezenţa virusului SARS-CoV-2, precum nici faptul că încadrarea în intervalul de temperatură admis nu reprezintă o certitudine că persoana nu este purtătoare a virusului în cauză.

Pentru considerentele de mai sus, Colegiul director constată că fapta sesizată reprezintă discriminare indirectă, in conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, republicată”, mai spune CNCD în documentul transmis Avocatului Poporului.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării recomandă instituţiilor competente să identifice și să aplice măsuri care asigură atât dreptul la educaţie, în condiţii de egalitate, cât şi prevenţia răspândirii SARS-CoV­2.

Evaluarea Națională începe luni, 15 iunie, cu prima probă la Limba și Literatura Română, iar Bacalaureatul începe în 22 iunie, când are loc prima probă scrisă.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: